GAZETA DE BUDESTI-a premiat pe cei mai merituoși elevi din Budești, pentru anul școlar 2020-2021.
Cristina Maria Iorgu si Gazeta de Budesti….
…au reusit in sfârșit să îndeplinească un vechi deziderat și anume acela de a premia pe cei mai merituoși elevi din Budești, pentru anul școlar 2020-2021. Premiul, in valoare de 500 (cincisute) lei fiecare și diploma de excelență l-au cucerit în premieră absolută două foarte merituase fete, Stoica Maria-Ioana si Sincu Alexia-Florentina,
care au luat media 9, 70 si respectiv 9,50 la Examenul de Evaluare Natională (capacitatea) din vara anului trecut. Motivele acestui demers:
Budeștiul este o localitate săracă din multe puncte de vedere si cand spun asta nu mă gândesc deloc la partea materială, nici ea de neglijat, ci mă gândesc în primul rând la resursa umană care este din ce in ce mai puțin valoroasă, asta reflectându-se în ceea ce observăm în jurul nostru la fiecare pas: familii care fac copii fără numar doar pentru unele drepturi sociale, parintii respectivi fiind ei înșisi niște copii fără școală, fără meserie, dispuși oricând să comită fapte antisociale; copii si tineri budeșteni care nu sunt în stare să vorbească și să scrie corect românește ( uitați-vă pe postările de pe facebook ) ; criza acută de tineri născuti și crescuți în Budesti, absolventi de studii superioare care să fie capabili să ocupe la un moment dat posturi importante in institutiile de stat din Budești sau de oriunde; criza acută de tineri născuti și crescuți în Budesti care să cunoască o meserie căutată/agreată de piața muncii și de nevoile casnice si de uz gospodăresc ale noastre, ale tuturor budestenilor; zgomotul ce se aude in fiecare zi, fără nicio exceptie-repet-zgomotul care se aude în fiecare zi din boxele date la maxim, si pe care multi budesteni îl consumă pe post de muzică, chipurile; limbajul licentios cu voce tare si gunoaiele aruncate la întâmplare; cititul de cărți care este invers proporțional cu datul din buric, obicei ”cultural” ce tinde să devină un sport de nivel local; vestimentatia unor tineri care este foarte scumpă ce-i drept, dar care le dă un aspect de cocalari/bisnițari/bombardieri/infractori de lux…etc.
Toate aceste aspecte negative si incă multe altele pe care le-am omis intentionat sau nu, zugrăvesc localitatea noastră in culori sumbre si au o singura cauză: lipsa de carte !!! Degeaba dăm vina pe politicieni, pe partide , pe Parlament si pe Guverrn pentru că, defectele si cauzele enumerate mai sus nu se pot rezolva nici de către clasa politică, nici de către Uniunea Europeana si nici măcar de către Dumnezeu din cer.Aceste lucruri se pot rezolva doar prin scoală si prin educație.
Totusi, de-a lungul timpului, în Budești, în fiecare generatie de elevi am avut câțiva elevi buni si foarte buni, dar societatea noastră i-a ignorat complet, performanțele lor ramânând in anonimat. Iar ei ne-au pedepsit și ei la rândul lor, așa cum am meritat, ignorându-ne și ei la rândul lor, plecând din Budești, ca mai apoi să aflăm că ei fac carieră și performanță în favoarea și în beneficiul altor localități din țară si din străinătate.
Nu-mi fac iluzii că acest demers al Cristinei Maria -Iorgu va opri acest exod și ba mai mult că, dintr-o data, cu ocazia acestui premiu, Budestiul se va lumina. Dar, de undeva trebuie să înceapă demersurile ca acesti tineri care muncesc, care învață și care respectă școala să fie scoși în față și prin efortul și ambiția lor să constituie un exemplu de urmat pentru alti copii și tineri din Budesti, multi dintre ei cu posibilităti intelectuale certe, dar care se pierd pe drum, consumându-și copilăria și tinerețea pe ritm de manele sau asteptând ajutorul social.
Pe de altă parte si budeștenii aflati la marginea societatii și care trăiesc din mila statului sau al cetătenilor mai înstăriți trebuie să înteleagă că, in viitorul apropiat și aceste ajutoare, bine-venite și ele, se vor găta dacă Budestiul nu produce lideri si valori umane care să le sustină cauza și să creeze resursele materiale de nivel local, care să susțină si ajutoarele lor !!!
Concluzie: Cristina-Maria Iorgu si Gazeta de Budesti vor Budeștiul scos la lumină !!! Acest lucru îl poate realiza doar tinerii budesteni civilizați, deștepti, educați și cu multă școală !!!
Scrisoarea Cristinei Maria Iorgu către premiante:
Dragele mele eleve, Alexia si Maria—
Vă inmânez acest premiu modest ca valoare, dar foarte important ca îndemn pentru voi si pentru generatiile viitoare care trebuie să urmați exemplul meu de odinioară si exemplul vostru de acum, acela de a munci si de a învăța cu pasiune si seriozitate, pentru binele vostru și a celor din jur.
Lumea pe care eu am părasit-o și in care traiți voi acum este o lume fără principii, fără valori și fără morală.Este o lume a fariseilor.
Voi, Maria si Alexia, sunteți liderii de mâine și este de datoria voastră să schimbați această lume în bine, s-o întoarceți cu fața către spiritualitatea fecundă și creatoare și departe de farisei, către onestitate și adevăr, departe de hoție și de miciună.
România a lipsit de la orele cele mai importante ale istoriei lumii civilizate, inclusiv de la cea mai importanta oră, cea a Renasterii, înhăitându-se cu lumea orientală, cu cea balcanică și cea răsăriteană. N-a fost numai vina ei, ci și a spațiului geografic în care s-a născut. A venit timpul ca voi să vă suflecați mânecile și să trageti țara asta a noastră de urechi, dar cu blândețe și cu multă dragoste și s-o învățați să stea la școală până la sfârșitul orelor și să-și însușească toate cunoștințele necesare despre muncă cinstită, despre sacrificiu, despre curaj și despre performanță. Tot voi trebuie să-i învățați pe cei din jur că pentru a-ți iubi țara pe timp de pace, nu trebuie să declari acest lucru, ci este de ajuns doar să înveți bine, să-ti faci datoria la locul de muncă, să-ti iubești și să-ti respecți părinți și pe cei apropiați, să-ți plătești taxele și impozitele la timp, să respecți tradițiile culturale și spirituale ale țării tale, să dai ”buna ziua”, să arunci o hârtie la coș și de ce nu, să dezchizi in fiecare dimineață fereastra, să tragi aer în piept și să mulțumești bunului Dumnezeu, naturii, cerului și tuturor zeilor și sfinților protectori că te-ai născut în România, o țară primitoare,blândă și frumoasă, care ne oferă toate ingredientele de care avem nevoie pentru a trăi în pace și bunăstare. Voi trebuie doar să fiți deștepți și să învățați să scrieți corect rețeta ideală pentru ca aceste igrediente să vă fie de folos.
Eu, Cristina Maria -Iorgu, vă las aceste cuvinte vouă, ca pe un testament ce trebuie urmat de voi, Alexia și Maria, de cei care vor lua acest premiu în anii viitori și de toți cei care citesc și vor citi aceste rânduri.
Și să nu uitați: Eu si părinții voștri vă vrem deștepți !!!