DR.L U C I A N P O P E S C U- SAVANTUL NOSTRU LOCAL,FIU ADOPTIV AL ORASULUI (prima parte)

L U C I A N P O P E S C U SAVANTUL NOSTRU LOCAL-fiul adoptiv al oraşului nostru, căruia i-a consacrat întreaga viaţă, fără menajamente, până la sacrificiu.
Lucian Popescu, din toate punctele de vedere, a fost un exemplu de om, de dăruire, model de demnitate,
modestie, onestitate, bun simţ, simbioză între înţelegere, bunătate şi inteligenţă, panteon al cinstei, corectitudinii,
dreptăţii, autorităţii, seriozităţii, adevărului, respectului faţă de om în general şi grijă faţă de pacient în
special, psihiatru nativ, vânător pasionat – în foarte puţinul său timp liber, mereu deficitar – licenţiat în drept –
deci jurist – doctor în medicină şi chirurgie, ofiţer medic, magistru care a creat generaţii de medici, studenţi
veniţi la cererea lor în practică la spitalul din Olteniţa, arhicunoscut de olteniţeni şi de oamenii din comunele
limitrofe, de cadre didactice universitare de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti.
O viaţă trăită intens, dăruită în exclusivitate, fără menajamente şi dezinteres, pusă în slujba vieţii şi ameliorării
suferinţelor oamenilor. Un om cu sute de mii de consultaţi la activ şi cu peste 30 de mii de diverse intervenţii
chirurgicale de tot felul.
A fost un slujitor şi un om bun, cu har şi credinţă în Dumnezeu, un sfătuitor bun al oamenilor. O precizare
de fond cu caracter de excepţie: doctorul Lucian Popescu nu a făcut politică şi nu a fost membru P. C. R. şi
nici deputat. Prin urmare iată că s-a putut şi aşa.
Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar cine s-a simţit stăpân absolut pe competenţa profesională, pe caracter,
pe cinste şi corectitudine, nu a avut nevoie să apeleze la sprijinul P. C. R.
* * *
Lucian Popescu, fiul lui Nicolae de 38 de ani şi Eliza de 27 de ani, s- născut la 24 octombrie 1904 ora 10,
la casa părintească din comuna Finţeşti judeţul Buzău. Datele respective rezultă din fişa nr. 44, extras din registrul
stării civile pentru născuţi pe anul 1904 – al primăriei comunei Finţeşti judeţul Buzău (xerocopia alăturată).
A absolvit şcoala primară din comuna natală ca premiant.
Se înscrie la liceul “Alexandru Haşdeu” din oraşul Buzău pe care l-a absolvit în anul 1924, cu calificativul
“bine”. Datele rezultă din diploma de absolvire a cursului superior de liceu, secţiunea reală, seria IX nr. 76 eliberată
la 30 decembrie 1924. Un amănunt: dacă se priveşte cu atenţie, se poate observa uşor cât de simplă şi ordonată
195
este semnătura sa. Se deduce cu uşurinţă şi caracterul şi felul său de a fi ( a se vedea xerocopia alăturată).
Susţine examenul de admitere şi intră prin concurs – imediat după bacalaureat – la Facultatea de Drept
din cadrul Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă în 1928, obţinând diploma de licenţă în drept (nr.
13053/19.07.1928, eliberată în numele Majestăţii Sale Regele Mihai I – copie xeroxată alăturată).
După obţinerea licenţei în drept, în acelaşi an de absolvire a facultăţii de drept, susţine examenul de admitere
şi reuşeşte să intre printre primele locuri la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Aceasta confirmă că tânărul şi silitorul Lucian Popescu, concomitent cu urmarea cursurilor Facultăţii de Drept,
a învăţat hotărât şi s-a pregătit temeinic şi pentru examenul de admitere la Facultatea de Medicină, ca dovadă
a reuşit chiar în sesiunea de vară, ţinând seama de faptul că exigenţa profesorilor universitari, era unicul criteriu
şi că la medicină – ca şi la farmacie – existatu locuri puţine, iar concurenţa era mare. Se ştie că medicina ca şi
farmacia, fac excepţie faţă de toate celelalte, în sensul că nu există curs fără frecvenţă.
Ministrul Secretar de Stat, Prof. Univ. Angelescu, şeful Departamentului Instrucţiunii, văzând certificatul
de aptitudini al Facultăţii de Medicină din Bucureşti nr. 1873/1934, aprobat de rectorul universităţii conferă
absolventului Popescu N. Lucian, titlul de doctor în medicină şi chirurgie (Diploma nr. 4153/26.07.1924).
Pe această diplomă, pentru prima dată semnează clar şi citeţ Dr. Lucian Popescu. Pe parcursul vieţii sale,
semnătura doctorului Lucian Popescu, avea să apară de mii de ori.
Lucian Popescu – ca o excepţie – face parte din categoria puţinelor cazuri a medicilor din România care
au două facultăţi, la curs de zi, dar mai ales a celor care au făcut mai întâi dreptul şi apoi medicina – şi unde
mai pui, CHIRURGIE.
Un amănunt: pe diploma de doctor în medicină şi chirurgie s-a aplicat un timbru de 100 de lei – la valoarea
anului 1934 – pe care scrie: “Ajutaţi Universitatea Bucureşti pentru Palatul ei”. Sub acest înscris există
capetele lui C. Cantacuzino şi Gheorghe Lazăr. Aceste denumiri erau atribuite unor licee de prestigiu şi cu
tradiţie în Bucureşti.
* * *
Juristul şi doctorul Lucian Popescu cunoaşte pe domnişoara Eleonora Iorca, profesoară de ştiinţe naturale-
biologice, născută la 26 iunie 1908 în oraşul Buzău, fiica căpitanului Iorca C. Ion, care locuia împreună
cu părinţii şi cu o soră de a ei, pe strada Carol nr. 112 Buzău, cu care avea să se căsătorească.
Potrivit dorinţei socrilor mari – părinţii lui Lucian Popescu – cununia civilă a avut loc la sediul primăriei
din comuna natală Finţeşti, iar potrivit dorinţei mirilor cununia religioasă şi nunta au avut loc în ziua de 26
iunie adică ziua de naştere a miresei.
Cununia religioasă, a avut loc – ca şi nunta – la Buzău, iar fotografierea mirilor a fost făcută de amestrul
Mircea M. Pădurăleanu în laboratorul său “Fotoart” din Piaţa Daciei nr. 4 Buzău.
Prezint alăturat fotografiile făcute în ziua nunţii – 26 iunie 1937 – reprezentând proaspăta familie a lui
Lucian Popescu. Pe Lucian Popescu cu sora sa, ambii îmbrăcaţi în negru, şi pe mireasă cu sora sa, ambele îmbrăcate
în alb. O enigmă care nu va fi descoperită niciodată. În ambele fotografii, mireasa nu zâmbeşte ca de
obicei în asemenea momente unice ale vieţii şi nici nu priveşte înainte, privirea fiindu-i aţintită în jos, spre deosebire
de Lucian Popescu, care – după cum se vede – este satisfăcut şi încântat chiar, de acest eveniment.
* * *
Printr-o cunoştinţă şi urmare a demersurilor făcute de C. Sava, un om foarte cumsecade, o personalitate
marcantă a vremii pentru Olteniţa, medic al oraşului, o vreme girând şi funcţia de medic al Plăşii Olteniţa şi
un timp doctor al spitalului din oraş, iar în mai multe rânduri, chiar primar al oraşului nostru, un om deosebit,
doctorul Lucian Popescu este repartizat la spitalul din Olteniţa, într-o perioadă în care spitalul nu avea niciun
medic titular, după ce mai înainte lucrase la Spitalul Filantropia din București.
Din lipsă de locuinţă, o perioadă bună de timp, doctorul Lucian Popescu împreună cu soţia aveau să
locuiască chiar în incinta spitalului. Prezint alăturat o fotografie din perioada în care Lucian Popescu cu soţia
au locuit în spital.
Spre deosebire de celelalte două fotografii de la nuntă – când soţia lui Lucian Popescu privea îngândurată
– parcă – în jos, iar Lucian Popescu era bine dispus, de data aceasta lucrurile s-au inversat. Soţia doctorului Lucian
Popescu privind înainte, are aliura unei femei distinse, frumoasă, în timp ce soţul ei, nu este supărat, ci
mai degrabă sunt tentat să cred că este obosit şi îngândurat.
Criza de medici, îndrăzneala, onestitatea, curajul, competenţa profesională dobândită în scurt timp prin
196
lucru efectiv, seriozitatea, tratarea cu răspundere a oricărei probleme şi a fiecărui caz în parte, implicarea cu
toată fiinţa sa cu pasiune în mai toate domeniile medicinei într-o perioadă în care spitalul, deşi sectorizat pe
câteva secţii dar fără şef, puterea tinereţii, prezenţa sa zi şi noapte efectiv în spital, lucrând zilnic 10-12 ore,
îndeplinind în acelaşi timp şi atribuţiunile medicului de gardă, a făsut din tânărul Lucian Popescu un medic
erudit prematur, care în numai 2-3 ani, s-a impus nu numai în cadrul spitalului, dar şi la nivelul oraşului şi
chiar în comunele limitrofe.
Informativ arăt că în partea de est a oraşului nu exista spital până la comuna Mânăstirea, în partea de
nord, spre Bucureşti, până la Budeşti şi chiar mai departe, în partea de vest până dincolo de comuna Prundu,
iar în partea de sud inclusiv Turtucaia. A avut chiar 2-3 medici bulgari în partea de vest a oraşului Turtucaia cu
care colabora şi cu care chiar a fost prieten, ajungând la nivelul intimităţii prieteniei până la a-şi face vizite familiare.
Personal – şi cred că mulţi alţii ca mine – peste timp, l-am întâlnit pe doctorul Lucian Popescu îmbrăcat
în alb, nu este exclus să fi fost chiar în pijama, mergând grăbit în papuci spre spital, solicitat la cine ştie ce intervenţie
de urgenţă.
Arăt aici, deşi s-ar părea că este o chestie elementară lipsită de importanţă – doctorul Lucian Popescu nu
încuia poarta, astfel că la uşa lui putea bate oricine la orice oră din zi şi din noapte. Afirm cu certitudine că
doctorul Lucian Popescu nu s-a menajat.
Ani de zile a operat bolnavi, ajutat doar de simple surori, aşa cum a fost cazul – cu tânăra pe atunci sora
Eleonora Neagu, căsătorită Spirea, cu sora Maria Turcu şi cu altele – neexistând pe atunci medici tineri asistenţi
sau colaboratori.
Nu am auzit vreodată pe cineva să-l vorbească de rău pe doctorul Lucian Popescu. Cei mai în vârstă poate
îşi amintesc că pe strada mare unde mai târziu şi-a luat casă – ca şi la vestitul doctor Constantin Deculescu- era
un şir de căruţe de ţărani veniţi din comunele învecinate să apeleze la serviciile acestor mari şi pricepuţi doctori.
Doctorul Lucian Popescu a fost un mare psiholog. Avea o vorbă plăcută, hotărâtă dar blajină, încât îi da
omului curaj, încredere şi speranţă că se va face bine, moralul bolnavului contând foarte mult. În vorbire,
folosea cuvinte şi expresii accesibile înţelegerii oamenilor simpli, captându-le astfel o încredere oarbă în el.
Nu cred că a existat în oraş sau de la ţară, oameni care să fi plecat de la doctorul Lucian Popescu nemulţumiţi
de maniera comportamentului său. Pe toţi, în permanenţă, îi sfătuia să se spele, să fie curaţi şi să nu facă abuz
în ceea ce priveşte mâncarea şi băutura.
Pe atunci nu erau restricţii pe criterii teritoriale, în sensul că omul, putea să se ducă la oricare spital din
Bucureşti dacă avea bani, nefiind nevoie de trimitere, recomandare, programare etc. Însă au fost destule cazuri
când olteniţenii care s-au dus la spitale ca Filantropia, Viting, Colţea, Brâncovenesc şi altele erau întrebaţi: De
ce veniţi la noi ?… La Olteniţa îl aveţi pe doctorul Lucian Popescu care este la fel de bun ca şi noi şi poate
chiar mai bun !… Atât de recunoscut devenise de timpuriu doctorul Lucian Popescu.VA URMA !

Error