OLTENITA DE ALTADATA——-MONOGRAFIA ORASULUI OLTENITA de PAUL AMU-REMEMBER CU PRIVIRE LA PRIMUL AUTOR ŞI PRIMA LUCRARE DESPRE ORAŞUL OLTENIŢA ALEXANDRU I. MARCULESCU „OLTENIŢA – STUDIU ALBUM MONOGRAFIC”

S2890005REMEMBER CU PRIVIRE LA PRIMUL AUTOR ŞI PRIMA LUCRARE DESPRE
ORAŞUL OLTENIŢA ALEXANDRU I. MARCULESCU „OLTENIŢA – STUDIU
ALBUM MONOGRAFIC”

La biroul stării civile al Primăriei oraşului Olteniţa, am constatat că în registrul stării civile pentru născuţi
pe anul 1907, la numărul 86 din luna mai ziua 22, marţi, la orele 9, scrie:
„ALEXANDRU ION I. MARCULESCU născut la 22 mai 1907, marţi, alaltăieri la orele 9
dimineaţa în strada Mihai Bravu nr. 65 Olteniţa. Act de naştere al copilului Alexandru de sex bărbătesc,
ortodox, de naţiune şi protecţie română, născut alaltăieri pe la orele 8 dimineaţa la locuinţa părinţilor
săi cu nr. 65 din strada Mihai Bravu, fiul legitim al domnului Ion I. Marculescu de 26 de ani, plugar
şi al doamnei Ilinca de ani 24, menajeră, domiciliată în Olteniţa.
După declaraţia făcută de moaşa practicantă Chira Petre Stoian de 52 de ani, domiciliată în urba Olteniţa
care ne-a înfăţişat copilul; martori au fost Vasile Raicu de 50 de ani, plugar şi Mihai Farcaş de 60 de ani, fierar,
ambii, după ce li s-a citit împreună cu noi declaraţia.
Constatat după lege de noi Constantin C. Daniilescu primarul urbei Olteniţa şi ofiţer al stării civile”.
În acelaşi registru şi la acelaşi număr se află în partea de jos a formularului, o ştampilă roşie, dreptunghiulară
în interiorul căreia este făcută următoarea menţiune:
„Decedat la 15 noiembrie 1971 în Bucureşti.
Primăria Sectorului 5. Certificat de deces nr. 2266”.
Deci Alexandru I. Marculescu a murit la vârsta de 64 de ani, iar în anul 2007 a împlinit un secol de la
naştere. Tatăl său, arhicunoscut în Olteniţa a acelor ani sub numele de Ţică Mărculescu, care în anul 2007 a
împlinit 126 de ani de la naştere, l-am cunoscut personal, era un om bun, cumsecade, priceput la toate, săritor
în ajutorul oamenilor, a fost bun prieten cu tatăl meu. Ţin bine minte că, în ajunul Crăciunului din anul 1950,
nea Ţică Mărculescu, ne-a tăiat un porc rasa Basna de vreo 180 kgr. fiind ajutat de Gică Chirlomez, poreclit
de cei din generaţia lui „Gică Balamuc” pentru că era zburdalnic, a lucrat la Şantierul Naval Olteniţa, de unde
s-a pensionat în anul 1985, fiind născut la 1 februarie 1925. Pentru că porcul era exagerat de mare, nea Ţică
Mărculescu ne-a spus să punem într-o tingire două oale de vin, i-am dat la porc să bea, iar porcul, după ce a
terminat de sorbit vinul, a mai făcut vreo doi paşi şi a căzut pe o parte, întru-cât se îmbătase. Porcul a fost înjunghiat
doar de nea Ţică, nemaiavând nevoie de nici un ajutor.
Lucrarea „Olteniţa – studiu album monografic” i-a fost inspirată lui Alexandru I. Mărculescu, de lecturarea,
în anul 1923 a cărţii „Monografia oraşului Giurgiu” scrisă de I. Boldescu, când Alexandru Mărculescu,
licean fiind în clasa a V-a, urma cursurile liceului „Ion Maiorescu” din Giurgiu. Pentru cei mai puţin avizaţi,
arată că în anul 1923, clasa V-a, până în 1948, echivala cu clasa IX-a din zilele noastre, numerotare schimbată
în urma aşa zisei reforme a învăţământului din 1948 după modelul sovietic.
Aflăm de la Alexandru Mărculescu, că în frământatul an 1907, anul naşterii sale, un domn bine intenţionat,
pe nume Gheorghe Ioanid, a solicitat sprijin financiar Consiliului comunal al oraşului Olteniţa, pentru întocmirea
unei monografii a oraşului nostru, când primar era Christache C. Daniilescu. Prin urmare a mai existat
o preocupare şi intenţie în acest scop.
Din documentele vremii rezultă că pentru această problemă Consiliul s-a întrunit la 3 februarie 1907,
când a luat în discuţie solicitarea lui Gheorghe Ioanid. Ca în asemenea împrejurări, în funcţie de anumite interese
personale şi de nivelul intelectual al fiecăruia (probabil, dacă nu în mod cert, mulţi dintre ei, nici nu
prea ştiau cei aceea o monografie) părerile consilierilor au fost împărţite, şi cum majoritatea nu erau intelectuali,
mai mulţi au fost împotrivă decât pentru, problema ulterior a fost uitată, neglijată şi abandonată, astfel că acordarea
sprijinului solicitat s-a amânat de la sine. In acest fel s-a irosit efortul unui om intelectual de bine. Iată
deci consecinţele nepăsării, neglijenţei şi delăsării, care şi-au pus amprenta asupra unui om bine intenţionat,
care a depus eforturi spre a lăsa generaţiilor viitoare, mărturii reale despre oraşul nostru, când încă existau
chiar foarte mulţi martori oculari, iar unii dintre ei, mai bătrâni, au fost chiar autorii multor lucruri bune.
Aflându-se mai aproape în timp de atestarea documentară şi de fondare a localităţii noastre, ar fi elucidat,
printre altele şi etimologia oraşului „Olteniţa”, în legătură cu care a continuat să se facă tot felul de speculaţii,
supoziţii, deducţii şi presupuneri, problemă asupra căreia în mod fundamental, îmi voi spune şi eu părerile pe
baza propriilor documentări, fără pretenţia şi certitudinea că am elucitat integral cazul în speţă. Ceea ce pot
32
afirma cu certitudine este că numele oraşului nostru nu provine de la Olteanu (Oltean) Niţă şi aceasta dintr-o
seamă de considerente.
Nu este în intenţia mea de a mă repeta, însă vreau numai să insist şi să scot în evidenţă, ce înseamnă
delăsarea şi cât de păguboasă este, pentru societate în general şi pentru prima instituţie în special, care este
primăria. A nu ne cunoaşte trecutul, înseamnă că nu ne interesează şi, pe cale de consecinţă, ocupăm nişte
funcţii faţă de care nu avem vocaţie, interes sau chemare. Această problemă în ansamblu ei şi cu consecinţele
pe care le generează, trebuie să constituie o lecţie de neuitat, atât pentru actualii cât şi pentru viitori primari şi
consilieri spre a nu se mai reedita.
Asemenea intenţii de a scrie o lucrare despre oraşul natal cu caracter monografic, nu este la îndemâna
oricui, astfel că exponenţii autorităţilor trebuie să le înţeleagă şi să le trateze cu seriozitatea şi importanţa care
se cuvine, mai cu seamă că ei nu pot lipsi dintr-o asemenea lucrare, pentru că, de bine de rău, au reprezentat
şi au condus destinele oraşului o anumită perioadă de timp. Ei rămân în memoria concetăţenilor atâta vreme
cât merită să fie ţinuţi minte, în funcţie de faptele şi comportamentul faţă de oameni, dar mai ales, de realizările
ediliar-gospodăreşti, cum şi de modul în care au rezolvat doleanţele cetăţenilor.
Practica a dovedit că, în general, primarii, sunt victimele promisiunilor neonorate, cum şi modul cum
sunt reprezentate şi susţinute interesele cetăţenilor.
Alexandru Mărculescu, recunoaşte că lucrarea sa, o datorează în măsură covârşitoare, profesorului său
din facultate, reputatul om de ştiinţă, savantul Simion Mehedinţi, care, citindu-i lucrarea, a fost satisfăcut şi
plăcut impresionat, îndemnându-l să o tipărească.
Eu – şi ca mine multe generaţii, până în anul 1949, am învăţat în liceu, geografia, avându-l ca autor de
manual pe Simion Mehedinţi. Doctorul Ilie Cernea mi-a spus că l-a avut profesor în facultate. Prin urmare,
prima lucrare monografică – un fel de biblie a oraşului – este valoroasă şi pentru că a primit girul savantului
Simion Mehedinţi. De la doctorul Ilie Cernea şi de la alţii în vârstă, ştiu că Alex. I. Mărculescu deşi a avut
două facultăţi, totuşi a profesat pe cea de drept, respectiv avocat pledant la Tribunalul din Bucureşti. De altfel
însuşi autorul, pe coperta din faţă a lucrării, sub numele său, menţionează; licenţiat al Facultăţii de Litere din
Bucureşti, iar la pagina 91 se specifică; „Absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti”.
Prin urmare, olteniţeanul nostru Mărculescu, face parte din categoria intelectualilor de marcă ai vremii
întrucât, nu era mulţi care, în urmă cu peste şapte decenii era posesorul a două diplome de studii superioare,
curs de zi.
De asemeni din primii cursanţi, primii elevi ai gimnaziului Olteniţa înfiinţat în 1919, transformat apoi în
liceu, concomitent cu trecerea elevilor dintr-o clasă în alta. Astfel că în anul 1923, primii absolvenţi ai gimnaziului
au trecut în clasa a V-a de liceu, a VI-a, a VII-a şi tot aşa, încât în anul 1927 apare prima promoţie de
absolvenţi ai liceului „Constantin Alimăneşteanu”, considerată promoţia de aur. Primii elevi înscrişi ai gimnaziului
devenit liceu, au fost la început în număr de 40, din care numai 15 au reuşit să absolve liceul, rezultând
că 62,5% s-au exclus singuri, neputând face faţă cerinţelor, mai întâi sub raport intelectual şi apoi material.
Faptul că Alexandru Mărculescu a absolvit liceul în anul 1927, când a susţinut examenul de bacalaureat
– şi acesta nu la Olteniţa, ci la Bucureşti – pe care bineînţeles că l-a luat, nu oricum, apoi că la mai puţin de o
lună a susţinut examenul de admitere la Facultate în Bucureşti pe care a absolvit- o în 1932, când mai bine de
jumătate din profesorii universitari pe care i-a avut, erau titulari de manuale după care-şi ţineau cursurile, iar
în acelaşi an i-a apărut şi lucrarea „Olteniţa – studiu album monografic” editată la Institutul de Arte Grafice
„E. Mariv”, care avea sediul pe bulevardul Principele Mircea nr. 10 Bucureşti, acesta confirmă că la monografie
a lucrat pe timpul studenţiei, iar în momentul publicării avea 25 de ani.
Lucrarea, de o amplă complexitate pentru aceea vreme, cu caracter de pionierat, conferă în mod incontestabil
o erudiţie prematură autorului care, folosind un stil clar, dar concis, prin simplitatea lui, a fost şi a
rămas accesibil oricărui nivel de cultură şi în egală măsură, plăcut cititorului.
Abordează în mod convingător o gamă largă de probleme, se sprijină în permanenţă pe argumente şi nu
părăseşte niciodată respectul faţă de adevăr. Cartea constituie o veritabilă frescă a vieţii economice, sociale,
instituţionale şi mai ales morale a oamenilor din perioada de început, concomitent cu momentele, condiţiile şi
împrejurările în care a luat fiinţă oraşul nostru.
Sigur că expresia posesivă „oraşul nostru” nu are aceeaşi valenţă şi relevanţă pentru toţi cetăţenii lui, întrcât
aşa cum este firesc, pentru fiecare există un singur loc natal, scump, de neuitat şi inconfundabil, unde a
văzut lumina zilei pentru prima dată, unde a învăţat să meargă singur în picioare
aceasta constituind prima formă de independenţă – şi unde şi-a trăit copilăria, această primă, scurtă dar şi cea
mai frumoasă perioadă din viaţă la care, cu nostalgie, fiecare dintre noi, ne gândim tot mai mult, odată cu trecerea
timpului.
33
Fiecare dintre noi, coborând în timp, cu imaginea minţii, ne aducem aminte în primul rând de părinţi,
fraţi, surori, de evenimente, fapte şi întâmplări, petrecute în vremuri îndepărtate care nu se mai întorc niciodată.
Lucrarea lui Alexandru Mărculescu poate fi interpretată şi ca un fel de certificat de naştere retroactiv al
oraşului, separat de mesajul transmis generaţiilor prezente şi viitoare, cu privire la evoluţia de ansamblu a factorilor
de influenţă a oraşului şi locuitorilor săi. Cartea se constituie şi ca o sursă de inspiraţie, baza fundamentală
a celorlalte încercări şi lucrări despre Olteniţa de mai târziu, mai mult sau mai puţin reuşite. Ca subiect
a constituit şi lucrări de licenţă, e drept, destul de puţine.
Bazat pe aceste considerente, susţin cu convingere că lucrarea „Olteniţa – studiu album monografic” din
punctul meu de vedere, pe deplin justificat, ar trebui să o considerăm drept o carte de căpătâi a oraşului nostru
şi ar merita chiar să fie retipărită, exact în forma în care se află.
În aprilie 2008, cartea a împlinit 76 de ani del a apariţie şi fără exagerare, cred că 75% din actuala populaţie
a oraşului nostru, nu a auzit de ea, ori, aşa cum este cazul celor mai în vârstă, care se împuţinează de la o zi la
alta, cred că au uitat-o.
În privinţa autorului ei, Alexandru I. Mărculescu, cred că problema comportă analiză şi cred că merită să
fie declarat cetăţean de onoare al oraşului în care s-a născut, unde a învăţat şi pe care, concret, a demonstrat
că l-a iubit, iar numele lui să fie atribuit unei şcoli sau străzi, pentru că şi aşa, în Olteniţa
şi mai ales în cea considerată de unii, rurală – există o serie de străzi cu denumiri generice, formale. Similar
cred că ar trebui să se procedeze şi cu o serie de oameni de valoare ai oraşului, pentru că slavă Domnului, am
avut şi încă avem destui care au făcut cinste oraşului, judeţului şi chiar ţării. Tocmai datorită acestor considerente,
de o bună parte din aceştia mă voi ocupa în lucrarea de faţă.
De la doctorul Ilie Cernea ştiu că Alexandru Mărculescu a fost coleg de gimnaziu, de liceu, de clasă şi de
bancă cu fratele său mai mare, Marin Cernea doctorand, profesor de limba germană şi filosofie.
IMPORTANŢA COVÂRŞITOARE A VALORII LUCRĂRII
„OLTENIŢA – STUDIUL ALBUM MONOGRAFIC”
SCRISĂ DE ALEXANDRU MĂRCULESCU
În prefaţa lucrării menţionate mai sus, autorul, cu caracter de recunoştinţă, precizează; „Olteniţa – studiul
album monografic” luând forma tiparului, se datorează în mare măsură profesorului meu domnul Simion
Mehedinţi care, citindu-mi lucrarea, m-a îndemnat a o tipări”. Determinat de sfaturile D-sale ce mi-au fost de
un real folos, îmi permit pe această cale a-i aduce respectuoase mulţumiri”.
De la doctorul Ilie Cernea ştiu, că Mărculescu i-a înmânat personal cu dedicaţie, un exemplar din lucrarea
sa, profesorului Simion Mehedinţi care a fost adânc impresionat de efortul şi de gestul fostului lui student.
Prin urmare, prima monografie a oraşului Olteniţa, a fost tipărită nu numai cu asentimentul dar şi îndemnul
savantului Simion Mehedinţi, om cu o vastă cultură de talie europeană, care a trăit în perioada 1869-1962,
adică 93 de ani. Din această cauză consider că acest om de o vastă cultură trebuie prezentat cititorului din motive
inserate mai jos.
Dar, pentru că i-a fost dat să trăiască şi în timpul regimului comunist, profesorul Simion Mehedinţi nu
putea fi scutit de prigoana comunistă şi a comuniştilor, aceşti exponenţi ai răului şi prostiei, încât la un moment
dat, omul de rând este tentat să creadă – cum de altfel chiar a şi fost – că în doctrinele comunismului, unul din
obiectivele sale a fost chiar anticulturalismul.
Pentru că autorul moral al lucrării lui Alexandru Mărculescu a fost omul de ştiinţă Simion Mehedinţi,
conştiinţa nu-mi permite să trec cu vederea suferinţele acestui mare savant, îndurate sub regimul dictaturii comuniste,
dar mai ales Testamentul spiritual al profesorului Simion Mehedinţi Şi Rugăciunea din urmă – şi
aceasta pentru că profesorul a fost una din marile şi celebrele personalităţi din galeria marilor oamenilor de
ştiinţă ai ţării.       VA URMA !


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136