Social

Olteniţa –buletin de presa-

Agenţi de poliţie din cadrul Secţiei Rurale Olteniţa, aflaţi în serviciu pe raza comunei Mânăstirea, în seara de 23 ianuarie a.c., ora 21:30, au prins în flagrant pe D. Ion, de 51 ani, şi pe C. Ion, de 43 ani, ambii din comuna Spanţov, judeţul Călăraşi, care au sustras aproximativ 500 kg de furaje concentrate din incinta unei societăţi comerciale din comuna Mânăstirea. Acestea erau transportate cu autoturismul furgon marca Volkswagen, condus de C. Ion.

Întreaga cantitatea de furaje a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul urmând a fi comunicat ulterior de societatea păgubită.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând să fie luate toate măsurile legale.

Olteniţa – tineri, surprinşi de poliţişti după ce au sustras două biciclete

 

În seara de 23 ianuarie a.c., ora 23:50, agenţi de poliţie şi jandarmi au oprit, pe bulevardul 22 Decembrie, din municipiul Olteniţa, trei tineri care aveau asupra lor două biciclete.

Din verificările efectuate şi potrivit declaraţiei celor trei tineri, T. Laurenţiu, de 14 ani, P. Costel, de 17 ani, şi C. Robert, de 14 ani, toţi din comuna Curcani, judeţul Călăraşi, a rezultat că au sustras bicicletele de pe raza municipiului Olteniţa, din scara unui bloc de pe bulevardul 1 Decembrie.

Poliţişti au identificat şi partea vătămată, D. Daniel, de 43 ani, din Olteniţa, căreia i-a fost restituit prejudiciul recuperat.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.