GRUPARE INFRACȚIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM, DESTRUCTURATĂ
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Călărași şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat două percheziții și au pus în aplicare 10 mandate de aducere într-o cauză în care se fac cercetări pentru trafic de persoane, proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat. 2 membrii ai grupării au fost reținuți, iar ulterior arestați preventiv.
În perioada 25 – 29 august a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călăraşi au documentat activitatea infracţională a trei bărbați bănuiți că ar fi racolat, cazat şi exploatat sexual, în străinătate, trei tinere.
Din cercetări a reieșit că, în anul 2009, victimele ar fi fost induse în eroare și determinate să practice prostituția în țări din vestul Europei, activități în urma cărora membrii grupării infracţionale ar fi obținut foloase materiale semnificative.
În cauză, au fost efectuate două percheziții domiciliare și au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere.
Două persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat.
La data de 30 august a.c., magistrații Tribunalul Călăraşi au dispus arestarea preventivă a celor doi.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.
La acțiune au participat și jandarmi.