Detaşamentul Olteniţa – Trei pompieri militari au ieșit la pensie în aplauzele colegilor !
Astăzi, 31 August 2020, la Detaşamentul Olteniţa
Trei pompieri militari au ieșit la pensie în aplauzele colegilor
După ce mulți ani la rând au servit Patria cu devotament, curaj și credință sub semnul de foc al armei pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, plutonier adjutant şef Cotoban Mihăiţă Petrişor, plutonier adjutant şef Decu Marius şi plutonier adjutant şef Minea Cătălin au ieșit la pensie
Într-o atmosferă plină de emoție, pe platoul din faţa Detaşamentului Olteniţa, pompierii olteniţeni s-au despărțit astăzi de trei dintre colegii lor de arme, care după o lungă activitate depusă în slujba țării, se retrag pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie lungă şi liniștită alături de cei dragi.
Ştiţi cum se spune, că pompierii militari sunt acei bărbaţi puternici, curajoşi şi echilibraţi, care, de obicei, intervin acolo de unde oamenii obişnuiţi fug, dar tot oameni sunt şi pompierii, şi au un suflet mare şi sunt sensibili, după toate câte au văzut în lunga lor experinţă de viaţă, dar nu prea vor să lase să se vadă asta. Mai puţin în astfel de momente, cum ar fi cel al ieşirii la pensie, când toţi colegii te aplaudă şi-ţi urează să te bucuri de pensie lungă… Da! Emoţie în stare pură!
Prim adjunctul inspectorului şef al I.S.U. „Barbu Știrbei” al județului Călărași – locotenent colonel Dragoman Mircea Vucaşin i-a felicitat pe cei trei pompieri militari, le-a mulțumit în numele comenzii pentru întreaga activitate pe care au desfășurat-o în cadrul unității noastre şi le-a urat să se bucure de multă sănătate și de viață lungă.
Și noi, camarazii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călărași le dorim celor mai tineri pensionari ai noştri să aibă parte de multă sănătate, liniște în familie și pensie lungă.
Felicitări dragi colegi, să aveţi sănătate maximă şi să vă bucuraţi de succes în tot ceea ce veţi întreprinde şi de azi înainte!