Social

Istoria recenta a Romaniei, noua disciplina optionala pentru liceeni

Ministerul Educatiei introduce o noua disciplina optionala pentru elevii claselor a XI-a si a XII-a: Istoria recenta a Romaniei. Aceasta va fi studiata din anul scolar 2016-2017.

liceu_6409Programa cursului face parte din oferta de cursuri optionale propusa elevilor si profesorilor de istorie de Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice in cadrul Curriculum-ului la decizia scolii (CDS). Disciplina prezinta o imagine complexa a societatii romanesti din a doua jumatate a secolului XX si din primele decenii ale secolului XXI.
Noul curriculum sustine o abordare flexibila prin ponderarea studierii evenimentelor in favoarea ansamblului si a perspectivei asupra trecutului, respectiv prin aprofundarea si interpretarea trecutului in locul memorarii unor serii cronologice si al istoriei de tip narativ si enciclopedic.
Continuturile programei sunt grupate in patru capitole. Fiecare capitol corespunde etapelor, general acceptate, in care a evoluat Romania de la 23 august 1944 pana in 1989. Ultimul decupaj este perioada parcursa din 1990 pana in 2007 (anul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana), an considerat un reper important al evolutiei istoriei contemporane. Criteriul de referinta in fixarea acestor perioade cronologice il reprezinta proiectele de tara disputate si asumate de catre actorii politici si ai societatii civile in fiecare dintre aceste perioade.
Programa disciplinei Istoria recenta a Romaniei sustine finalitatile cursului general de istorie prin setul asumat de valori si atitudini si prin competentele generale si specifice pe care le promoveaza. Ea propune un demers didactic realizat din perspectivele educatiei pentru drepturile omului, educatiei pentru diversitate, educatiei pentru dimensiunea de gen, a perspectivelor multiple asupra istoriei, a problemelor sensibile si controversate, a strategiilor de argumentare, negociere si cooperare, dar si a utilizarii surselor multiple de informare si documentare.MAI MULTE-AICI-https://www.portalinvatamant.ro/articole/stiri-liceu-9/istoria-recenta-a-romaniei-noua-disciplina-optionala-pentru-liceeni-6409.html