Olteniţa – autoturism asupra căruia a fost instituit sechestrul, condus de un bărbat care nu posedă permis
Poliţişti din cadrul Poliţiei MunicipiuluiOlteniţa au depistat în trafic, pe raza localităţii, în noaptea de 11/12 mai a.c.,un autoturism marca BMW, la volanul căruia a fost identificat Ş. Gabi, de 32 ani, din municipiul Olteniţa.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere, iar asupra autoturismul, care aparţine unei femei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu, este instituit sechestru de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În cauză s-a întocmit dosar penal, autoturismul fiind condus la sediul Poliţiei Municipiului Olteniţa, pentru clarificarea situaţiei sale juridice.