O RETROSPECTIVĂ A ÎNFIINŢĂRII LICEULUI NEAGOE BASARAB din OLTENITA !

O RETROSPECTIVĂ A ÎNFIINŢĂRII LICEULUI
Înfiinţarea în oraşul nostru a unui gimnaziu, costituia un vechi deziderat, nu numai pentru olteniţeni dar şi
pentru locuitorii comunelor limitrofe din cadrul plăşii Olteniţa. Ideea se bucura de asentimentul general, inclusiv
a consilierilor primăriei din mai multe mandate.
Începutul promiţător s-a făcut pentru prima dată în şedinţa consiliului comunal al oraşului din 18 aprilie
1891, constituind o problemă la acea dată, – cu toatele bunele intenţii – nu şi-a găsit rezolvarea din cauza lipsei
condiţiilor materiale. Ideea însă, avea să revină şi să persiste cu continuitate, fără a fi abandonată. (Arhiva
oraşului Olteniţa, dosarul comitetului şcolar al gimnaziului 1919 pag.5-11.).
Curentul eliberării energiilor spirituale încătuşate de-a lungul secolelor de stăpânire străină, stimulat de
efectele Marii Uniri de la 1 Dec.1918, odată declanşat avea să cuprindă ca un val nestăvilit şi domeniul cultural.
248
Consiliul comunal al oraşului Olteniţa, în şedinţa sa din 4 sept.1919, luând în discuţie mai multe solicitări
insistente ale olteniţenilor şi ale locuitorilor din comunele învecinate, ajunge la concluzia unanimă că înfiinţarea
unui gimnaziu la Olteniţa, este nu numai pe deplin justificată dar chiar necesară.
Hotărârea consiliului comunal se materializează printr-un memoriu înaintat la 2 oct.1919 Ministerului
Instrucţiunii şi Cultelor. Spicuim din acesta : “În dorinţa ce avem de a realiza înfiinţarea unui gimnaziu în acest
oraş…de care se simte nevoia…stăruim în aducerea la îndeplinire a gimnaziului pentru luminarea tinerelor
vlăstare şi deci pentru binele neamului românesc”. (Arhivele Statului Bucureşti – Ministerul Instrucţiunii şi
Cultelor dosar nr. 270/1919, fila 375).
Cu acea ocazie se insistă chiar ca gimnaziul să-şi deschidă cursurile chiar în toamna anului curent (1919),
pentru că a găsit un local care îndeplineşte condiţiile de igienă şi confort, precum şi mobilierul necesar.
Manifestând receptivitate la cererile olteniţenilor, Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, trimite la Olteniţa
un inspector şcolar care, în urma documentării efectuate cu autorităţile locale, întocmeşte un raport favorabil,
în care – printre altele – consemnează : “…localul situat în centrul oraşului, cu 4 săli cu etaj şi curte, poate fi
folosit. În urma celor de mai sus Gimnaziul Olteniţa poate fi înfiinţat cu începerea acelui an şcolar (1919)”
(Arhivele Statului Bucureşti – Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor dosar nr. 270/1919).
Primarul, făcând uz de precedentul creat, prin insistenţe şi demersuri operative, obţine acordul din partea
ministerului, care la 14 oct.1919 autorizează şcoala primară nr.1 “să facă înscrieri pentru clasa I-a gimnazială,
şi concomitent primăriei îi cere să constituie comitetul şcolar care să pregătească localul, să depună la Casa
şcoalelor fondurile necesare şi să ia măsuri urgente pentru asigurarea imobilului”.
Comitetul şcolar al cărui preşedinte era chiar primarul oraşului, vital interesat în începerea cursurilor
chiar în acea toamnă a anului 1919, comunică ministerului că: “localul pentru şcoală s-a închiriat…mobilierul
a fost procurat…s-au înscris în clasa I-a 34 de elevi…s-a depus la casa şcoalelor suma de 20950 lei…şi face
propunerea pentru a fi numiţi profesorii şi pentru a fi stabilită data începerii cursurilor”.
Răspunzând acestor însufleţitoare şi convingătoare demersuri ministerul, prin ordinul nr.140891/20 noiembrie
1919, comunică aprobarea înfiinţării Gimnaziului din Olteniţa, şi concomitent, numirea directorului
şi a profesorilor (Arhiva liceului C-tin Alimăneşteanu din Olteniţa, dosar nr. II 1919 / 1920 fila 2.)
Astfel că mult aşteptatul eveniment, dorit încă din anul 1881 – adică de 38 de ani – avea să devină un fapt
împlinit.
Inaugurarea deschiderii şcolii s-a făcut în cadru festiv în ziua de 7 dec.1919 şi a constituit un eveniment
cu totul deosebit în viaţa oraşului nostru. Au participat notabilităţile oraşului, primii elevi înscrişi în clasa I-a
a gimnaziului, părinţii acestora, cadrele didactice, foarte multă lume şi un sobor de preoţi care au oficiat un
serviciu religios.
Discursul inaugural a fost rostit de apreciatul primar al oraşului, inimosul om de bine Hristache Daniilescu,
care avea şi calitatea de preşedinte al comitetului şcolar gimnazial, urmat apoi de institutorul Alexandru
Pârvulescu, director al gimnaziului. (Arhiva liceului Olteniţa, dosar II 1919 / 1920 fila 6).
Dimineaţa, a doua zi, deci pe 8 decembrie 1919, a început cursul gimnaziului. În primul an gimnaziul a
funcţionat cu clasa I-a, având 41 de elevi înscrişi şi cu trei profesori: Alexandru Pârvulecu institutor, director
şi profesor, preotul C. Costache şi Sabita Ipcar, profesori suplinitori. Spun suplinitori întrucât – deşi erau licenţiaţi
– totuşi nu erau titularizaţi pe post.
De asigurarea condiţiilor materiale, s-a preocupat comitetul şcolar al gimnaziului, reorganizat la 18 decembrie
1919, format din primarul Hristache Daniilescu preşedinte, institutor Alexandru Pârvulescu, directorul
gimnaziului în calitate de secretar al comitetului şi membrii : Mihail Hagiescu avocat – care avea casă exact în
partea de sud a actualei clădiri a Muzeului de Arheologie, şi care a fost demolată în anul 2006, Gheorghe
Georgescu comerciant care avea librărie exact pe colţul format de intersecţia străzii Argeş- din zilele noastre –
cu bulevardul Republicii, vizavi de clădirea “Hotelul lui Vornicu”, avocatul Gheorghe Eralău, care a avut casă
cu etaj în care a funcţionat până la demolare A.D.A.S. (asigurări), situată pe strada mare, în imediata apropiere,
în partea de sud a actualului club al Şantierului Naval Olteniţa, Alexandru Ionescu comerciant, tatăl lui Barbu
Ionescu, cel care a înfiinţat Muzeul de Arheologie în anul 1957 şi căruia avea să-i fie director şi preotul Constantin
Costache, profesor de religie. (Arhiva liceului Olteniţa dosar II 1919 / 1920 fila 11).
Imobilul în care gimnaziul şi-a început activitatea în toamna-iarna anului 1919, există şi în zilele noastre.
Este vorba de clădirea cu un etaj, situată pe colţ, la intersecţia străzii Nicolae Bălcescu cu strada mare – Argeş
– proprietatea lui Nae Mandache, pe al cărui balcon din fier forjat se află iniţialele proprietarului şi anul construcţiei
1908. Nae Mandache este tatăl lui Florian Mandache, cel cu care noi olteniţenii ne putem mândri în-
249
trucât acesta a obţinut cel mai înalt titlu academic din oraş, renumit medic primar chirurg al capitalei şi cunoscut
la nivel naţional, profesor universitar, doctor docent, academician, membru al unor academii medicale din Europa.
În semn de preţuire, olteniţenii, fostei străzi cunoscute sub numele de Piaţa Mercur, i-au atribuit numele
său. Eu am avut fericita ocazie să cunosc doi colaboratori supravieţuitori, ai profesorului doctor Florian Mandache,
respectiv pe col. dr. Spirea Roşca medic primar chirurg, şeful promoţiei de elevi 1938 al liceului “C.Alimăneşteanu”,
născut în anul 1919, deci de o seamă cu liceul şi pe prof.dr. Nic. Constantinescu – tot medic
primar chirurg, cel care la invitaţia noastră a participat cu plăcere în anul 2002 la aniversarea a 149 de ani de
la fondarea oraşului nostru, care a fost organizată pentru prima dată, cu sprijinul “Fundaţiei sfinţii mucenici
trei ierarhi Grigore, Vasile şi Ioan” respectiv a preotului Titus Dumitru Dumitrică şi a familiei Eugenia şi
Romică Bernich.
Dr. Spirea Roşca a participat în urmă cu 10 ani – la 17 dec.1999 – la sărbătorirea primei aniversări, cu
prilejul împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea gimnaziului, devenit liceu. Dintre supravieţuitorii cei mai în
vârstă, cunoscuţi de mine, care au avut legătură directă cu liceul, cu care menţin legătura telefonic şi prin corespondenţă
de mai mulţi ani, şi de la care am primit un substanţial sprijin la elaborarea lucrării mele de monografi,
menţionez pe distinsa doamnă Dalvina Bergheanu fosta mea profesoară de matematică, născută la 8
aug.1915, care în perioada 1943-1948, numită şi titularizată la vremea respectivă prin decret regal, a funcţionat
ca profesoară la Olteniţa, acum fiind trecută de 93 de ani.
De asemeni pe doctorul Spirea Roşca premiant an de an, pe parcursul urmării cursului de liceu, în toate
cele opt clase şi şef de promoţie 1938, în septembrie 2009 împlinind vârsta de 90 de ani.
În lucrarea mea de monografie le-am consacrat câte un capitol format din ample materiale exhaustive,
scrise de fiecare. Aceste capitole reprezintă o frescă a vremurilor îndepărtate, legate direct de liceu şi tangenţial
de atmosfera socială a oraşului nostru de altă dată.
Cu toată vârsta destul de înaintată, fosta mea profesoară de matematică, doamna Dalvina Bergheanu, în
perioada postdecembristă, îngrijorată de evoluţia nefavorabilă a învăţământului naţional românesc, a fost
prezentă în presa naţională cotidiană cu o serie de articole, făcând o seamă de propuneri constructive, bazate
pe experienţa dânşii de o viaţă.
Recent la 20 oct.2009, am primit din partea doamnei Dalvina Bergheanu, un material dactilografiat-computerizat,
format din 34 de pagini intitulat “Drama Şcolii româneşti- Legea învăţământului”.Pe coperta interioară
a acestui material, doamna Dalvina Bergheanu, scrie :
“Mult stimatul meu elev Paul Amu.
Ştiind cât de mult te preocupă problemele de cultură, cu multă consideraţie, îţi trimit această lucrare,
făcută pentru a ajuta comisia care a lucrat la legea învăţământului, cu experienţa mea.”
Cu prietenie, semnează Dalvina Bergheanu. 20 oct.2009
Concomitent, într-un plic separat mi-a trimis o scrisoare cu următorul conţinut:
“Mult stimatul meu fost elev Paul Amu,
Am făcut o lucrare în legătură cu legea învăţământului. O propunere în această problemă, pe care am
trimis-o la comisia organizată în acest scop, spre a-i ajuta cu experienţa mea. Pentru că ştiu cât de devotat eşti
pentru problemele de cultură, îţi trimit un exemplar dactilografiat, computerizat. Mai târziu poate le voi tipări
dacă merită.
O lucrare mai amplă am scris pe un blog. Se poate găsi la internet la “Legea învăţământului Dalvina
Bergheanu”.
Pentru că şi pe primar îl interesează cât şi pe directorii de şcoli fiindcă pot găsi multe sugestii folositoare
şi pot interveni cu păreri proprii la actuala lege care nu e definitivă şi nici nu e bună. Se repetă legea greşită a
lui Marga din 1999. Ei pot scoate cu copiatorul de pe internet sau xeroxată după caz.
Am făcut puţine exemplare şi nu am posibilitatea să trimit la primărie sau la liceu. Te rog să-i informezi
pe ei de acestea.”
20 oct.2009. Cu bine, Dalvina Bergheanu.
* * *
250
Revin la problema istoricului liceului.
La 1 oct. 1920 a fost numit în funcţia de director Alexandru Stoicescu, un profesor de limba română
erudit care s-a dovedit a fi şi un bun conducător, administrator, psiholog şi pedagog, mai cu seamă în condiţiile
de început, concomitent fiind şi secretar al comitetului şcolar al liceului. (Arhivele Statului Bucureşti – Ministerul
Instrucţiunii şi Culturii. Dosar 223 / 1920 fil 250-251).
Profesorul dar mai ales directorul Alexandru Stoicescu a avut calităţi – unanim recunoscute de proprii
elevi – pe care, ulterior, până în zilele noastre – deci opt decenii, fără exagerare, nici un alt director, nu le-a mai
avut.
Din octombrie 1922, gimnaziul are un imobil propriu. Ferdinand I suveranul României, prin decretul
regal nr. 5088 / 1922, a aprobat ca Gimnaziul Olteniţa să poarte numele de “Constantin Alimăneşteanu” (Arhiva
liceului Olteniţa dosar II 1922/1923 fila 98).Informativ arăt că Alimăneşteanu a fost unul din marii moşieri ai
oraşului care a donat în 1922, locul şi imobilul pentru şcoală. Opt ani mai târziu – în 1930 – s-a construit pe
acest loc, actuala şi impunătoarea clădire a liceului care există şi în zilele noastre.
Detalii complete cu elevii care au absolvit liceul, prima promoţie în anul 1927, apar în lucrarea de monografie,
în curs de tipărire, din surse financiare acordate de primărie, prin generozitatea de care au dat dovadă
primarul şi consiliul local municipal.
A 80-a aniversare a liceului, sărbătorită la 17 dec.1999 a fost o reuşită, iar la organizarea ei, aportul principal
l-a adus dl.prof.Cristian Lichiardopol – pe atunci director adjunct – şi fostul director prof. Const. Ceauşu,
acum pensionar. Cu părere de rău, la o inventariere sumară, am fost obligat să constat că jumătate din participanţii
de atunci, nu mai sunt în viaţă. Peste 10 ani – şi chiar mai devreme – nici noi cei de azi nu vom mai fi.
Din toate rămân scrieri, amintiri, fotografii.
Liceul nostru, timp de 40 de ani, a purtat impropria denumire de “Alex. Sahia”, cu toate că acesta, nu
numai că nu i-a fost elev. Alex. Sahia, pe numele lui adevărat Stănescu, spre deosebire de alţii care l-au cunoscut
din descrierile prin diferite publicaţii, eu l-am cunoscut din descrierile fratelui său mai mic Fane Stănescu din
comuna Mânăstirea, care a locuit la actuala casă memorială şi care nu a avut o impresie mulţumitoare faţă de
comportamentul propriului frate. De la el am aflat – nu numai eu – că Alex. Sahia a învăţat 6 clase la liceul militar
la Craiova, apoi a terminat liceul la “Sfântul Sava” din Bucureşti, s-a înscris la Facultatea de Drept la care
a renunţat repede, după care s-a retras la Mânăstirea Cernica de lângă Bucureşti. La mânăstire citea literatură
marxistă, deci iată că într-un local de cult, se dedică ateismului. Oare asemenea comportamente şi paradoxuri
psihologice pot defini un om normal?
După revoluţia din decembrie 1989, cineva care probabil nu a cunoscut îndeajuns istoria liceului, numele
de “Alex. Sahia” l-a înlocuit cu cel al lui “Neagoe Basarab”. Este drept că este o denumire de rezonanţă istorică,
însă la 1515 când Neagoe Basarab a dat un hrisov la Olteniţa, trebuie ştiut că era vorba de Olteniţa sat, pentru
că oraşul – urbea – Olteniţa, a fost fondată la 23 aprilie 1853, adică 338 de ani mai târziu. Prin urmare la 1515
nu numai că oraşul Olteniţa nu exista, dar nici cel puţin nu se pomenea de el.
Aceasta fiind situaţia, cred că nu mai există nici un fel de dubii şi nici un fel de obstrucţie din partea cuiva
ca liceul să revină la adevărata lui denumire fiind aprobată de regele Ferdinand I prin Decretul nr. 5088 / 1922.
Revenirea la denumirea iniţială de “C-tin. I. Alimăneşteanu” constituie un deziderat istoric, atâta timp cât unul
din suveranii României a dorit şi a aprobat această denumire de care toţi avem dreptul să fim mândrii.
Nu se justifică cu nimic ca la douăzeci de ani de la revoluţie, însăşi liceul în sine să nu fie repus în drepturile
sale.
Din însărcinarea unui grup format din 71 de foşti elevi şi chiar profesori ai liceului “C-tin. Alimăneşteanu”,
toţi pensionarii bătrâni şi foarte bătrâni, am depus personal la 10.12.1999, la liceul “Neagoe Basarab”, în cabinetul
directorului, domnului prof. Cristian Lichiardopol, pe atunci director adjunct, în prezenţa d-lui prof. Ctin.
Ceauşu, director coordonator, un memoriu însoţit de un tabel cu 71 de semnături, prin care rugam
conducerea liceului să facă demersurile necesare pentru redarea liceului, numele iniţial de la înfiinţare, cel
aprobat prin Decretul Regal nr. 5088 / 1922 de către Regele Ferdinand i, document care se află în arhiva liceului,
Dosar nr. II anul 1922 / 1923, respectiv “CONSTANTIN I. ALIMĂNEŞTEANU”.
Din aceeaşi însărcinare, am întocmit un memoriu însoţit de un tabel cu 71 de semnături, pe care l-am
înaintat personal doamnei profesor univ. dr. chimist Ecaterina Andronescu, Ministrul Educaţiei şi Culturii – recomandat
cu recipisa nr. 287 / 2.04.2002, pentru care sunt în posesia confirmării scrise de primire.
La acest demers am primit răspunsul dat prin scrisoarea nr. 1717 / 30.04.2002 din parta Inspectoratului
Şcolar al Judeţului Călăraşi, semnat de Inspectorul Şcolar General, prof. Ion Cheşcă, prin care îmi comunică :
251
Domnului AMU PAUL,
“Răspundem scrisorii Dvs. Înaintată Ministerului Educaţiei şi cercetării, prin care solicitaţi atribuirea denumirii
de “C.I.Alimăneşteanu” liceului “Neagoe Basarab” Olteniţa, şi vă facem cunoscut că în urma Consiliului
de Administraţie al I.S.J.Călăraşi din 30.04.2002 şi a Consiliului profesoral al liceului “Neagoe Basarab”
Olteniţa, solicitarea Dvs. cu privire la schimbarea numelui liceului, nu a fost aprobată.”
INSPECTOR GENERAL ŞCOLAR,
(ss) prof. Ion Cheşcă.
Trebuie să arăt că răspunsul d-lui prof.Cheşcă nu exprimă realitatea, pentru că nu corespunde adevărului,
fiind contrazis de ziarul Adevărul de sâmbătă 20.04.2002, prin articolul publicat intitulat:
“Primenirea” PSD-istă în Educaţie.
MINISTRUL ECATERINA ANDRONESCU SCHIMBĂ TOŢI INSPECTORII
ŞI DIRECTORII DE ŞCOLI.
Ziarul Adevărul a monitorizat atent situaţia de la Inspectoratul Călăraşi. Aşa se face că a aflat de la cea
mai autorizată susă că “din 18 posturi de inspectori de îndrumare şi control, 16 au fost scoase la concurs”,
deci erau vacante. Prim urmare, dacă 16 posturi de inspectori erau vacante, rezultă clar, de la sine, că inspectoratul
nu avea cu cine să formeze Consiliul, şi deci respingerea propunerii s-a făcut unilateral şi în exclusivitate
de dl. prof. Ion Cheşcă.
În ce priveşte Consiliul profesoral de la liceu din Olteniţa – când director era dl. prof. Parnac – acesta nu
avea nici-o relevanţă din moment ce a luat act pe punctul de vedere al organului tutelar, separat de faptul că,
informându-mă, aveam să aflu că o asemenea şedinţă nu a avut loc. Păcat !
Ori nu ştiu dacă scrisoarea nr. 1717 / 30.04.2002 poate înlocui un Decret Regal, după cum nu cred că dl.
prof. Ion Cheşcă se poate substitui (dânsul este profesor de matematică) regelui Ferdinand I care a aprobat denumirea
de “C-tin. Alimăneşteanu”, prin Decretul nr. 5088 / 1922.
Fiind presat cu întrebări insistenţe din partea colegilor semnatari, majoritatea olteniţeni – deveniţi de ani
buni bucureşteni cu privire la rezolvarea acestei probleme care mi-au spus că potrivit Decretului Lege nr. 100
/ 1990, privind atribuirea sau schimbarea unor denumiri, intră în competenţa primăriei şi consiliului, m-am
adresat Primăriei Municipiului şi consiliului Olteniţa, cu un material care a fost înregistrat sub nr. 14284 /
30.08.2006.
Dat fiind faptul că în vara anului 2006, oraşul Olteniţa a fost ameninţat cu inundaţiile determinate de
viituri şi creşteri exagerate a apelor râului Argeş şi fluviului Dunărea, care au culminat cu ruperea digului în
noaptea de 1 mai 2006, inundând comunele Spanţov, Chiselet şi Mânăstirea, fiind ameninţată, prin partea de
est să fie inundată şi Olteniţa, pentru care chiar se stabilise ca măsură de forţă majoră ca populaţia să fie evacuată,
autorităţile locale au fost angrenate zi şi noapte în eforturi disperate pentru luarea unor măsuri care să
prevină sau cel puţin să limiteze, dezastrele produse de inundaţii.
Consecinţele generate de evenimentele de natura celor de mai sus, au făcut ca problemele de mai mică
importanţă, să fie lăsate pentru rezolvare ulterior, au apărut altele care s-au succedat şi astfel cazul respectiv a
rămas fără finalizare.
Prin urmare atât liceul cât şi primăria, sunt în posesia documentelor care justifică, legal şi fundamentat,
propunerea de schimbare a denumirii liceului, redându-i-o pe cea iniţială, prin aceasta curmând o situaţie anormală
care, în mod anacronic, împotriva evidenţei, continuă să treneze.
Mulţi din semnatarii acestei propuneri nu mai sunt în viaţă, murind cu această nemulţumire în suflet, iar
parte din cei supravieţuitori datorită vârstei, nu mai pot semna – deşi au învăţat arte multă la vremea lor –
întrucât le tremură mâna.
Cu convingerea şi încrederea că rezolvarea acestei probleme stă în puterea, competenţa legală şi dorinţa
morală a dumneavoastră, vă mulţumim pentru înţelegere.
Olteniţa, Cu respect şi consideraţie,
4 noiembrie 2009 Mesagerul însărcinat al grupului paul amu !Sursa-monografia orasului oltenita de Amu Paul !

Error