Elvețienii ne avertizează: “Agricultura intensivă contribuie la deșertificare”
Compania Syngenta este unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de semințe și produse pentru protecția culturilor.
Că să faci performanță în agricultură, ești nevoit să exploatezi la maximum fiecare resursă. Dar cică treaba asta nu e chiar bună. Atunci, să nu mai muncim. Hai să bem! „Agricultura romanescă va înregistra, în acest an, o producție record, insă pericolul exploatării intensive și nesustenabile a terenurilor riscă să amaneteze viitorul agroalimentar al tării”, susțin reprezentanții Syngenta România, într-o analiză privind evoluția agriculturii românești. Compania elevetiana susține că nemții și francezii nu au probleme din acest punct de vedere pentru că folosesc de 3-4 ori mai multe produse pentru producția plantelor decât românii.
„Agricultura care exploatează resursele naturale peste limite poate avea insă, în timp, efecte dăunătoare pentru calitatea mediului. Un simplu exemplu îl constituie lucrările necorespunzătoare ale solului, care pot duce la reducerea fertilitătii solului, la eroziune și limitarea surselor de apă”, a declarat directorul de comunicare și relații publice al Syngenta România și Republică Moldova, Andrei Mărutescu.
Compania elvețiana transmite un semnal de alarmă cât se poate de serios atunci când afirmă că dezvoltarea spectaculoasă a afacerilor din sectorul agricol, din ultimii ani, a adus multe beneficii economice României dar, pe termen lung, poate pune în pericol echilibrul dintre ecosisteme și agricultură. Practicarea unei agriculturi intensive folosind tehnologii adaptate tipului de sol aduce beneficii calitătii acestuia, prin reducerea gradului de compactare, creșterea conținutului solului în materie organică, fertilitate și, cel mai important, reduce fenomenul de eroziune.MAI MULTE AICI–http://www.agro-tv.ro/elvetienii-ne-avertizeaza-agricultura-intensiva-contribuie-la-desertificare/