Dr. L U C I A N P O P E S C U -SAVANTUL NOSTRU LOCAL-partea a doua !

Din livretul militar seria RMI nr. 124956 emis la 27 nov. 1961 de Comisariatul Militar al raionului Olteniţa
( copie xeroxată alăturată), completat de ofiţeri analfabeţi ai regimului comunist, fapt rezultat cu prisosinţă
după scris – ca formă şi conţinut – (regimul comunist a luat măsuri şi a schimbat livretele noi unde erau trecute
date incomode), rezultă că doctorul Lucian Popescu ca ofiţer medic ( la fila 3 din acest livret, la punctul 3
“grad militar”, unul dintre aceşti ofiţeri semianalfabeţi, a scris mai întâi locotenent, iar apoi a adăugat în faţă
cuvântul “sub”, adică sublocotenent, “degradându-l” pe Lucian Popescu cu un grad. Iată câtă bătaie de joc din
acest punct de vedere.
Dr. Lucian Popescu cu două facultăţi absolvite – de drept şi de medicină -, avea doar gradul de sublocotenent,
iar noi am avut un caz în Olteniţa – Berendei – cunoscut de cei mai în vârstă, care fusese făcut de comunişti,
direct general. Nu ştiu dacă avea patru clase primare.
De asemeni comandantul Comisariatului militar al raionului Olteniţa a fost un analfabet de profesie
cioban, luat direct de la târlă, de la oi, din satul Valea Popii comuna Radovanu fostul judeţ Ilfov, şi l-a făcut direct
căpitan. Este vorba de Surdu Ion care nu ştia să se semneze, în loc de semnătură făcea trei linii aproape
paralele (nici oblice nici verticale). Făcuse o şcoală politică de vreo trei săptămâni unde abia învăţase să se
echipeze cu uniformă şi să salute.
Eu l-am văzut şi ca mine toţi olteniţenii de seama mea, se plimba prin grădina publică – la brăţete – cum
spunea el, cu nevasta lui, îmbrăcată cu pistelcă (un şorţ ţărănesc dinainte) şi încălţată cu papuci. Câtă diferenţă
între Regulamentul de ordine şi de garnizoană de altă dată, când se prevedea ţinuta şi comportamentul ofiţerilor
şi ciobanul din Valea Popii.
Până prin 1942, ofiţerii, înainte de a se căsători, trebuiau să se prezinte comandantului cu viitoarea soţie
197
care se cerea să fie prezentabilă, spre a face faţă în societate în condiţii corespunzătoare şi să aibă dotă (situaţie
materială bună).
Un nenorocit ca, căpitanul Surdu şi ca generalul Berendei, avea să-i cheme la comisariat pe ofiţeri de
carieră, cum a fost cazul colonelului Petre Jeles care luptase atât în primul cât şi în al doilea război mondial
unde căzuse prizonier la ruşi şi a suportat supliciul asiatic câţiva ani, colonelul doctor Ilie Petrescu şi alţii, şi,
drept răsplată pentru serviciile aduse României, avea să-i degradeze, să le rupă epoleţii în chip bestial. Sunt
convins că dacă cei menţionaţi mai sus nu ar fi fost însoţiţi de militari în termen înarmaţi cu baionetă la armă,
unul precum colonelul Jeles ar fi reacţionat cum trebuie, indiferent de consecinţe.
Regimul comunist a avut sute de cazuri când a acordat gradul de general direct, sau a făcut avansări la
excepţional – în timp de pace – fără nici un merit. Nici cel puţin nu au fost de naţionalitate români, fără a mai
vorbi de pregătire.
Un exemplu este edificator: cazul lui Sălăjan – pe numele lui adevărat Silaghi, Leontin, cu patru clase
primare de profesie lăcătuş. După ce a fost prim secretar al Comitetului de partid la regiunea Satu Mare, a fost
numit – atenţie – adjunct al Ministrului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale ( 22 aprilie 1948 – 24 septembrie 1949),
apoi Ministrul Construcţiilor (24 sept. 1949 – 20 martie 1950); direct general maior la 18 martie 1950 când
avea numai 37 de ani, adjunct al Ministrului Forţelor Armate şi Şef al Marelui Stat Major, când el nu ştia să
facă o orientare în teren în funcţie de cele patru puncte cardinale, de la 20 martie 1950 general-locotenent, de
la 2 octombrie 1951 prim adjunct al Ministrului Forţelor Armate şi general de armată în 1959, adică la 46 de
ani, cel mai mare grad posibil (afară de cel de mareşal).
Culmea ironiei este că, la 16 ani de la revoluţia din decembrie 1989, există staţie de metrou cu numele
de Sălăjan, ca şi când am fi amnezici sau ne-am fi îndobitocit.
Deci faţă de lăcătuşul – general de armată – cu patru clase primare, doctorul Lucian Popescu cu două licenţe,
nu era decât sublocotenent. Dar eu mă întreb şi tot eu trebuie să-mi răspund că nu am motive să mă mir.
Şi am să spun de ce.
În cartea intitulată “Aşa a început războiul” scrisă de mareşalul Uniunii Sovietice Ivan Histoforovici
Bagramean, Editura Militară, Bucureşti 1974 (biblioteca personală) autorul însuşi scrie că în al doilea război
mondial U.R.S.S. a avut pe front mareşal neştiutor de carte. Şi cu aceasta cred că am sous totul, pentru că
regimul comunist din România, în toate, copia modelul sovietic.
Potrivit acestui livret militar menţionat mai sus, de la 22 iulie 1941 până la 28 aprilie 1942, doctorul
Lucian Popescu a fost trimis ca medic, pe front.
Prin Decretul nr. 1457/09.05.1942 Regele Mihai I l-a numit pe doctorul Lucian Popescu membru al ordinului
Steaua României în gradul de Cavaler, putând purta însemnele respective. Decretul este contrasemnat
de Mihai Antonescu Ministrul Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinelor şi de Directorul Cancelariei Ordinelor,
Ministru Plenipetenţiar (ss) indescifrabil. (Alăturat copie xeroxată).
Prin urmare, aceasta este o dovadă în plus că doctorul Lucian Popescu a fost pe front, şi că a luat parte la
ostilităţile celui de al doilea război mondial.                                                                                                                                                         ISTORICUL CASEI DOCTORULUI LUCIAN POPESCU
Domnul ing. Marcel Negreanu, mi-a spus că ştie de la soţia sa Doiniţa, căreia i-a povestit tatăl său dr. Lucian
Popescu, istoria casei lor.
Prin urmare, casa de pe strada mare cu nr. 115, a fost făcută de un inginer care era acţionar majoritar la
“Moara Dunărea” din Olteniţa. Era de origine francez din Marsilia. Acesta a chemat un arhitect din Marsilia,
un cunoscut de-al său şi i-a spus că vrea să facă o casă mai deosebită în Olteniţa. Acesta, venind în Olteniţa, sa
documentat mai întâi asupra climei şi a ajuns la concluzia că clima de la noi este asemănătoare celei din
Franţa şi a făcut-o foarte vitrală. A început construcţia în anul 1936 şi a terminat-o în 1937.
Arhitectul a executat şi a condus lucrările cu meşteri locali, cu excepţia unui singur maistru pe care l-a
adus din Marsilia. Inginerul din Marsilia se îndrăgosteşte de o fată din Olteniţa mult mai mică decât el care
avea copii. Scopul inginerului francez era să construiască clădirea şi să o atragă pe femeia tânără de care se îndrăgostise
el. Părinţii fetei, au căutat să o lămurească şi să o convingă că inginerul francez, nu numai că nu
face de ea, dar este şi mult mai mare, chiar bătrân.
Dar după ce a fost terminată construcţia casei, inginerul francez a invitat fata la el, care, fiind încântată
de ce a văzut a rămas la el. Pentru ca inginerul să o convingă mai mult să rămână cu el, i-a făcut fetei act de
vânzare-cumpărare pe numele ei devenind proprietară.
După nu prea mult timp inginerul fiind bătrân şi fata tânără, inginerul a murit din cauza exceselor sexuale.
Bărbatul fetei, având copii cu aceasta, a iertat-o pentru tot ce a făcut şi s-au împăcat mutându-se în casa
care acum îi aparţinea. Au locuit acolo doar vreo doi ani şi ceva, însă văzând că cheltuielile imobilului cu întreţinerea,
încălzirea şi impozitul sunt mari, din lipsă de posibilităţi, au pus casa în vânzare.
Singurul client care s-a ivit a fost doctorul Lucian Popescu care a cumpărat-o în anul 1940 cu 476.000
lei. În acel an leul avea valoare fiind aproape egal cu dolarul.
În anul 1941, declanşându-se cel de-al doilea război mondial pentru România, iar dr. Lucian Popescu
fiind bănuit că a fost simpatizant al Mişcării Legionare, a fost trimis pe front de generalul Antonescu, devenit
213
şeful statului în urma abdicării Regelui Carol al II-lea, în septembrie 1940.
Prin decretul 1457, emis la 9 mai 1942, Regele Mihai I suveranul României, l-a numit “Membru al Ordinului
Steaua României” în grad de cavaler pe domnul doctor Lucian Popescu, medic la Spitalul Mixt Olteniţa.                                                                                                                                                                   FOTOGRAFIE FĂCUTĂ ÎN CASA DOCTORULUI LUCIAN POPESCU
O FAMILIE FERICITĂ CARE RADIAZĂ DE BUCURIE, SE VEDE PE FAŢA
FIECĂRUIA, AFLATĂ ÎN PERIOADA EI DE MULŢUMIRE SUFLETEASCĂ,
PENTRU CĂ ERAU CU TOŢII ÎMPREUNĂ.
Inginer Marcel Negreanu, soţ şi tată, Norica Negreanu, fiică, doctoriţa Doina
Negreanu Popescu, soţie şi mamă, şi Lucian Negreanu fiu.
În fiecare sâmbătă sau duminică, această familie era văzută de lume cum mergea
la cimitir la cavoul familie, unde îşi dorm somnul de veci, părinţii şi bunicii lor,
doctorul Lucian Popescu şi Norica Popescu, ducând de fiecare dată flori naturale
şi aprinzând lumânări şi candele.
După ce se reculegeau la mormintele părinţilor şi bunicilor lor, se întorceau acasă,
tot împreună.VA URMA-in cap urmator vom vorbi despre DOCTORIŢA DOINA POPESCU – căsătorită – NEGREANU!


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136