În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă (fracturi) a conducătorului auto, I. Constantin, care a fost transportat la un spital din Bucureşti pentru investigaţii medicale.
Poliţiştii care au efectuat cercetarea la faţa locului au constatat că cei doi conducători auto posedă permise de conducere. Acestora le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză sunt continuate cercetările pentru determinarea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Recomandări pentru conducătorii auto:
Pentru reducerea riscului rutier pe drumurile publice, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile de drum şi de trafic, iar, în condiţiile unui carosabil umed, să mărească distanţa între autovehicule!
Respectaţi regulile în ceea ce priveşte prioritatea de trecere, care trebuie acordată atât pietonilor, cât şi vehiculelor care au acest drept!
Atenţie! Consumul de băuturi alcoolice este incompatibil cu conducerea autovehiculelor!
Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…
Felicitări doamnei senator Daniela Mihai pentru alegerea în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate…
Evenimentul a reunit studenți ai facultății, elevi ai liceelor călărășene și reprezentanți ai autorităților locale,…
Județul Călărași, prezent la Bruxelles în dezbaterile privind viitorul finanțărilor europene În perioada 11–13 mai…
Eleganța automobilelor de colecție, pasiunea participanților veniți din întreaga țară și interesul arătat de călărășeni…
Alături de reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, ISU și conducători ai cluburilor sportive din județ, au…
This website uses cookies.