Lucrarea „Olteniţa – studiu album monografic” de ALEXANDRU I. MARCULESCU-readusa in atentia oltenitenilor de PAUL AMU !

Lucrarea „Olteniţa – studiu album monografic” i-a fost inspirată lui Alexandru I. Mărculescu, de lecturarea, în anul 1923 a cărţii „Monografia oraşului Giurgiu” scrisă de I. Boldescu, când Alexandru Mărculescu,
licean fiind în clasa a V-a, urma cursurile liceului „Ion Maiorescu” din Giurgiu. Pentru cei mai puţin avizaţi,
arată că în anul 1923, clasa V-a, până în 1948, echivala cu clasa IX-a din zilele noastre, numerotare schimbată
în urma aşa zisei reforme a învăţământului din 1948 după modelul sovietic.
Aflăm de la Alexandru Mărculescu, că în frământatul an 1907, anul naşterii sale, un domn bine intenţionat,
pe nume Gheorghe Ioanid, a solicitat sprijin financiar Consiliului comunal al oraşului Olteniţa, pentru întocmirea unei monografii a oraşului nostru, când primar era Christache C. Daniilescu. Prin urmare a mai existat
o preocupare şi intenţie în acest scop.
Din documentele vremii rezultă că pentru această problemă Consiliul s-a întrunit la 3 februarie 1907,
când a luat în discuţie solicitarea lui Gheorghe Ioanid. Ca în asemenea împrejurări, în funcţie de anumite interese personale şi de nivelul intelectual al fiecăruia (probabil, dacă nu în mod cert, mulţi dintre ei, nici nu
prea ştiau cei aceea o monografie) părerile consilierilor au fost împărţite, şi cum majoritatea nu erau intelectuali,
mai mulţi au fost împotrivă decât pentru, problema ulterior a fost uitată, neglijată şi abandonată, astfel că acordarea sprijinului solicitat s-a amânat de la sine. In acest fel s-a irosit efortul unui om intelectual de bine. Iată
deci consecinţele nepăsării, neglijenţei şi delăsării, care şi-au pus amprenta asupra unui om bine intenţionat,
care a depus eforturi spre a lăsa generaţiilor viitoare, mărturii reale despre oraşul nostru, când încă existau
chiar foarte mulţi martori oculari, iar unii dintre ei, mai bătrâni, au fost chiar autorii multor lucruri bune.
Aflându-se mai aproape în timp de atestarea documentară şi de fondare a localităţii noastre, ar fi elucidat,
printre altele şi etimologia oraşului „Olteniţa”, în legătură cu care a continuat să se facă tot felul de speculaţii,
supoziţii, deducţii şi presupuneri, problemă asupra căreia în mod fundamental, îmi voi spune şi eu părerile pe
baza propriilor documentări, fără pretenţia şi certitudinea că am elucitat integral cazul în speţă. Ceea ce pot
32
afirma cu certitudine este că numele oraşului nostru nu provine de la Olteanu (Oltean) Niţă şi aceasta dintr-o
seamă de considerente.
Nu este în intenţia mea de a mă repeta, însă vreau numai să insist şi să scot în evidenţă, ce înseamnă
delăsarea şi cât de păguboasă este, pentru societate în general şi pentru prima instituţie în special, care este
primăria. A nu ne cunoaşte trecutul, înseamnă că nu ne interesează şi, pe cale de consecinţă, ocupăm nişte
funcţii faţă de care nu avem vocaţie, interes sau chemare. Această problemă în ansamblu ei şi cu consecinţele
pe care le generează, trebuie să constituie o lecţie de neuitat, atât pentru actualii cât şi pentru viitori primari şi
consilieri spre a nu se mai reedita.
Asemenea intenţii de a scrie o lucrare despre oraşul natal cu caracter monografic, nu este la îndemâna
oricui, astfel că exponenţii autorităţilor trebuie să le înţeleagă şi să le trateze cu seriozitatea şi importanţa care
se cuvine, mai cu seamă că ei nu pot lipsi dintr-o asemenea lucrare, pentru că, de bine de rău, au reprezentat
şi au condus destinele oraşului o anumită perioadă de timp. Ei rămân în memoria concetăţenilor atâta vreme
cât merită să fie ţinuţi minte, în funcţie de faptele şi comportamentul faţă de oameni, dar mai ales, de realizările
ediliar-gospodăreşti, cum şi de modul în care au rezolvat doleanţele cetăţenilor.
Practica a dovedit că, în general, primarii, sunt victimele promisiunilor neonorate, cum şi modul cum
sunt reprezentate şi susţinute interesele cetăţenilor.
Alexandru Mărculescu, recunoaşte că lucrarea sa, o datorează în măsură covârşitoare, profesorului său
din facultate, reputatul om de ştiinţă, savantul Simion Mehedinţi, care, citindu-i lucrarea, a fost satisfăcut şi
plăcut impresionat, îndemnându-l să o tipărească.
Eu – şi ca mine multe generaţii, până în anul 1949, am învăţat în liceu, geografia, avându-l ca autor de
manual pe Simion Mehedinţi. Doctorul Ilie Cernea mi-a spus că l-a avut profesor în facultate. Prin urmare,
prima lucrare monografică – un fel de biblie a oraşului – este valoroasă şi pentru că a primit girul savantului
Simion Mehedinţi. De la doctorul Ilie Cernea şi de la alţii în vârstă, ştiu că Alex. I. Mărculescu deşi a avut
două facultăţi, totuşi a profesat pe cea de drept, respectiv avocat pledant la Tribunalul din Bucureşti. De altfel
însuşi autorul, pe coperta din faţă a lucrării, sub numele său, menţionează; licenţiat al Facultăţii de Litere din
Bucureşti, iar la pagina 91 se specifică; „Absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti”.
Prin urmare, olteniţeanul nostru Mărculescu, face parte din categoria intelectualilor de marcă ai vremii
întrucât, nu era mulţi care, în urmă cu peste şapte decenii era posesorul a două diplome de studii superioare,
curs de zi.
De asemeni din primii cursanţi, primii elevi ai gimnaziului Olteniţa înfiinţat în 1919, transformat apoi în
liceu, concomitent cu trecerea elevilor dintr-o clasă în alta. Astfel că în anul 1923, primii absolvenţi ai gimnaziului au trecut în clasa a V-a de liceu, a VI-a, a VII-a şi tot aşa, încât în anul 1927 apare prima promoţie de
absolvenţi ai liceului „Constantin Alimăneşteanu”, considerată promoţia de aur. Primii elevi înscrişi ai gimnaziului devenit liceu, au fost la început în număr de 40, din care numai 15 au reuşit să absolve liceul, rezultând
că 62,5% s-au exclus singuri, neputând face faţă cerinţelor, mai întâi sub raport intelectual şi apoi material.
Faptul că Alexandru Mărculescu a absolvit liceul în anul 1927, când a susţinut examenul de bacalaureat
– şi acesta nu la Olteniţa, ci la Bucureşti – pe care bineînţeles că l-a luat, nu oricum, apoi că la mai puţin de o
lună a susţinut examenul de admitere la Facultate în Bucureşti pe care a absolvit- o în 1932, când mai bine de
jumătate din profesorii universitari pe care i-a avut, erau titulari de manuale după care-şi ţineau cursurile, iar
în acelaşi an i-a apărut şi lucrarea „Olteniţa – studiu album monografic” editată la Institutul de Arte Grafice
„E. Mariv”, care avea sediul pe bulevardul Principele Mircea nr. 10 Bucureşti, acesta confirmă că la monografie
a lucrat pe timpul studenţiei, iar în momentul publicării avea 25 de ani.
Lucrarea, de o amplă complexitate pentru aceea vreme, cu caracter de pionierat, conferă în mod incontestabil o erudiţie prematură autorului care, folosind un stil clar, dar concis, prin simplitatea lui, a fost şi a
rămas accesibil oricărui nivel de cultură şi în egală măsură, plăcut cititorului.
Abordează în mod convingător o gamă largă de probleme, se sprijină în permanenţă pe argumente şi nu
părăseşte niciodată respectul faţă de adevăr. Cartea constituie o veritabilă frescă a vieţii economice, sociale,
instituţionale şi mai ales morale a oamenilor din perioada de început, concomitent cu momentele, condiţiile şi
împrejurările în care a luat fiinţă oraşul nostru.
Sigur că expresia posesivă „oraşul nostru” nu are aceeaşi valenţă şi relevanţă pentru toţi cetăţenii lui, întrcât aşa cum este firesc, pentru fiecare există un singur loc natal, scump, de neuitat şi inconfundabil, unde a
văzut lumina zilei pentru prima dată, unde a învăţat să meargă singur în picioare
aceasta constituind prima formă de independenţă – şi unde şi-a trăit copilăria, această primă, scurtă dar şi cea
mai frumoasă perioadă din viaţă la care, cu nostalgie, fiecare dintre noi, ne gândim tot mai mult, odată cu trecerea timpului.
33
Fiecare dintre noi, coborând în timp, cu imaginea minţii, ne aducem aminte în primul rând de părinţi,
fraţi, surori, de evenimente, fapte şi întâmplări, petrecute în vremuri îndepărtate care nu se mai întorc niciodată.
Lucrarea lui Alexandru Mărculescu poate fi interpretată şi ca un fel de certificat de naştere retroactiv al
oraşului, separat de mesajul transmis generaţiilor prezente şi viitoare, cu privire la evoluţia de ansamblu a factorilor de influenţă a oraşului şi locuitorilor săi. Cartea se constituie şi ca o sursă de inspiraţie, baza fundamentală a celorlalte încercări şi lucrări despre Olteniţa de mai târziu, mai mult sau mai puţin reuşite. Ca subiect
a constituit şi lucrări de licenţă, e drept, destul de puţine.
Bazat pe aceste considerente, susţin cu convingere că lucrarea „Olteniţa – studiu album monografic” din
punctul meu de vedere, pe deplin justificat, ar trebui să o considerăm drept o carte de căpătâi a oraşului nostru
şi ar merita chiar să fie retipărită, exact în forma în care se află.
În aprilie 2008, cartea a împlinit 76 de ani del a apariţie şi fără exagerare, cred că 75% din actuala populaţie
a oraşului nostru, nu a auzit de ea, ori, aşa cum este cazul celor mai în vârstă, care se împuţinează de la o zi la
alta, cred că au uitat-o.
În privinţa autorului ei, Alexandru I. Mărculescu, cred că problema comportă analiză şi cred că merită să
fie declarat cetăţean de onoare al oraşului în care s-a născut, unde a învăţat şi pe care, concret, a demonstrat
că l-a iubit, iar numele lui să fie atribuit unei şcoli sau străzi, pentru că şi aşa, în Olteniţa
şi mai ales în cea considerată de unii, rurală – există o serie de străzi cu denumiri generice, formale. Similar
cred că ar trebui să se procedeze şi cu o serie de oameni de valoare ai oraşului, pentru că slavă Domnului, am
avut şi încă avem destui care au făcut cinste oraşului, judeţului şi chiar ţării. Tocmai datorită acestor considerente, de o bună parte din aceştia mă voi ocupa în lucrarea de faţă.
De la doctorul Ilie Cernea ştiu că Alexandru Mărculescu a fost coleg de gimnaziu, de liceu, de clasă şi de
bancă cu fratele său mai mare, Marin Cernea doctorand, profesor de limba germană şi filosofie.  VA URMA !