OLTENITA DE ALTADATA-MONUMENTUL SOLDATILOR RUSI DE LANGA PIATA CENTRALA

Un alt capitol din cartea semnata de PAUL AMU – Monografia municipiului Oltenita ! PAUL AMUAtunci, povesteau bătrânii „a venit dinspre Bucureşti o oştire groasă de muscali cu nişte căciuli galbene
în cap, iar în frunte mergea generalul pe un cal alb. Lupta s-a dat într-o dimineaţă ceţoasă de toamnă”.
Ruşii, respinşi de turci, şi-au făcut metereze de nisip dincoace de iazul oraşului. Turcii au trecut şi ei
Dunărea şi s-a încins o luptă crâncenă în care au căzut peste 800 de ruşi. In două ceasuri au rămas de abia 37
de oameni din muscali, spuneau bătrânii. Generalul care i-a vândut trebuia dus în Rusia la ţar, însă pe la Urziceni,
se spunea că s-a otrăvit. O altă versiune scormonită de imaginaţia poporului, era şi aceea că, s-a topit
aur şi i s-a turnat generalui pe gât ca să se sature de aur.
Pentru toţi morţii ruşilor s-a făcut o groapă comună. Acolo s-a turnat var stins şi apoi s-a acoperit cu
pământ. Acest mormânt se află în centrul oraşului unde s-a ridicat un monument. Am avut prilejul să mă
conving că mai mult de jumătate din populaţia oraşului nu cunoaşte ce reprezintă acest monument şi nici importanţa
sa istorică. Datorită acestui monument, strada pe care locuiesc şi pe care au locuit străbunii mei în
urmă cu un secol şi jumătate s-a numit strada „Monumentului”, iar apoi strada „Constantin Alimăneşteanu”,
din motivele pe care le arăt detaliat în lucrare. Dintr-un document vechi şi oficial, strada mea, a purtat în timp
mai multe denumiri.
De exemplu din actul de vânzare-cumpărare din 23 ian. 1924, autentificat de Tribunalul Ilfov Secţia notariat
conform procesului-verbal nr. 959/23.I.1924 (care apare la capitolul „Judecătorie”) prin care Elisa G.
Ştefănescu din Bucureşti vinde un loc de casă de 1600 m.p. cu imobil pe el lui Mihalache Buzilă din Olteniţa,
cu 80.000 lei, rezultă că:
Strada Constantin Alimăneşteanu s-a numit strada Petre Sfetescu, mai înainte strada Monumentului, mai
înainte strada sergent Nuţu Ioan, iar mai înainte strada 23 Aprilie 1877, şi pentru această ultimă denumire, arăt
în lucrare de unde provine şi cu ce ocazie i s-a acordat.
După instaurarea regimului comunist din România, străzii Constantin Alimăneşteanu i s-a atribuit de autorităţile
locale comuniste numele de Alexandru Iliescu, ilegalist comunist, nimeni altul decât tatăl lui Ion Iliescu,
cel care, după Revoluţia din decembrie 1989, avea să ajungă preşedintele României, în trei legislaturi.
In cotidianul popular „OGLINDA OLTENIŢEI” nr. 704 de vineri 24 .X.1997, s-a publicat hotărârea Consiliului
local Olteniţa nr. 63/1997, prin care, denumierea străzii Alexandru Iliescu s-a modificat în Constantin
Alimăneşteanu. Tot atunci str. Piaţa Mercur a devenit str. prof. dr. Florian Mandache, iar str. Pasajul Primăverii
a devenit str. dr. Lucian Popescu.
Din decembrie 2000, străzii i s-a redat numele de Alex. Iliescu, – atribuit în perioada regimului comunist,
de către primarul nou ales, prof. Ştefan Dumitru (1992-1996) şi (2000-2004) drept răsplată pentru sprijinul
primit în campania electorală din partea dlui Ion Iliescu, fiul ilegalistului Alexandru Iliescu.
Revenind la evenimentele istorice din anul 1853, după luptele crâncene ce au avut loc în imediata
apropiere a oraşului nostru, ca semn de pietate şi recunoştinţă, ruşii au ridicat un monument, desigur din colecta
familiilor celor care se odihnesc în acest mormânt.
Au întărit locul cu un zid de piatră şi l-a împrejmuit cu lanţuri grele şi groase de fier – aşa au fost cândva
aceste împrejmuiri – au ridicat o cruce mare şi au aşezat o piatră funerară.
La acest monument găsim înscrisuri în limba rusă, care se referă la date despre războiul de atunci, date
mai exacte decât cele păstrate prin tradiţie şi care s-au transmis prin viu grai, din generaţie în generaţie.
Menţionez că cel două cruci care se găsesc la monument nu au fost construite şi ridicate concomitent. Astfel
că, în anul 1877, lângă vechea cruce ridicată în 1853, s-a adăugat altă cruce, diferită ca model, dar având
aceeaşi înălţime şi terminându-se tot cu cruce.
In timpul regimului comunist, crucile terminale de pe monument, pe timp de noapte, metodic şi sistematic,
au fost înlăturate.
Ei au scăpat din vedere că, la originea lui poporul rus nu a fost ateu şi că fotografii originale ale acestor
cruci există totuşi şi eu le prezint cititorului, exact aşa cum au fost.
Autorităţile locale din mandatul 2004-2008, primarul Costinel Milescu şi viceprimarul Florin Cercel, au
repus crucile la loc. Redau alăturat imaginea acestui monument, abstracţie făcând gardul împrejmuitor care
135
nu mai e cel vechi.
Pe cruci şi pe piatra funerară orizontală, se află unel înscrisuri în limba rusă, care au fost traduse în limba
română prin amabilitatea doamnei prof. Veronica Scăeţeanu, fiica lui Teodor Telembici, care a încetat din viaţă
la 28 iunie 2008, în vârstă de 94 de ani.
REDAU RETROVERSIUNEA ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Pe piatra orizontală deasupra mormintelor:
„Celor căzuţi în lupta cu turcii de lângă Olteniţa din 23 octombrie 1853, grade inferioare din regimentul
de infanterie din Selenghion şi Iacuţia, brigada de artilerie II, bateriile nr. 3 şi uşoară nr. 5/
……………………………………………………………………………………………………………..
Va veni ceasul şi toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului Domnului şi auzind vor învia”
Pe stâlpul dinspre stradă (cel din partea stângă)
Faţa de la vest, adică dinspre piaţă:
Din partea societăţii ofiţerilor din regimentul 42 de infanterie din Iacuţia, anul 1877.
Faţa de la est, adică dinspre centru:
In memoria staps-căpitanului Linter căzut în bătălia din 23 octombrie 1853.
Pe stâlpul din spre biserică (cel din dreapta, deci dinspre partea
de nord) scrie; Faţa de la vest (adică dinspre piaţă):
Societatea ofiţerilor din regimentul de infanterie din Selenghion, în memoria camarazilor căzuţi în
lupta de la Olteniţa din 23 octombrie 1853.
Faţa de la est (adică spre centru):
Sub această piatră zac; căpitanul Jaivoroncov, aghiotantul Prohorovici Zinenko, aghiotantul adjunct
Orehov.
Din cele de mai sus se desprinde – printre altele – concluzia indubitabilă că poporul rus nu a fost ateu, aşa
cum au vrut să demonstreze şi să impună în mod obligatoriu, iniţiatorii revoluţiei ruse din octombrie 1917 şi
continuatorii lor.
Cunoaştem din istorie că războiul din anul 1853 a luat proporţii prin alierea Angliei şi Franţei la 27 martie
1854, cu imperiul otoman şi că nu s-a încheiat decât la 30 martie 1856 prin semnarea tratatului de la Paris.
De la 29 octombrie 1853 până la 31 iulie 1854, Muntenia a fost sub ocupaţie rusească.
Turcii fiind învingători, s-au dedat la jafuri care ani de zile n-au mai contenit.
Uneori, povesteau bătrânii nepoţilor, îşi luau oamenii avutul în căruţe şi plecau spre deal. Când îi ajungeau
turcii din urmă, se opreau şi întorceau carele cu oiştea înapoi, să-i facă pe urmăritori să creadă că merg la vale,
nu la deal (adică se întorc, nu pleacă de acasă).
Adeseori populaţia din stânga Dunării avea să sufere din pricina incursiunilor de dincolo şi trăiau cu frica
în sân.
Astfel în anul 1866 turcii au concentrat forţe însemnate pe malul drept al Dunării în faţa fiecărui oraş de
pe malul stâng, ceea ce făcea să se îngijoreze atât populaţia care „mai suferise jafurile turcilor în 1854„ – cum
scria prefectul de Telorman – cât şi organele administrative.
Iată conţinutul unei telegrame pe care SUPREFECTUL DE OLTENIŢA, o expedia prefectului de Ilfov la 9
iunie 1866:
„Aflat că astă noapte sau mâine va veni din Rusciuc la Turtucaia 3000 zuavi pentru garnizoană; ca să
putem dovedi mai sigur adevărul, să se întrebe şi la Giurgiu; am spus confidenţial şi domnului colonel Cretzulescu,
Intr’alt fel până acum linişte absolută”.
Semnează subprefect Olteniţa, G. Tempean
136
De această mişcare de trupe nu era nimeni sigur, dar populaţia fiind păţită în anii trecuţi, îşi făcea singură
spaimă, gândind la tot felul de zvonuri cu privire la pregătirile de război şi la trecerea lor peste Dunăre pentru
a da vreo luptă sau pentru a pune la cale vreun jaf, după cum le era obiceiul.
Autorităţile dinaintea instaurării regimului comunist, au acordat atenţia necesară acestui monument,
cunoscându-i importanţa istorică, fapt pentru care, în perimentrul acestuia nu se instalase nimic.
In perioada regimului comunist – aceasta şi cu scopul de a se masca parohia bisericii Sfântul Nicolae –
aici s-a construit o micro clădire în care îşi are sediul LOTO, iar primul primar instalat după revoluţia din decembrie
1989, a permis, în mod abuziv şi iresponsabil, construcţia unei prăvălii private, diminuând spaţiul
atribuit monumentului.
Monumentul din fața bisericii
Sfântul Nicolae.
Pietrele de marmură cu inscripțiuni
în limba rusă pe mormântul
rușilor uciși în lupta de la
Oltenița în anul 1853. În timpul
regimului comunist crucile au fost
distruse, au dispărut.
În jurul monumentului nu exista
clădirea LOTO din timpul regimului
comunist, și nici prăvălia post
decembristă 1989.
137
VEST
EST
SUD
NORD
Confluenţa râului Argeş cu fluviul Dunărea, locul unde s-a desfăşurat bătălia
dintre rusi si turci la 1853 (A se vedea legenda de mai jos)
138
Bătălia de la Olteniţa între Ruşi şi Turci din 1853
Copie după o pictură de Teodor Aman