Social

Confirmare de la DNA pe plângerile înaintate de Dumitru Coarnă! Șeful Poliției Prahova, pus sub control judiciar pentru luare de mită

Direcția Națională Anticorupție confirmă faptul că șeful Poliției Prahova, Marian Iorga, a fost pus sub control judiciar, pentru fapte de corupție.

Concret, Iorga, la data comiterii faptelor șef al IPJ Călărași, este acuzat de luare de mită. Totul a plecat de la plângerile făcute de Dumitru Coarnă, fost lider al Sindicatului Național al Polițiștilor și Pesonalului Contractual din MAI – plângeri despre care Bugetul.ro a scris în exclusivitate AICI!

Vezi și EXCLUSIV BUGETUL.RO Bubuie un uriaș scandal sexual în Poliție: ‘Favoruri sexuale pentru promovarea în funcții’/Paradoxal, șeful IPJ Călarași nu este cercetat și disciplinar

„Ca răspuns la solicitări formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând de la data 8 iulie 2021, față de inculpatul IORGA MARIAN, la data faptelor inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție (I.P.J.) Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Între obligațiile impuse prin controlul judiciar față de inculpat se află interdicția de a părăsi țara și interdicția de a comunica, direct sau indirect, pe vreo cale, cu anumite persoane menționate în ordonanță.
MAI MULTE -AICI-https://www.bugetul.ro/confirmare-de-la-dna-pe-plangerile-inaintate-de-dumitru-coarna-seful-politiei-prahova-pus-sub-control-judiciar-pentru-luare-de-mita/?fbclid=IwAR3zbPuqAglEtM5Rot0G-0Pk2WhF71zZsf21z5FGJdYPK-Sx9C95sUlv3bw