Categories: PublicitateSocial

Chiriașii ANL vor putea cumpăra locuințele în rate lunare

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a creat cadrul legal pentru vânzarea cu plata în rate lunare a locuințelor construite prin programul ‘Locuințe pentru tineri, destinate închirierii’, implementat de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL).
Astfel, proiectul de ordonanță inițiat de MDRAP pentru modificarea și completarea Legii nr.152/1998 privind înființarea ANL a fost aprobat de Guvern în ședința de astăzi.
Noile prevederi stabilesc ca, pentru plata în rate, avansul să fie cel puțin 15% din valoarea de vânzare, iar dobânda să fie constituită din dobânda de referință a BNR, la care se adaugă două puncte procentuale. Ratele vor fi achitate către deținătorii unității locative respective, iar dobânda va fi aplicată la valoarea rămasă de achitat a locuinței.
Transferul de proprietate asupra locuinței către cumpărător se produce după achitarea integrală a valorii de vânzare, până atunci locuința rămânând în administrarea autorităților administrației publice locale. Odată cu dreptul de proprietate asupra locuinței, se dobândește și dreptul de proprietate asupra cotelor-părți de construcții și instalații, precum și asupra dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun.
Odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinței, titularul contractului dobândește și dreptul de folosință asupra cotei-părți de teren aferentă acesteia, pe durata existenței clădirii. Având în vedere numărul mare de solicitări de locuințe din partea tinerilor, modificarea legislativă aprobată astăzi urmărește tocmai accelerarea procesului de vânzare a locuințelor, astfel încât să se acumuleze fonduri pentru construirea de locuințe noi.
Banii încasați din rate vor fi utilizați pentru finanțarea unor noi proiecte sau programe de construcții de locuințe. Modul de constituire și de plată a avansului, a ratelor lunare, inclusiv a ratei dobânzii și a majorărilor de întârziere, vor fi stabilite în Normele metodologice pentru punerea în aplicare a noilor prevederi.MAI MULTE AMANUN TE –AICI !

 

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

o lună ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

o lună ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

o lună ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

o lună ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

o lună ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

o lună ago

This website uses cookies.