GAZETA DE BUDESTI-BUDEȘTIUL A DAT TĂRII UN MINISTRU DE RĂZBOI – CONSTANTIN ȘTEFĂNESCU-AMZA

BUDEȘTIUL A DAT TĂRII UN MINISTRU DE RĂZBOI

– CONSTANTIN ȘTEFĂNESCU-AMZA

            Dacă memoria nu mă înșeală, întruna din zilele anului 1998, am primit în biroul meu de la Arhivele Naționale din Călărași, vizita unui cetățean, care după prezentare mi-a părut a fi de origine franceză: Roger Bouffe. Și, dacă am în vedere faptul că mama sa Elena, fiica celui despre care aveam să discutăm – generalul Constantin Ștefănescu –Amza -, s-a căsătorit la Paris cu Georges Bouffe, nu eram departe de adevăr. Numai că domnul Roger Bouffe era cetățean român, domiciliat în municipiul Constanța, iar scopul vizitei sale era o discuție despre bunicul său, generalul Constantin Ștefănescu-Amza, fostul ministru de război, ca să nu amintim decât această funcție. Trebuie să mărturisesc că am fost oarecum luat prin surprindere, deoarece prea multe informații despre generalul Constantin Ștefănescu-Amza nu dețineam.Așa am aflat că domnul Roger Bouffe făcuse un Apel către conducerea Arhivelor Naționale ale României și Asociația Arhiviștilor și Prietenilor Arhivelor din România, pentru a fi sprijinit în încercarea dumisale de a înființa FUNDAȚIA AMZA sau, după caz, FUNDAȚIA AMZA-DELAVRANCEA.
De asemenea, domnul Roger Bouffe era delegat de Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, printr-un document semnat chiar de directorul muzeului colonel Ilie Schipor, să se documenteze în legătură cu bunicul său, general Constantin Ștefănescu-Amza, cel care a fost primul director al Muzeului Militar Național.
Cercetările priveau în particular: „locul exact al nașterii și al decesului, pentru a depune plăci comemorative; datele care mai lipsesc pentru întocmirea arborelui genealogic; domiciliile succesive; informații în raport cu activitățile politice: ministru de război, senator, trimis în misiune la Viena, Paris și Londra, etc…; decretele de decorare cu ordinul Mihai Viteazu (numele a dispărut din catalog) și localizarea pământului dăruit în comuna Glina, jud. Ilfov. (Fundația „AMZA” va primi pământul de la moștenitori și va construi un monument).
Informații privind activitățile de: președinte al sindicatului agricol Ilfov; președinte până în 1940 al societății române de radiodifuziune; vice președinte până în 1944 al societății de industrie chimică „Nitrogen”; și altele în domeniul cultural, al economiei, industriei și cercetărilor științifice.
Obținerea listei de publicații semnate de dânsul, cu numele editorului și locul unde pot fi consultate; descoperirea cărților, revistelor și documentelor din fosta bibliotecă abandonată la deces în 1964, în casa dânsului din calea Moșilor 190; regăsirea importantei documentații, strânsă cu ordine și meticulozitate timp de o viață întreagă; căutarea uniformelor, numeroaselor decorații, etc…;

vizionarea arhivelor din perioada interbelică a actualităților cinematografice  care prezentau des pe ofițerul și omul politic Constantin Ștefănescu-Amza și a altor arhive cinematografice sau video, cu scopul de a studia posibilitatea de a realiza un film de monografie.”

Rezultatele acestei documentații urma să fie oferite de către domnul Roger Bouffe Muzeului Militar Național și fundației „AMZA”, în scopul întocmirii unei monografii despre primul director al muzeului.

Nu știm astăzi dacă cele mai sus consemnate au fost duse la capăt. Discuția noastră s-a purtat în jurul generalului, domnul Bouffe punându-mi la dispoziție copie de pe unele documente pe care le descoperise, iar la Arhivele din Călărași am depistat actul de naștere al generalului.

Dintr-o notă provizorie întocmită de Roger Bouffe la Constanța, la 8 iulie 1998, aflăm că în cursul cercetărilor a descoperit în documente unele contradicții pentru care nu a găsit nici o explicație.

Încă nu descoperise documente „privind o eventuală legătură între numele de Amza, strada Piața Amzei din București, unde se găsește casa familială moștenită de la Emanoil Porumbaru și biserica Niculae Amza unde Constantin avea o stână.

Bunicul meu s-a născut la Budești (județul Ilfov, astăzi Călărași), unde familia Manu avea proprietăți. A fost rudă cu doctorul Ioachim Manu și a avut o viață publică asemănătoare cu cea a generalului Gheorghe Manu. Ce legături ar exista între cele două familii? – se întreba domnul Roger Bouffe.

Dânsul a moștenit de la unchiul Emanoil Porumbaru, o moșie la Glina, în aceiași regiune. Tatăl lui Emanoil Porumbaru, îl chema Mihai Stoenescu. Același sau un alt Mihai Stoenescu a avut trei fete: Zoe care s-a căsătorit cu bunicul, Elena care s-a căsătorit cu nepotul lui Barbu Ștefănescu Delavrancea (care-și petrecea vacanțele la bunicii săi, în comuna Sohatu, nu departe de Budești-n.ns.) și Maria. Familiile Ștefănescu/Ștefănescu Delavrancea și Stoianescu/Stoenescu, cu care era de asemenea rudă, aveau moșii tot în această regiune…

Din actul de naștere nr. 71/6 iulie 1875, înscris în registrul de născuți al comunei Budești, aflăm că la 23 iulie 1875 s-a născut copilul Constantin, fiul lui Ștefan Ionescu și al Anicăi Ionescu (născută Amza), domiciliați în Budești, deci numele său la naștere, este Constantin Ștefan.

 

Pe manșeta registrului se află următoarea mențiune: „În baza deciziei Consiliului de Miniștri nr. 1246 din 28 octombrie 1904, publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 1904 s-a adoptat pe lângă numele de Constantin Ștefan și Amza. Conform art. 15 din legea numelui această notificare…și Trib Ilfov secția I-a cu adresa nr. 1356 de azi 12 noiembrie 1904, Secretar ss indescifrabil”.

 

 

Într-un formular completat de General de armată (rez.) pensionar Constantin Șt. Amza, înregistrat la nr. 4822 din 21 ianuarie 1950, păstrat în fondul personal General Constantin Ștefănescu Amza, păstrat la Serviciul Arhive Istorice Centrale, găsim următoarea rugăminte: ”Vă rog a dispune să mi se recunoască și pe viitor, numele și pronumele de Constantin Ștefănescu Amza. Înainte m-am numit Constantin Ștefănescu, până în anul 1904 când, am adăugat, la numele meu, de Ștefănescu și pe acela de Amza, cum dovedesc cu actele oficiale de la ministerul Justiției și de la Ministerul de Război. Să mi se recunoască acest fapt, aprobat de autorități în anul 1904…Eu posed acte oficiale, pentru adăugarea numelui de Amza, încă din anul 1904 și de 46 de ani port, în mod legal, acest nume. Cu acest nume, de Constantin Ștefănescu Amza, am semnat toate actele mele politice  și cele private, în acest timp de 46 de ani…”

 

A urmat cursurile primare la școala Societății pentru Învățătura Poporului Român și la Școala de fii de militari din Iași.

 

 

Între 1890-1894 a urmat Școala Militară din Iași, fiind șef de promoție cu gradul de elev sergent major, în clasa a IV-a. Între 1894-1896, a urmat cursurile Școlii de aplicație de artilerie și geniu din București. La 1 aprilie 1897 este înaintat la gradul de locotenent și numit profesor al cursurilor de geografie militară și fortificații la Școala Superioară de Artilerie și Geniu. În perioada 1903-1905, așa cum menționează chiar generalul în formularul amintit, a fost trimis la Viena, la Batalionul 6 Imperial de Pionieri din Klosterneuburg, ca locotenent, atașat în serviciu în armata austro-ungară.

Referitor la situația militară și ocupațiile succesive, în formularul amintit, după ce scrie că este general de armată pensionar, fost Inspector General de armată, fost ministru de război în guvernul Iorga(1931-1932), notează: „Am servit în cadrele active ale armatei 40 de ani, până în anul 1936. Apoi am fost Președintele Societății de radiodifuziune până în 1940. Apoi vicepreședinte și ad-tor (administrator-n.ns.) delegat al Societății de Industrie Chimică: Nitrogen, până în noiembrie 1944, apoi am fost Președintele Sindicatului Agricol de Ilfov, până în anul 1946. Proprietar agricol și viticol până în anul 1949, când proprietățile mele au fost expropriate.

Conform documentelor, între 1907-1909 urmează cursurile Școlii Superioare de Război. La 10 mai 1907 este avansat căpitan și face serviciul la trupă, timp de un an, conducând lucrările de fortificații de la Cernavodă. Este rechemat apoi, la școala Superioară de război, urmând un curs complementar de stat major unde se califică primul. La 1 aprilie 1913 este avansat la gradul de maior și numit director  de studii la Școala de artilerie, geniu și marină. În 1913 este mobilizat ca Șef de Stat major la Divizia I de rezervă.

La 15 august 1916 este avansat la gradul de locotenent colonel și mobilizat, fiind pe rând șef de Stat major la Diviziile 2 și 21. La 1 aprilie 1917 este avansat colonel și trecut ca șef de Stat Major la Divizia 2 și apoi la Corpul I Armată.

A participat la marile operații militare din toamna anului 1916 și la luptele de retragere spre Moldova, până la Siret, iar în anul 1917 a luat parte la toate luptele din sectorul Panciu-Chicera.

La 5 mai 1918 este mutat ca șef de secție la marele Stat Major, poziție pe care rămâne până la 1 ianuarie 1920 când este numit Secretar general al Ministerului de război.

Pentru meritele sale a fost decorat cu cele mai înalte distincții românești, cum ar fi: Steaua României în grad de Mare Ofițer, Coroana României cu cordon de Mare Cruce, Ordinul Legiunea de Onoare, etc, dar și decorații străine: Ordinul rus Sf. Ana, Ordinul englez Sf. Gheorghe.

La 1 aprilie 1919 este înaintat general și servește cu acest grad ca secretar general al Ministerului de Război, ocupând și alte funcții de răspundere până în anul 1929 când este numit Inspector General al Geniului.

A fost primul director al Muzeului Militar Național, înființat prin Decretul nr. 6064 din 18 decembrie 1923.

În calitate de comandant al Școlii Militare de Geniu de la Cotroceni, a inițiat în anul 1925, atât operațiunile de colectare a fondurilor necesare, cât și organizarea concursului pentru stabilirea realizatorului monumentului care să imortalizeze faptele de război săvârșite de geniștii români pentru realizarea marelui ideal: Statuia geniului ”Leul”, aflat în imediata apropiere a palatului Cotroceni. Operă a sculptorului Spiridon Georgescu, monumentul a fost dezvelit la 29 iunie 1929 de către principele Nicolae, în cadrul unei grandioase festivități la care au participat numeroase personalități. Ceremonialul acestei festivități a fost deschis de general de divizie Constantin Ștefănescu-Amza, președintele Comitetului de Inițiativă. În cadrul alocuțiunii acesta a elogiat faptele de bravură și jertfele ofițerilor și trupelor de geniu de-a lungul celor 70 de ani de existență, iar în încheiere a încredințat mărețul Monument Școlii de Geniu, astfel încât „viitorii cursanți să aibă în permanență, în față, pilda virtuților și sacrificiilor generațiilor care au făcut războiul pentru reîntregirea neamului”.

 

Sursa: wikipedia.ro

La 18 aprilie 1931 este numit ministru de Război în Cabinetul Iorga, funcție în care rămâne până la 5 iunie 1932 si apoi de la 6 iunie 1932 până la 10 august 1932 ministrul Apărării Naționale în Guvernul Alexandru Vaida-Voievod.

Dar să vedem ce spun și contemporanii despre ilustrul general. Ziarul „Adevărul” din 25 iulie 1931 găzduiește articolul „Sărbătorirea D-lui General Ștefănescu-Amza. Personalitatea ministrului armatei”, semnat de fostul prefect și deputat Bogdan Munteanu. Acesta scrie că: „Publicul mare nu cunoaște personalitatea d-lui general Ștefănescu-Amza, care deși a jucat un rol hotărâtor în organizarea oștirei noastre, s-a ferit de publicitate gălăgioasă. Militar sobru, n-a voit să depășească niciodată anumite norme rigide de discreție și modestie.

Și totuși actualul ministru al armatei a desfășurat o activitate care justifică pe deplin locul înalt pe care-l ocupă azi. Încă din tinerețe d. Ștefănescu-Amza a fost remarcat ca un om de mare energie și pricepere.

 

Ca locotenent în trupele de geniu el a fost trimis, în anul 1900, la Viena, pentru a-și desăvârși cunoștințele militare. A servit în al șaselea batalion de pionieri al armatei austro-ungare. Timp de doi ani, cât a stat la Viena, d. Ștefănescu-Amza, a lucrat în politehnica militară de acolo reușind să-și însușească toate secretele tehnicii militare. Întors în țară, el s-a prezentat la examenul de admitere al școlii superioare de război, pe care l-a trecut cu succes. El a arătat profesorilor săi că posedă bogate cunoștințe speciale pe lângă o temeinică cultură generală. După absolvirea acestei școli, a fost numit ofițer de stat major. Înainte de război d. Ștefănescu-Amza a fost profesor la școala specială de artilerie, unde a făcut educația câtorva generații de ofițeri. Specializat în știința fortificațiilor și adânc cunoscător al istoriei militare, el a ținut prelegeri, care au avut un succes răsunător în lumea militară. Cu mult înainte de 1916, ministrul de război de astăzi, a atras deosebita atenție a superiorilor săi. Studiile și propunerile sale, în legătură cu războiul ce se pregătea, au format obiectul unei atențiuni speciale. D. Ștefănescu-Amza a susținut întotdeauna că, pentru a rezista marii încercări, nu e de ajuns elanul și entuziasmul unui popor captivat de mirajul  întregirii sale teritoriale. Ne trebuie spunea el, pregătirea tehnică. 

În această direcție el a lucrat cu râvnă, aducând o contribuție însemnată-evident, după posibilități și împrejurări- la pregătirea armatei ce trebuia să înfrunte inamicul.

La intrarea în război, locotenent-colonelul Ștefănescu-Amza a fost repartizat ca șef de Stat major pe lângă divizia d-lui general Praporgescu ce lupta în Valea Oltului…

Ștefănescu-Amza s-a remarcat în Valea Oltului printr-un iscusit plan de război. El a reușit ca divizia sa să poată schimba frontul. A luat direcția spre Flămânda și a făcut marșul spre Bulgaria. Organizația și conducerea sa energică ne-au scutit de pierderi însemnate. Chipul în care a condus luptele de la Olt și Flămânda, precum și cele de la București, liniștea sa stoică, calmul și prezența sa de spirit în momentele cele mai dificile, i-au câștigat admirația tuturor generalilor.

Regele Ferdinand l-a felicitat și l-a relevat proprio-moto. A fost înaintat colonel, iar în anul 1919 a fost numit general. Din anul 1919 și până în 1921 el a predat la Școala Superioară de Război, cursuri de tactică și de Stat major. A fost apoi secretar al ministerului de război și director general al școlilor tehnice militare. Fiind avansat general de divizie, a comandat diviziile 15 și 16, până când a fost numit inspector general al geniului. Această funcție a ocupat-o scurt timp, deoarece a fost numit ministru al armatei.

  1. general Ștefănescu-Amza are pregătit un vast program menit să reformeze radical organizarea oștirii noastre. El vrea să dea o nouă îndrumare pregătirii noastre militare. Deși animat de spiritul pacific care conduce astăzi pe oamenii cei mai luminați, generalul Ștefănescu-Amza își dă seama că pot surveni pericole cu atât mai grave, cu cât așezarea noastră geografică de azi nu ne este de loc prielnică. El este adânc convins că România trebuie să lupte pe toate căile pentru evitarea unui nou război și știe că toate interesele noastre ne îndrumează spre o politică de pace și de liniște. Dar în același timp el nu poate neglija măsurile de prevedere. Într-un viitor război ar lua parte întreaga națiune; trebuie să organizăm deci apărarea teritoriului și a populației. În această direcție se îndreaptă eforturile actualului ministru al armatei. El dorește să facă în fruntea departamentului său o politică de cumințenie și de prevedere. Programul său va fi curând cunoscut și va stârni desigur ample dezbateri publice. Cunoscând spiritul d-lui Ștefănescu-Amza, presupun că nota predominantă a acestui program este organizarea științifică a armatei.

În această situație, sărbătorirea d-lui ministru al armatei înseamnă mai mult decât un simplu act omagial.”

Același ziar, „Adevărul”, în numărul din 26 noiembrie 1931, înserează articolul „Contra unei campanii nedrepte. Personalitatea ministrului armatei”, semnat M.I., din care spicuim: „Acum câteva zile am primit o vizită plăcută: un ofițer superior în tovărășia căruia am petrecut zile grele în Moldova, în 1917, și cu care am retrăit multe din episoadele de atunci, astăzi învăluite în negura unor amintiri agreabile.

Camaradul meu mi-a înșirat unele din necazurile prezente ale carierei lui și s-a documentat cu o pildă: generalul Ștefănescu-Amza, ministrul armatei.

„La ce m-aș plânge eu, dacă un general de talia ministrului Armatei este obligat să sufere și să tacă!” Și mi-a povestit „nedreapta campanie” a unor ziare contra d-lui general Amza. Am socotit interesant să rezum cele istorisite. Ele pot servi ca material documentar pentru cercetătorul psihologiei oamenilor de astăzi.

De câtva timp, ministrul armatei, este ținta unor atacuri nedrepte și obiectul unor campanii calomnioase din partea unui ziar, care încă de mult și-a creat reputația de a servi drept instrument de răzbunare și defăimare contra unora din cei mai de valoare și merituoși fii ai acestei țări, motiv pentru care ziarul în chestie nu contează în presa serioasă română. Totuși lucrurile trebuie puse la punct, pentru ca nici măcar o parte a opiniei publice să nu fie indusă în eroare.

Cine conduce în prezent ministerul armatei ? Generalul inspector Ștefănescu Amza, a cărui activitate din trecut și din prezent nu este suficient cunoscută unei părți din lumea civilă. Dintr-un sentiment de înaltă datorie morală, este necesar să arătăm cine a fost și cine este acest merituos ostaș care, conform legilor și regulamentelor militare, neavând posibilitatea să se apere, este obligat să se resemneze și să rămână mut la toate aceste atacuri nedrepte, pornite sau numai din spirit de invidie și răzbunare sau din interese meschine politice.

Cine a fost și în ce a constat activitatea lui până a venit la conducerea ministerului armatei? Fruntaș în toate școlile militare speciale, este trimis pentru „ merite excepționale”, încă de la gradul de locotenent în stagiu în armata austriacă. După ce se reîntoarce, se distinge ca absolvent al școlii superioare de război, unde îl vedem mai târziu profesor titular de tactică generală și de stat major. Aici dovedește că posedă o doctrină de război forte, și timp de câțiva ani, o imprimă elitei ofițerilor noștri de stat major, asupra cărora exercită o mare influență.

În timpul războiului îl găsim ca șef de stat major la diviziile 2 și 21, unde, prin priceperea și energia ce desfășoară, operațiunile militare ale acestor mari unități sunt conduse cu multă competență și mult succes. Atât pe Valea Prahovei și mai ales în Valea Neajlovului, grație capacității locotenentului-colonel Ștefănescu Amza, operațiunile diviziei 21 au repercursiuni favorabile pe întreg frontul de bătălie. De aceea regele Ferdinand decorează „proprio moto” pe comandantul diviziei general Lambru cu ordinul Mihai Viteazul în gradul de cavaler și numai printr-o scăpare, din cauza evenimentelor ce se precipitau, a fost omis de la decorare cu același ordin, șeful de stat major lt.-colonel Ștefănescu-Amza. Excesul său de modestie de atunci a fost recompensat astăzi, când regele Carol II îl decorează cu insignele acestui ordin pentru faptele sale de arme din timpul războiului întregirii neamului.

Mai târziu îl vedem secretar general al ministerului de război, apoi comandant al diviziei 15-16 și, în fine, inspector general al geniului. În această din urmă calitate, procedează la reorganizarea acestei arme atât ca dotare și încadrare, cât și ca instrucție, ridicând-o la nivelul celorlalte arme combatante și făcând-o astfel să devină o armă combatantă indispensabilă pe câmpul de luptă.

Pentru tot acest trecut de muncă, în plină activitate de reorganizare a armei geniului și prin înalta încredere a suveranului este chemat astăzi în fruntea ministerului armatei, ca să vindece racilele mai vechi și mai noi din această instituție și să procedeze la reorganizarea armatei punând-o pe același picior cu armatele moderne din Occident.

Om ordonat, din prima zi a sosirii sale în capul oștirii își fixează un program, pe care îl anunță și pe care ține să-l realizeze. Primele două puncte din programul său: îmbunătățirea soldelor ofițerilor și mărirea pensiilor de mizerie ale ofițerilor pensionari, le rezolvă cu mult curaj chiar în primele 2-3 luni, lucru ce nu-l făcuse nici unul din predecesorii săi.

Trece imediat după aceasta la întocmirea legilor de încadrare și reorganizare a armatei, în raport cu progresele pe care tehnica le înregistrează zilnic ca mijloace de distrugere pe câmpul de luptă și mai apoi procedează la realizarea proiectelor de utilare și dotare a armatei cu tot materialul modern.

Numai după 7 luni de activitate, el reușește astăzi să prezinte parlamentului „legea cadrelor” menită să pună odată ordine în procedeele de avansare ale ofițerilor și în raport cu nevoile de încadrare și tot odată legea „Corpului tehnic” menit să umple un mare gol în pregătirea de război a armatei, pregătire ce este reclamată astăzi imperios de cerințele tehnice ale câmpului de luptă. Lumea de bună credință, cunoscându-i însușirile și activitatea, să judece cum se cuvine atacurile venite din partea oamenilor, care s-au ridicat la situații nevisate pe scara de dindos.”

În după amiaza zilei de 10 iunie 1932, în București, în prezența unei numeroase și selecte asistențe, a regelui Carol  al II-lea și a voievodului Mihai, a avut loc dezvelirea monumentului eroilor sanitari, opera sculptorului Romaneli, așezat în apropierea facultății de medicină, pe bulevardul Carol al II-lea. Cu acest prilej, generalul Ștefănescu-Amza, în calitate de ministru de război, a rostit un discurs. Ziarul „Adevărul” din 11 iunie 1932, scrie că „D. general ȘTEFĂNESCU- AMZA, ministru al armatei, începe prin a spune că mintea omenească a luptat neobosită pentru crearea celor mai complicate și sigure arme de distrugere. Alături de aceste născociri ale minții omenești, se adaugă mizeria și bolile molipsitoare, flagel îngrozitor care face mai multe victime decât gloanțele. Împotriva acestui flagel, corpul medical al armatei noastre, activ și de rezervă, a luptat cu tot devotamentul și cu o putere de sacrificiu neîntrecută.

 

Sursa: wikipedia.ro

Ca ministru al apărării naționale, a continuat d. general Ștefănescu-Amza, găsesc o fericită ocazie ca, în numele armatei române, să aduc prinosul de recunoștință medicilor și întregului corp sanitar, care și-a făcut datoria cu prisosință pentru neam și din care un număr de 384 au căzut ca eroi pe câmpul de luptă…”

Considerat ca un apropiat al regelui Carol al II-lea a fost audiat de Comisia de anchetă parlamentară în afacerea Skoda.

La 14 aprilie 1903, s-a căsătorit cu Zoe Stoenescu, de care a divorțat la 19 iulie 1929, după care, la scurtă vreme, aceasta a murit. Cu prima soție a avut doi copii: Zoe, născută în București, la 20 februarie 1904 și Elena, născută la Klosterneuburg(Austria) în 1905, căsătorită la Paris cu Georges Bouffe, unde se afla și la momentul completării formularului amintit. S-a recăsătorit la Oficiul stării civile – Sector I galben din București, la 10 aprilie 1930 cu Lucreția Rădulescu, văduvă prin deces, născută Lucreția Arsenescu.

A locuit în casa proprietate din strada Piața Amzei nr. 4, până în anul 1931, când s-a mutat în locuința din Calea Moșilor nr. 190, unde a rămas până la moartea sa în ziua de 13 februarie 1964. Casa din Piața Amzei a dat-o, ca dotă, în indiviziune, fiicelor sale, dar a fost rechiziționată de U.F.D.R., care a folosit-o pentru cămin și cantină.

 

Prof. Nicolae Țiripan

 

 

Lasă un răspuns


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136