Ochiul peluzei după România-Lituania-3-0.
Meciul de aseară a semănat de la trei poște cu un meci amical, atât d.p.d.v. tehnic, dar mai ales că imagine de ansamblu.Trăgând prelata de pe Național și peste aceste minusuri, îndrăznesc să spun că meciul a fost curat, unde s-a văzut diferența de valoare fotbalistică dintre două țări unde iubitorii de sport se închină la două religii sportive diferite.Lituanienii îngenunchind in fața coșului de baschet, mai ceva ca Becali și Borcea, înaintea meciurilor de fotbal Steaua-Dinamo ! A fost un meci în care Contra a demonstrat că merită să fie antrenor de națională, că este responsabil și că știe să privească în perspectiva ! În acest sens, este de remarcat debutul cu gol a lui Pușcaș și mai ales mult așteptatul debut al lui Hagi jr. care dacă va confirma așteptările și speranțele care se pun in el, va transforma acest meci banal, într-unul istoric.Mai trag o prelată peste toate cele spuse și declar că,în ciuda scorului, eu nu sunt entuziasmat peste măsură și intr-atât încât să-mi fac mari speranțe pentru viitorul apropiat, in special pentru meciul cu Muntenegru ! Sper, totuși,la un rezultat bun și îi cred pe băieții lui Contra capabili de un rezultat bun, in meciul de marți.Daca va fi să fie o victorie, va fi o surpriză mare și plăcută, dacă vom fi învinși, va fi un rezultat normal, conform cu realitatea din fotbalul românesc și pentru care nu vom avea motive sa ne supărăm pe băieții din teren și de pe banca de rezerve, ci pe băieții din afara terenului, in special pe cei care au stat la „oficială” in ultimii 20 de ani ! Hai Romania !