Categories: PublicitateSocial

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI CĂLĂRAŞI-CONCURS NAŢIONAL DE DANS Ediţia a VI – a OLTENIŢA 11 APRILIE 2015-COORDONATORI: PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL OLTENIŢA CLUBUL COPIILOR NR.1 OLTENIŢA-

Fii gata de dans!
Începe concursul !
Suntem onoraţi să vă invităm pe 11 aprilie 2015 la CONCURSUL NAŢIONAL DE DANS “ALIZE”, aflat la ediţia a VI-a, coordonator alături de Clubul Copiilor dar şi sponsorul concursului: Primăria Municipiului Olteniţa, la ora 10,00 – un real spectacol de dans, totul într-un cadru şi decor deosebit,ce se va desfăşura pe scenă în aer liber, după o frumoasă paradă a formaţiilor participante.
Concurenţii vor da totul pentru a ne convinge că merită un loc pe podium.
Veniţi să vedem împreună magia dansului: atitudine , determinare, mişcări incredibile !
Veţi surprinşi de spectacolul de pe scenă !
“Eu vreau sa dansez ! “Aceste cuvinte le rostesc copiii înscrişi la cercurile de dans.
Sudoarea de ar curge şuvoaie, energia de s-ar epuiza, viaţa lor de s-ar topi toată pe scenă, tot nu s-ar opri . Până la ultima picătură şi dincolo de ea, pentru că ei – vor să danseze !
Olteniţa se află situat pe malulul stâng al fluviului Dunărea, unde oamenii locului muncesc şi trăiesc în armonie, păstrând tradiţiile şi respectând valorile locului. Acest lucru a încurajat iniţierea în frumosul nostru oraş a acestui concurs naţional de dans care sã reuneascã copii talentaţi din întreaga ţară.
Copiii pe care îi vedem în fiecare zi, cărora le vorbim, cei ce sunt aproape de noi, prezenţi de fiecare dată la toate acţiunile clubului, indiferent de vreme, moment sau stare, aceşti copii sunt oglinda noastră căci:
“ Copilăria este şuvoiul de apă care izvorăşte limpede şi curat din adâncurile fiinţei şi la care omenirea aleargă fără încetare, să-şi potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumuseţe.“( Francesco Orestano).
Dar oricât de multe argumente am căuta pentru a lăuda talentul şi dorinţa pentru dans a copiilor nu ar fi tot atât de convingătoare ca desfăşurarea acestui festival de dans naţional Alize, aflat în acest an 2015 la cea de a VI- a ediţie.
Programul a fost astfel conceput ca în ziua desfăşurării festivalului, dimineaţa să aibă loc o paradă a costumelor.
Şi ce paradă ! Au răspuns invitaţiei 43 de formaţii din Ploieşti, Găeşti, Piteşti, Râmnicu-Sărat, Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Olteniţa. Fiecare formaţie, cu copiii îmbrăcaţi în costume frumos concepute, însoţită de instructor, specifice unui gen de dans , în toate culorile primăverii, va defila în oraşul Olteniţa aducând un plus de voie bună, având în vedere că oraşul Olteniţa sărbătoreşte în acest moment 500 de ani de la atestarea documentară.
Programul va fi extraordinar de frumos, copiii dansând la cel mai înalt nivel, cu toată frenezia tinereţii, dând un spectacol unic pentru privitori şi pentru membrii juriului cărora le va fi dificil să decidă câştigătorii.
Aceştia vor evalua originalitatea dansului şi a costumelor, compoziţia coregrafică şi impresia artistică. Vor fi prezente în concurs mai multe genuri coregrafice şi de asemenea s-a ţinut cont de categoria de vârstă a copiilor.
În oraşul nostru copiii trăiesc şi înfloresc cu fiecare zi şi noi suntem parte din ei, încercând să le dăruim iubire de frumos şi de oameni. Aceşti copii se pot mândri cu recunoaşterea măiestriei şi a talentului lor prin premiile obţinute la atât de multe concursuri naţionale şi internaţionale.
Depinde doar de noi ca ei să meargă mai departe.
Director Clubul Copiilor nr. 1 Olteniţa,
Prof. Mirela Constantin

dragon

Recent Posts

O nouă etapă pentru dezvoltarea infrastructurii turistice din județul Călărași

Consiliul Județean Călărași informează că, în urma finalizării procedurii de licitație publică, Gara Fluvială și…

2 săptămâni ago

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, evenimentele programate pentru astăzi în cadrul SWIM4DREAMS | OPEN WATER FESTIVAL – Ediția a II-a – 72 Dus-Întors au fost anulate.

Chiar dacă vremea ne-a pus astăzi planurile pe pauză, cărțile nu s-au lăsat descurajate! Însă…

3 săptămâni ago

Organizația Seniorilor Social-Democrați Călărași și-a ales noua conducere.

Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…

3 săptămâni ago

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță a primit vizita unei delegații din Turcia, interesată de oportunitățile de investiții din județ.

Delegația companiei Erciyas, unul dintre importanții producători din industria țevilor, a fost reprezentată de Mehmet…

4 săptămâni ago

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro

o lună ago

This website uses cookies.