OLTENITA DE ALTADATA-AERODROMUL OLTENITA !

AERODROMUL OLTENIȚA
Pentru foarte mulţi locuitori actuali ai oraşului nostru poate părea foarte curios sau poate de
necrezut că la Olteniţa, prin anii 1935-1936, a existat intenţia şi ideia înfiinţării unui aerodrom.
Dar aşa cum se întâmplă de multe ori în viaţă, numai intenţia fără preocupare, persistenţă şi perseverenţă în
concretizarea în fapte, nu are nicio valoare.
Locul ales pentru acest aerodrom era în partea de sud a oraşului, dincolo de calea ferată. Mai precis, avea
forma unui dreptunghi. Terenul se învecina la nord cu calea ferată care mergea spre port după ce intersecta şoseaua portului, în partea de est, cam în dreptul cantonului se învecina cu şoseaua portului, la sud, spre Dunăre
şi uzina de apă, cu aşa numitul „Şanţul moşiei“ olteniţenii autohtoni ştiu unde se află acesta, iar la vest, la o
distanţă de circa 800 metri, de dig.
Terenul ales pentru aerodrom se afla în perimetrul islazului comunal unde păşteau vitele oamenilor din
oraş.
Copil fiind, ţin minte că vreo 3-4 ani, în mijlocul terenului menţionat mai sus, s-a aflat un stâlp îngropat
în pământ, înalt de vreo 5-6 metri, în vârful căruia, lateral, fâlfâia umflată de vânt, un fel de mânecă largă,
lungă de peste un metru, dintr-un fel de pânză groasă ca foaia de cort, vopsită transversal cu alb şi roşu, probabil
în ideia de a atrage atenţia.
Dar iată istoria acestui proiect de aerodrom, rezultată din arhiva comunală a oraşului Olteniţa pe anul
1935 din dosarul intitulat chiar „Aerodromul Olteniţa“, la pagina 5 şi anul 1936, pagina 2.
Prin scrisoarea nr. 7016 din 9 septembrie 1935, Ministerul Aerului şi Marinei, comunică primăriei oraşului
Olteniţa că din dispoziţii superioare şi raţiuni strategice, la nivel naţional „s-a iniţiat creearea de aerodroame
şi aeroporturi pentru aterizarea permanentă a avioanelor comerciale, civile, de turism şi militare“ şi cerea să
se construiască un aerodrom cu dimensiunile de 400 metri lungime şi 400 metri lăţime, cu iarbă. Sigur că în
zilele noastre un aerodrom de asemenea dimensiuni reduse, pe iarbă, pare ceva banal.
Aşa cum era de aşteptat, autorităţile oraşului au primit cu bucurie cererea Ministerului Aerului şi Marinei,
apreciind că acest aerodrom va avea o mare importanţă pentru dezvoltarea în perspectivă a oraşului. Solicitarea
ca şi ideia erau salutare pentru că în acest fel, Olteniţa intra în categoria oraşelor care ar fi avut toată gama categoriilor de transport, navale, aeriene şi terestre.
Datorită acestui fapt, primarul de atunci Vasile Fundeneanu, răspunde imediat în scris ministrerului că
este de acord, „cerând urgent să trimită un delegat la faţa locului.“
La scurt timp a sosit delegatul din partea ministerului la primărie, împreună cu reprezentanţii din consiliul
comunal s-au deplasat a faţa locului pentru identificarea în teren, s-au făcut măsurători pe islazul comunei şi
pe terenul din vecinăttea societăţii „Astra Română“ şi pe cel din stânga şi dreapta şoselei portului, parte din
teren fiind utilizat la vremea respectivă pentru instrucţii de către Escadronul 3/4 Călăraşi al cărui comandant
era căpitanul Beca.
Delegatul ministerului a ajuns la concluzia că, mai întâi terenul este denivelat şi că dimensiunile de 400
x 400 m. sunt prea mici, iar pentru mărirea acestuia, trebuia să ceară exproprietea unei părţi din moşia lui
Alexandru Alimăneşteanu. Totodată se stabilise ca nivelarea terenului să fie făcută de escadronul 3/4 Călăraşi.

După îndelungate discuţii şi tergiversări din partea escadronului, primăria, potrivit înţelegerii, anunţă în
scris Ministerului Aerului şi Marinei că lucrările de nivelarea terenului au fost terminate, arătând totodată lucrările executate şi cheltuielile ocazionate de aceste operaţiuni, aceasta cu dublu scop:
– pe de o parte, primăria a încercat să convingă ministerul că într-adevăr, cele convenite cu delegatul ministrerului s-au realizat, iar;
– pe de altă parte, primăria spera ca aceste cheltuieli făcute din bugetul propriu să fie suportate de minister.
Cheltuielile cu înfiinţarea aerodromului s-au ridicat la suma de 10.000 lei şi reprezintă echivalentul următoarelor lucrări executate:
– confecţionarea mânecii de vânt 4.900 lei
– confecţionarea celor 4 pietre mari de la colţuri care delimitează terenul afectat aerodromului 1.547 lei
– pentru plata a 45 de zile muncitori zilieri cu braţele 2.250 lei
– transportul pământului 1.303 lei.
Aceste date rezultă din arhiva primăriei, dosar „Aerodromul Olteniţa“ pe anul 1936, pagina 38.
La data de 5 februarie 1937, Direcţia Aviaţiei Civile din Ministerul Aerului şi Marinei, comunică primăriei
de la Olteniţa că, redau textual: „terenul de aviaţie al oraşului va fi recepţionat în primăvară“. dosar „Aerodromul Olteniţa“, anul 1937, pagina 3.
Dar, aşa după cum se întâmplă în viaţă nu de puţine ori, elanul de la început a dispărut din lipsă de preocupare şi interes din partea primăriei, dar şi din lipsa fondurilor în luna decembrie 1937, s-a hotărât ridicarea
– adică scoaterea – stâlpului cu mânecă de vânt de pe terenul aerodromului, pe motiv că terenul, fiind accidentat
nu se poate ateriza pe el.
Această motivare care pare ciudată şi inexplicabilă. Hotărârea de abandonarea aerodromului din decembrie
1937, vine în contradicţie cu comunicarea ministerului din 5 februarie a aceluiaşi an prin car se comunica primăriei că „recepţia va fi făcută la primăvară“. În acest fel se părea că problema este şnchisă pentru totdeauna
.Dar în acest timp, în Europa încolţeau germenii celui de al doilea război mondial. Adolf Hitler venit la putere
cu cinci ani în urmă, trecuse deja la înarmarea febrilă a Germaniei, care la mai puţin de doi ani avea să declanşeze cel de al doilea război mondial.
Iată însă evoluţia şi precipitarea contradictorie a măsurilor şi deciziilor:
În decembrie 1937 s-a hotărât abandonarea aerodromului pe motiv că terenul este accidentat, însă la numai
patru luni, mai precis în luna martie 1938, prefectul judeţului Ilfov, printr-o scrisoare adresată primăriei din Olteniţa, face cunoscută comunicarea Ministerului Aerului şi Marinei care ordonă ca imediat să se procedeze la
verificarea nivelării terenului, marcarea, repararea şi instalarea mânecii de vânt pe trenul de aviaţie din oraş,
întrucât acestea sunt legate de apărarea naţională. (După dosarul „Aerodromul Olteniţa“ din arhiva priăriei
Olteniţa, anul 1937, pagina 71).
La 5 aprilie 1938, Ministerul Lucrăriler Publice, vine cu un proiect în valoare de 220.000 lei pentru nivelarea terenului de aviaţie şi cilindrarea lui cu un utilaj special „Caterpilar“ şi cilindru compresor (Dosarul „Aerodromul Oltenţa“ pagina 2, arhiva primăriei Olteniţa).
Dar după atâta zbucium, precipitări şi atâtea frământări, după demonstrarea importanţei din toate punctele
de vedere, după intervenţia personală a prefectului judeţului Ilfov şi după ordinul Ministerului Aerului şi Marinei, după efectuarea unui volum mare de cheltuieli, în cele din urmă, totul, în mod inexplicabil a fost abandonat pe baza unei motivări suspecte, făcută chiar de primar, concretizată în următoarea frază: „Teren prea
accidentat pe care nu se poate ateriza“.
Şi abandonat a rămas pentru totdeauna. (Arhivca primăriei Olteniţa, dosar „Aerodromul Olteniţa“ anul
1938 pagina 19).