BULETIN DE PRESĂ – Reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier
Un bărbat a fost reținut de polițiștii rutieri după ce a condus un autoturism pe drumurile publice, deși avea suspendat dreptul de a conduce și consumase alcool.
În ziua de 30 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Călărași au depistat pe raza satului Constantin Brâncoveanu, un bărbat de 50 de ani, din comuna Dragalina, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși avea acest drept suspendat.
La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.
Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.
***
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se poate pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.