Intervenţie pirotehnică pentru asanarea muniţiei rămasă neexplodată
Un angajat al unei societăţi comerciale a descoperit două proiectile perforante de calibrul 22 mm (muniţie rămasă neexplodată) în timp ce efectua lucrări de sortare a materialelor feroase
Un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a intervenit prompt şi a înlăturat pericolul
În data de 19.03.2016, ora 12.30, un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-a deplasat pe raza municipiului, pe strada Prelungirea Bucureşti, la o societate comercială, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi transportul a două proiectile perforante de calibrul 22 milimetri.
Respectivele elemente de muniţie rămasă neexplodată au fost descoperite de către un angajat al unei societăți comerciale, în timp ce efectua lucrări de sortare a materialelor feroase la locul de muncă.
Conştientizând pericolul reprezentat de muniţia rămasă neexplodată descoperită, acesta a anunţat de urgenţă organele abilitate, utilizând numărul de urgenţă 112, pentru a solicita intervenţia echipajului pirotehnic.
Specialiştii pirotehnişti au intervenit cu o autospecială şi au ridicat elementele de muniţie rămasă neexplodată, pe care le-au depozitat în vederea distrugerii.