Social

BULETIN DE PRESĂ-Reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier

 

 

Polițiștii desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea  gradului de siguranță a participanților la trafic.

La data de 09 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Ștefan Vodă, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, deși nu deținea permis și consumase alcool.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,51 mg/l alcool în aerul expirat.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără a poseda permis.

Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind  depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

***

Conștientizați efectele consumului de alcool asupra organismului:

– scăderea percepției (în mod deosebit a percepției vizuale, prin reducerea dimensiunilor câmpului vizual) și a capacității de analiză (prin evaluarea incorectă a distanțelor și vitezelor de deplasare);

– instalarea unei stări de euforie și bravadă, care are drept urmare subestimarea pericolelor și riscurilor ce apar în trafic;

– scăderea concentrării și atenției (se instalează lipsa de vigilență);

– scăderea reflexelor și a vitezei de execuție a mișcărilor; de multe ori, pe un fond de oboseală, se instalează și o stare de somnolență foarte periculoasă.