FOTOGRAFII CU OAMENI PE CARE CITITORUL TÂNĂR NU-I VA MAI REVEDEA VREODATĂ, IAR CEI VÂRSTNICI ÎI VOR RECUNOAŞTE ŞI-ŞI VOR ADUCE AMINTE DE EI CU NOSTALGIE, ÎNTRU-CÂT ACEŞTIA LA VREMEA LOR AU FOST OAMENI DE SEAMĂ AI ORAŞULUI NOSTRU

Fotografia alăturată reprezintă intrarea principală în imobilul în
care a luat fiinţă prima dată Muzeul de Arheologie din Olteniţa
în anul 1957 din iniţiativa şi străduinţele lui BARBU IONESCU.
Este vorba de clădirea lui Mihai Dobrescu – cunoscut de
olteniţenii în vârstă sub numele de Mieluş Văcică, care a avut aici
restaurant, iar în spatele acesteia, fabrică de sifoane şi locuinţă, situată
pe strada mare – Argeşului din zilele noastre care atunci se numea Gheorghe
Gheorghiu Dej la nr.37.
În partea stângă se află Barbu Ionescu, acum în calitate de director,
şi lângă el Plămădeală Andrei. (aşa scrie pe verso fotografiei)
Deasupra uşii, firma pe care scrie : “Comitetul pentru Cultură şi
Artă”. Apoi MUZEUL de ISTORIE şi dedesubt, Olteniţa Judeţul Ilfov.
Nu ştiu de ce pe această firmă scrie “MUZEUL de ISTORIE”,
din moment ce în decizia de înfiinţare scrie “Muzeu de Arheologie”.
Este posibil ca Barbu Ionescu să se fi gândit că arheologia este ştiinţa
care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza urmelor materiale
păstrate, însă toate acestea, acum, cad sub incidenţa tardivităţii. Important
a fost că Barbu Ionescu a reuşit să înfiinţeze acest muzeu, pe
BARBU IONESCU ŞI baza obiectelor arheologice, donate statului, descoperite şi acumulate
PLĂMĂDEALĂ ANDREI de el în decursul a 39 de ani de căutări (din 1918 până în 1957)
Fotografia alăturată îl reprezintă pe fostul proprietar al imobilului
muzeului, cârciumarul Dobrescu Mihai alias Mieluş Văcică, mergând pe
strada mare, spre centru, aflat în dreptul magazinului de coloniale şi delicatese
al lui Voicu Mantu, spre nord casa şi salonul de frizerie al lui Gogu
Teodoru, apoi casa cu un etaj a profesorului de latină şi religie dl. Barbu,
după ea magazinul lui Costică Bălan, clădirea cu un etaj unde locuia şi avea
farmacie Leon Azdril şi apoi o parte din clădirea lui Ioniţă Vornicu unde
după naţionalizare a găzduit miliţia locală şi raională.
Această fotografie, dă posibilitatea olteniţenilor în vârstă să reconstituie
o imagine din Olteniţa de altădată dispărută pentru totdeauna datorită demolărilor
şi distrugerilor exponenţilor regimului comunist.
MIELUŞ VĂCICĂ

FOTOGRAFII PRIVIND IMAGINEA CASEI LUI
B A R B U I O N E S C U
Situată pe strada Cuza Vodă nr. 120 Olteniţa
Fotografie făcută în februarie 1980 din partea Fotografie făcută în februarie 1980 surprinde
de sud-est surprinde laturile clădirii partea de est partea de est a clădirii situată pe strada Cuza
spre strada Cuza Vodă, latura de sud cu faţa spre Vodă şi parţial faţada de sud umbrită de un
curte, şi împrejmuirea cu panouri metalice. frumos brad aflat în partea dreaptă a intrării în
clădire.
Fotografie făcută în luna mai 1980 reprezintă Fotografie făcută în luna mai 1980, faţa de
faţada din sud a clădirii, cu intrarea în imobil, sud a imobilului, îmbrăcată în vegetaţie florală
iar în faţă grădina cu o bogată vegetaţie ataşată mural, iar în faţa casei, întreaga
horticolă luxuriantă. grădină este o veritabilă jardinieră.
Fotografia reprezintă faţada de sud a imobilului îmbrăcată intens pe tot peretele cu vegetaţie florală –
trandafiri urcători japonezi, iar în faţa casei o grădină florală superbă, de primăvară până toamna târziu. Această
solidă, încăpătoare şi frumoasă casă şi inclusiv grădina A FOST DEMOLATĂ DE AUTORITĂŢILE REGIMULUI
COMUNIST ŞI ÎN LOCUL EI AU CONSTRUIT UN “LOC VIRAN PAVAT”. PENTRU CE ŞI CUI
FOLOSEAU ACESTE DISTRUGERI ? ÎN CARE LOCUIAU TREI FAMILII ŞI PENTRU CARE PLĂTEA
IMPOZIT ?
25
Barbu Ionescu a fost un om onorabil, ordonat, hotărât, de caracter şi cinstit şi a persistat cu convingere
în pasiunea lui de arheologie. A avut o casă dobândită prin muncă cinstită, iar ca mijloc de transport, a parcurs
sute de kilometri cu cunoscuta-i bicicletă “Diamant”, pe portbagajul căreia, câteodată, o ducea şi pe fiica lui
mai mare Olimpia, pe atunci în vârstă de 5-6 ani. Proceda la fel, atât pentru a nu fi singur în deplasările lui în
teren cât mai ales cu scopul de a-i trezi pasiunea spre acest domeniu care – până la urmă – nu i-a semănat.
Odată cu trecerea timpului, avansând în cercetările sale şi obţinând rezultate, a intrat în contact şi a cunoscut
oameni de ştiinţă şi cultură consacraţi ai vremii în domeniul arheologiei, menţionând pe savantul Vasile
Pârvan şi apoi pe discipolul acestuia Vladimir Dumitrescu – fără a mai vorbi de o seamă de alte personali-tăţi
didactice şi universitare, autodidactul împătimit Barbu Ionescu şi-a diversificat şi lărgit cunoaşterea, pătrunzând
şi aprofundând activitatea şi modul de înţelegere a problemelor arheologice, punându-şi mai bine în valoare
descoperirile făcute.
Barbu Ionescu de timpuriu a înţeles că tot ce întreprinde el, trebuie notat undeva, menţionând minimul
de detalii : data, locul, descoperirile făcute, caracteristicile obiectivului, etc.
Aşa se face că, la faţa locului, după ce nota într-un carneţel, constatările cu privire la locul, punctul şi ce
a găsit, întors acasă făcea înscrierile de rigoare într-un registru într-o anumită cronologitate.
În anul 2008 – deci după 90 de ani – în 1918 – de când a începutsă noteze în acest caiet-registru – care este
păstrat ca o adevărată relicvă de fiica sa, – acum şi ea în vârstă de 73 de ani – şi la 28 de ani de la decesul tatălui
său, am avut fericita ocazie să văd acest unic REGISTRU, intitulat “Contribuţii la repertoriul arheologic al
judeţului Ilfov”.
* * *
Practic am rămas uluit de ce am văzut. Aveam senzaţia că am în faţă un film documentar. L-am răsfoit
aproape o oră şi efectiv nu ştiam ce să fac cu el. L-am răsfoit de la cap la coadă – cum se spune – şi invers şi
într-adevăr nu ştiam ce să fac mai întâi. Eram tentat să-l citesc integral dar timpul nu-mi permitea. Prin faţa
ochilor îmi treceau denumiri de localităţi, toate cunoscute, dar fără a crede că e posibil ca un om să fi parcurs
o asemenea întindere.
Înainte de anul 1940, cercetările lui Barbu Ionescu trecuseră Dunărea, ajungând prin Cadrilater. Ba mai
mult, curiozitatea l-a împins să sape, să scotocească şi pe unele insule din mijlocul Dunării, aşa cum este cazul
cu Insula Cusui. Cum şi cu ce o fi ajuns acolo numai Dumnezeu ştie ! Răsfoind filele acestui registru te blochezi.
Unde nu îţi dă prin gând acolo Barbu Ionescu a fost, a căutat, a săpat, atât cât a putut, şi a găsit măcar un
obiect vechi pe care să-l privească, să-l compare cu altul, să vadă dacă seamănă sau nu, din ce e făcut, ce formă
are, cum şi cât e de ars, dacă e vopsit şi cu ce fel de culoare, dacă scrie ceva pe el, dacă din 2-3 cioburi poate
deduce sau reconstitui un fost obiect şi urmând o suită de “dacă”!, “dacă”!, etc.
În cele din urmă, după o sumară şi atentă privire, îl introduce în nelipsita lui raniţă şi-şi ia drumul spre
casă şi – cu toată osteneala, arşiţa soarelui, tăişul vântului, praful, picăturile de ploaie – pleacă satisfăcut că
efortul nu i-a fost în zadar.
Aşa a strâns în decursul a 60 de ani, un bogat material arheologic – care i-a permis şi a fost posibil – să se
constituie într-un muzeu apreciat chiar de la începuturile lui de oameni de specialitate. Şi acest început de patrimoniu
a fost apoi permanent complinit şi diversificat în timp.
Ultima notare în acest registru de evidenţă menţionat mai sus, este făcută în anul 1979 şi se referă la un
punct de la comuna Chirnogi. Fiind născut în anul 1904, înseamnă că în anul 1979, Barbu Ionescu, la vârsta
de 75 de ani continua să lucreze.
Centralizarea datelor din registrul de evidenţa descoperirilor, este prezentată în sinteza alăturată din care
rezultă că Barbu Ionescu a întreprins cercetări la un număr impresionant de 834 de puncte arheologice. Sinteza
are la bază însăşi situaţia olografă întocmită de Barbu Ionescu.
Când Barbu Ionescu mergea în concediu la fiica sa Olimpia-Maria-Darvas la Tuşnad, după ce se odihnea
o zi – două, obosit după călătoria cu trenul, îşi relua pasiunea sa de periplu şi cercetare a localităţilor de pe
Valea Oltului, de la oraşul Bălan până la Băile Tuşnad, la fel procedând şi cu cele de pe Valea Trotuşului.
Spre convingere prezint alăturat harta acestor două localităţi şi cu însemnările făcute în urma cercetării
acestora.
Foarte important : La sfârşitul registrului de evidenţa rezultatului cercetărilor şi descoperirilor arheologice
regretatul Barbu Ionescu scria :

Î N C H E I E R E
Nu avem pretenţia de a fi depistat de-a lungul câtorva zeci de ani, toate urmele de
aşezări străvechi din jurul oraşului Olteniţa, din care multe aparţin unor specialişti înaintaşi
ai noştri.
Sigur că au rămas destule nedescoperite încă, pe terasele apelor : Zboiul, Călnăul,
Mostiştea (cu afluenţii săi : Vânăta, Milotina, Ciorarii, Argova, parte din Coriţa), apoi,
firele de apă care se scurg în Argeş şi Dâmboviţa, din zona de est a judeţului Ilfov. Hotărât
că toate aceste cursuri de ape adăpostesc încă – pe malurile lor, mai mult sau mai puţin ridi
cate pe boturi de teren, ce a mai rămas nedistrus din resturile de locuiri, prin acţiunea
plugului şi discului, a construirii canalelor şi digurilor de irigaţii, etc.
Datorită acestor neajunsuri, este şi rămâne o îndatorire de bază pentru tinerii cercetători
ai muzeului Judeţului Ilfov, de a continua aceste investigaţii de teren, pline încă de surprize.
Cu cât se va acţiona mai repede şi temeinic în această direcţie, cu atât va fi mai bine.
Semnează , Barbu Ionescu
5.VI.1976
Când făcea această recomandare pentru posteritate Barbu Ionescu avea 72 de ani.                                                                                                                                                                                         Fragment din vol MONOGRAFIA ORASULUI OLTENITA de PAUL AMU !

Error