IPJ CALARASI-Buletin de presa !
Dosar penal întocmit de polițiștii rutieri
Polițiștii din Călărași au depistat un tânăr care conducea un autoturism pe drumurile publice, având autorizația de circulație expirată.
La data de 16 decembrie a.c., polițiștii au prins un tânăr de 20 ani, din Călărași, în timp ce conducea un autovehicul deși avea autorizația de circulație expirată.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
La volan, cu alcool
Polițiștii au întocmit dosar penal unui bărbat care ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului.
În ziua de 16 decembrie a.c., polițiștii din Călărași au depistat un bărbat de 45 ani, din comuna Dorobanțu, județul Călărași , care a condus un autoturism pe raza localității Vărăști, județul Călărași, deși consumase alcool.
La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,63 mg/l alcool în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal.
Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depistat un bărbat care conducea un autoturism pe drumurile publice fără a deține permis.
În ziua de 16 decembrie a.c., polițiștii au prins un bărbat de 39 de ani din comuna Unirea, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul deși nu poseda permis.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis.
Acțiuni pentru protejarea populației desfășurate de polițiști
Poliția Municipiului Călărași desfășoară permanent acțiuni pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice.
În perioada 12-15 decembrie a.c., polițiștii au desfășurat o acțiune pentru prevenirea si combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, la care au participat polițiști de ordine publică, investigații criminale și acțiuni speciale.
Au fost controlate 16 societăți comerciale și aproximativ 300 de persoane verificate.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 lei.
***
Recomandările polițiștilor pentru siguranţa locuinţei
Asiguraţi intrarea în locuinţă cu uşi solide, metalice sau confecţionate din materiale rezistente, care să fie prevăzute cu încuietori sigure; nu neglijaţi nici ferestrele sau alte dependinţe.
Ori de câte ori sunteţi plecaţi de acasă pentru perioade mai lungi de timp, e bine să limitaţi cercul persoanelor care cunosc despre plecarea dumneavoastră şi perioada de timp în care lipsiţi de acasă.
Nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi astfel de sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii
Dacă sesizaţi zgomote suspecte pe palier şi observaţi că în faţa uşii unuia dintre vecini sunt persoane străine care încearcă să intre fraudulos, anunţaţi de urgenţă poliţia la numărul de telefon 112.