Dumitru Coarnă, deputat PSD -DECLARATIE POLITICA !
”Caracatița corupției se extinde! Relații suspecte între capii poliției și clanurile interlope. MAI închide ochii când vine vorba de probleme grave la vârful sistemului!”
_____________________________________
În declaraţia politică susţinută în #Parlament în 19 mai 2021, deputatul PSD Dumitru Coarnă a atras atenția asupra unor grave #probleme existente în interiorul #MAI.
O parte din lucrătorii MAI cu funcţii de conducere beneficiază de protecție sporită, fiind ocoliţi de anchetele de specialitate, lucru extrem de dăunător pentru sistem cât și pentru corecta funcționare a structurilor componente.
“Din păcate, unii #polițiști cu funcții de conducere sunt în slujba interlopilor și gestionează siguranța publică apărând interesele acestora. Miza mare în această ecuație este dată de faptul că acești oameni plasați în funcții cheie gestionează banul public. Un exemplu în acest sens este #frauda la bugetul MAI, constând într-un #prejudiciu material în cuantum de 10 milioane lei, ca urmare a săvârşirii unor #ilegalități de către persoane cu funcții de conducere din cadrul Serviciului Omoruri al DGPMB”, a declarat deputatul PSD.
“La Casa de Pensii a MAI avem o situație distinctă, în sensul că sunt în plată #pensii majorate prin falsificarea unor documente financiare, fapt cunoscut de conducerea MAI fără a dispune măsuri pentru recuperarea prejudiciului cauzat”, a susținut Dumitru Coarnă.
“Edificator este cazul din #DGPMB, unde polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, care îndeplineau condițiile de vechime și vârstă, au beneficiat de aceste falsuri și au în plată sume de bani majorate, altele decât cele cuvenite”, a subliniat deputatul.
S-a creat astfel discriminare în rândul acestei categorii profesionale, prin încasarea fără drept a unor sume de bani, fenomen ce generează un prejudiciu în continuă derulare și creștere. Sunt oameni în structurile de conducere care trebuie să plece acasă, să elibereze locul pentru profesioniști. Caracatița corupției s-a extins la nivel național!
“Am ajuns să trăim într-un #stat de tip #mafiot, în care o parte dintre politicieni sunt în legătură directă cu lumea #interlopă și dictează regulile siguranței publice. Mecaniscul e simplu: politicieni ancorați în zona mafiei sunt sprijiniți de lumea interlopă și încearcă să-și pună în funcțiile-cheie din poliție “omul lor”, un sistem de genul serviciu contra serviciu”, a explicat deputatul PSD.
Vorbim despre grave probleme existente în interiorul sistemului, generate în special de cei care ocupă funcții de conducere și care au legături suspecte cu clanuri și infractori, categorii care folosesc sume importante de #bani pentru a-și asigura #protecția. Reformele promise pentru reorganizarea activității Ministerului de Interne întârzie să apară iar funcțiile de conducere se ocupă în continuare pe alte criterii decât pe competență.
“Susțin #reorganizarea instituțională a MAI și identificarea măsurilor necesare pentru a construi un sistem sănătos în care polițistul să fie protejat, un sistem în care funcțiile de conducere să fie ocupate pe criterii de profesionalism și integritate”, a susținut deputatul Dumitru Coarnă în finalul declarației sale politice.