Categories: Social

COMUNICAT DE PRESĂ-INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ -GIURGIU – SERVICIUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ -CĂLĂRAŞI

COMUNICAT DE PRESĂ

15 tone deșeuri din hârtie și plastic, transportate ilegal din Bulgaria
oprite la P.T.F. Călărași

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași alături de comisari ai Gărzii de Mediu Călărași nu au permis intrarea pe teritoriul României unui ansamblu rutier care transporta aproximativ 15 tone deșeuri din hârtie și plastic. Acestea erau încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăți din ţara noastră.

În cursul zilei de astăzi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 42 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din hârtie și plastic.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Călărași.

În urma verificărilor, s-a constatat că în mijlocul de transport se aflau 14.400 de kilograme deșeuri din hârtie și plastic încărcate din Bulgaria și care erau destinate unei societăți comerciale de pe teritoriul României.

De asemenea, s-a stabilit faptul că deșeurile în cauză prezentau urme de contaminare, cu diferite impurităţi (resturi alimentare), nefiind astfel îndeplinite condițiile legale de transfer, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1013/2006.

În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

dragon

Recent Posts

CJ Calarasi – Istoria de acum mii de ani continuă să iasă la lumină la Măriuța „La Movilă”

La mijlocul lunii august au fost reluate cercetările în situl eneolitic de la Măriuța, pe…

2 săptămâni ago

CJ Calarasi – Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026

Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026, ora…

2 săptămâni ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Parlament

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Parlament

3 săptămâni ago

CJ Calarasi – Ziua Marinei ⚓ Călărași | 2026

Ziua Marinei Călărași | 2026

3 săptămâni ago

PSD CALARASI – Situația de la Cernavodă rămâne în continuare critică.

Am fost acolo, am discutat cu specialiștii, am analizat situația din teren și am căutat…

o lună ago

După 25 de ani, Plaja Tineretului este din nou deschisă călărășenilor.

Un loc care a făcut parte din copilăria și tinerețea multor generații este redat călărășenilor.…

o lună ago

This website uses cookies.