Intervenţie la incendiu de locuinţă în localitatea Valea Roșie, comuna Mitreni
Un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a acţionat rapid pentru stingerea incendiului, timp de aproximativ 20 de minute, evitând posibilitatea propagării arderii la celelalte camere și la bunuri materiale aflate în imediata apropiere
În data de 31.01.2016, ora 14.37, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a fost solicitat să acţioneze pe raza localităţii Valea Roșie, comuna Mitreni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă, proprietate individuală, aparţinând lui Constantin T.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la nivelul acoperişului locuinţei şi în interior, la tavanul unui dormitor al casei, existând risc de extindere la celelalte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul unui cablu electric defect și neizolat corespunzător.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 20 de minute.
În urma incendiului au ars tavanul unui dormitor pe o suprafață de circa 15 metri pătrați din lemn și acoperit cu rigips și acoperișul din scândură învelit cu tablă, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 500 de lei.
Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 200.000 de lei.