OLTENITA DE ALTADATA-MANUTANTA(Fabrica de paine)

MANUTANŢA sau FABRICA DE PÂINE cum era la început În partea stângă a manutanţei se văd gheretele
din lemn unde se vindea zarzavat şi legume, era un sfert de semicerc iar străduţa se numea Nicolae Belea.
Mai la stânga, clădirea albă reprezintă brutăria lui Dragnea, apoi prăvălia lui Niculescu Mezelaru, din spatele hotelului lui Paniu Ion (lângă el era un turc, Aslan Aegep care vindea iaurt şi îngheţată, pe soţia sa o
chema Cumbria, apoi prăvălia lui Gheorghe Meraru, iar pe colţ restaurantul şi grădina de vară a lui Stelian tatăl şi Mituş-fiul-Mirescu.
În anul 2003, clădirea există, însă a fost modernizată, i s-a adăugat un nivel (etaj) s-a mărit capacitaea, s-a
diversificat producţia şi nu face numai pâine. Intrarea nu mai e pe colţ.                                                                                            FABRICA DE PÂINE – MANUTANŢA
Pentru construcţia fabricii de pâine – pe care olteniţenii o cunosc mai mult sub denumirea comună de
„Manutanţă“ şi pentru dotările necesare, consiliul comunal a aprobat în luna iunie 1928 suma de
lei, cu destinaţia specială „Pentru construirea din nou a unui imobil care să servească pentru instalaţiile unei
brutării sistematice“.
La licitaţia pentru darea în antrepriză a clădirii fabricii sistematice s-au prezentat trei oferte dintre care a
fost admisă cea a lui Victor Bolgar cu 5,30 % sub deviz.
Atunci a intervenit „Uniunea Generală a Micilor Industriaşi şi Meseriaşi, Patroni de toate breslele din
România Mare, Filiala Olteniţa“, care a prezentat o ofertă cu un rabat de 1,50% sub preţul devizului cu condiţia
ca diferenţa de 3,70 dintre oferta sa şi a lui Victor Bolgar în sumă de 29.230 lei „să se cedeze comunei ca
ajutor pentru săraci“.
Iată dragă cititorule, în mod concret, fără substrat politic şi fără a se urmări obţinerea de capital electoral,
ce acte de caritate se făceau în Olteniţa anului 1928! Şi toate aceste în mod complet dezinteresat.
Aşa cum era de aşteptat, primăria a acceptat această ofertă fără nici-o ezitare. Garanţia depusă a fost de
23.800 lei, în numerar şi efecte.
La 3 septembrie 1928 s-a semnat contractul între primăria oraşului şi reprezentantul Uniunii mai sus specificate I. Studnisky, evaluându-se lucrarea la suma de 778.150 lei.
Pentru instalaţii a fost nevoie de două, aşa-zise, furnituri. Prima furnitură se compune din: un cântar automat, un electromotor cu curent continuu de 230 wolţi, o maşină dinamo-Ganz şi un motor de motorină.
Furnizarea şi montarea s-au oferit inginerului L. Koldor pentru suma de 376.200 lei, achitarea plăţii totale
prevăzându-se în contract astfel: 1/3 la semnarea contractului, 1/3 la punerea în funcţiune a întregii furnituri,
iar restul la data de 1 oct. 1929, timp în care se putreau trage concluzii cu privire la modul de funcţionare în
cadrul probelor tehnologice. Iată cum era inclusă răspunderea furnizorului şi monteorului de maşini şi utilaje
şi cum îşi lua primăria măsuri asiguratorii de precauţie.
Tot asupra inginerului L. Koldor s-a adjudecat şi cea de a doua furnitură compusă din cuptorul metalic
cu o capacitate de 3.000pâini, frământatul mecanic respectiv cu toate ustensilele necesare unei asemenea
instalaţii, pentru suma de 678.000 lei.
Toate aceste sume s-au convenit prin contract să se plătească astfel: 20% din valoare la semnarea contractului, 20% la sosirea maşinilor la Olteniţa de la Fabrica „Gebruder Oberle Wiellingen“Baden din Germania,
20% la punerea în funcţiune când se vor şi recepţiona, iar restul de 40% la data de 1 iunie 1929.
Acest contract s-a semnat la Olteniţa la data de 13 septembrie 1928, în care a fost stipulată şi următoarea clauză: „Termenul este de două luni şi jumătate, iar în caz de nerespectare se va plăti o amendă de 2000
lei zi“. Aici amenda are sens de penalizare de 2.000 lei/zi întârziere
Maşinile şi utilajele respective în greutate de 17.500 kg au fost scutite de taxe vamale prin Decizia Consiliului de Miniştri „Pentru încurajarea industriei naţionale“. Iată deci că în anii 1928-1929, Consiliul de Miniştri-Guvernul de atunci avea reglementări clare prin care acordă facilităţi reale străinilor pentru încurajarea
industriei naţionale, chestiuni care la noi, se pare că nu au fost suficient de bine înţelese de autorităţi şi Guvern,
nici în anul 2002.
50
La sosirea în Olteniţa a cuptorului din Germania, primăria nu a putut achita, suma prevăzută în contracrt
şi prin urmare nici inginerul L. Koldor nu a putut termina lucrarea în termenul prevăzut în contract. Atunci
el a întrerupt lucrarea de instalaţie cu condiţia de a suporta primăria cheltuielile monteorului german, care pentru aceasta a trebuit să rămână în România 3 luni de zile, în loc de 3 săptămâni, timp pentru care îşi scosese
paşaportul.
De-abia în luna februarie 1929 s-au putut face plăţile înscrise în contract. Atunci s-au executat şi ultimele
lucrări care mai rămăseseră nerealizate, astfel că la 20 iunie 1929 s-a putut face recepţia definitivă a clădirii
care s-a ridicat la suma de 947.560 lei, din care s-au achitat 826.742 lei, rămânând rest de plată 120.817,60
lei.
Dacă adăugăm cheltuielile cu cuptorul şi instalaţiile de maşini, punerea lor în funcţiune, cheltuieli cu introducerea apei potabile şi a luminii electrice, valoarea totală a fabricii de pâine se ridică la suma de 2.128.452
lei.
Licitaţia anticipată pentru închirierea acestei brutării sistematice s-a ţinut la 5 iunie 1929. A fost câştigată
şi s-a închiriat lui D. Gheorghiade pe timp de 3 ani, începând cu data de 19 septembrie 1929, cu o chirie anuală
de 300.000 lei.
Prin urmare, dacă s-ar fi avut în vedere numai cuantumul chiriei de 300.000 lei anual, rezultă că valoarea
integrală de 2.128.452 lei a fabricii s-ar fi amortizat în 7 ani.
La 19 octombrie 1929, comisia interimară aprobă subînchirierea fabricii lui Constantin I. Bărbulescu,
comerciant din Olteniţa „Tot cu cuantumul chiriei şi în condiţiile stabilite prin contractul deja încheiat cu D.
Gheorghiade, “, dar cu obligaţia ca noul chiriaş să depună deosebit garanţia, încheind apoi contracte separate cu primăria.
Această învoială nu a ţinut mult pentru că la 19 mai 1930, comisia interimară anulează subînchirierea
aprobată lui Constantin I. Bărbulescu, pentru a introduce în mod provizoriu pe negustorii-patronii-brutarii,
spre a fabrica ei pâinea necesară populaţiei.
Condiţiile rămâneau cele stipulate în contractul semnat cu D. Gheorghiade, adică cu o chirie anuală de
300.000 lei cu deosebirea că această sumă să fie achitată lunar în rate de câte 25.000 lei. Iată că primăria
avea noţiuni cu privire la ceea ce însemnau acele surse atrase, pe care nu le lăsau la dispoziţia chiriaşilor şi
pentru a fi siguri că acestea au posibilitatea să le achite.
La 7 martie 1931 „Asociaţia brutarilor de la fabrica de pâine“ solicită diminuarea chiriei consiliului comunal avizând reducerea chiriei anuale de la 300.000 lei la 150.000 lei. Dar odată intrată în parametrii şi pe
flux, în atenţia autorităţilor locale, capătă atenţie şi preocupări alte priorităţi. VA URMA !