COMUNICAT DE PRESĂ-POLITIA DE FRONTIERA CALARASI !
Flacoane cu insecticid, în valoare de peste 200.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Călăraşi
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi,împreună cu reprezentanţi din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, 16.800 flacoane cu insecticid, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, fiindsusceptibile a fi contrafăcute.
În data de 15.07.2021, în jurul orelor 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşiau efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetăţean turc, în vârstă de 68 de ani. Acesta transporta, conform documentelor, băutură energizantă şi insecticid, din Turcia pentru o firmă de pe teritoriul României.
Având suspiciuni cu privire la marfa transportată, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul lucrătorilor vamali din cadrul Biroului Vamal Călăraşi pentru deschiderea mijlocului de transport. Astfel, în urma verificărilor amănunţite efectuate, autorităţile de control au constatatfaptul că flacoanele de insecticidsunt inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Procedând la inventarierea acestora împreună cu reprezentanţi din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, a rezultat cantitatea totală de 16.800flacoane cu insecticid, care ar putea aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.
Bunurile, în valoare de aproximativ201.600 leidacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate de către poliţiştii de frontierăla sediul S.T.P.F. Călăraşi.
În prezent, faţă de persoana în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.