Polițiștii de imigrări din Călărași, în urma unei acțiuni întreprinse pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, au depistat în situație ilegală, un bărbat din Bangladesh.
Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Călărași împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului județean de Jandarmi Călărași, au desfășurat la data de 20 septembrie 2019, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini, pe raza județului Călărași .
În cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat pe raza orașului Lehliu – Gară un cetățean străin de 24 de ani, din Bangladesh, care se afla în ședere ilegală.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că străinul a intrat legal în România și a obținut un drept de ședere temporară în scop de muncă, iar ulterior i-a fost revocat dreptul pentru neîndeplinirea condițiilor acordării.
Cu ocazia audierii, străinul a solicitat obținerea unei forme de protecție internațională din partea statului român și a fost îndrumat către Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Giurgiu, unde va parcurge procedura de azil .
Acțiunile desfășurate de polițiști urmăresc asigurarea ordinii și siguranței cetățeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, precum și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
***
Pentru informaţii privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentaţia necesară prelungirii dreptului de şedere, tipuri de formulare şi alte informaţii, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa http://igi.mai.gov.ro/.
De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa https://portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a documentelor.
BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI
Târgul Producătorilor Locali își așteaptă vizitatorii cu produse locale, preparate tradiționale și oameni care duc…
. USR spune că PSD este răul absolut și că nu poate guverna cu PSD.…
USR a predicat ani de zile „Fără penali”, dar când dosarele au ajuns în propria…
USR a intrat în politică promițând că va schimba sistemul. După ani de zile în…
Consiliul Județean Călărași vă invită duminică, 28 iunie 2026, începând cu ora 16:00, la Portul…
Pe 24 iunie, ne dăm întâlnire pe platoul Consiliului Județean Călărași pentru a sărbători împreună…
This website uses cookies.