NU TRECE O ZI FARA EVENIMENTE RUTIERE !
În noaptea de 16/17 octombrie 2014, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa au depistat, pe raza comunei Spanţov, un autoturism condus de P. Valentin, de 25 ani, din localitate.
Tânărul prezenta o concentraţie alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Olteniţa pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
•
Călăraşi – accident rutier/ viteza neadaptată
Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi, în seara de 16 octombrie 2014, despre producerea unui accident rutier, pe strada Prelungirea Bucureşti, din Municipiul Călăraşi.
Potrivit primelor verificări, efectuate la faţa locului, s-a constatat că M. Nicu, de 19 ani, din Călăraşi, a condus un autoturism marca Alfa Romeo, pe strada Prelungirea Bucureşti, şi, pe fondul neadaptării vitezei, în apropiere de intersecţia cu strada Zăvoiului, a pierdut controlul asupra direcţiei. Autoturismul a părăsit partea carosabilă, a lovit un copac, apoi un autoturism staţionat, marca Ford, care a fost proiectat într-un alt autovehicul staţionat, marca Opel.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă (fracturi) a pasagerului dreapta spate în autoturismul Alfa Romeo şi a unui bărbat care se afla lângă autoturismului Ford şi vătămarea corporală uşoară a altor 4 persoane, pasageri în cele două autovehicule.
Conducătorul auto, M. Nicu, posedă permis de conducere din anul 2013 şi nu se afla sub influenţa alcoolului.
În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.