Social

BULETIN DE PRESĂ-IPJ CALARASI !

 

 

Reținut de polițiștii din Călărași pentru furt / prejudiciul a fost recuperat

 

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Călărași au identificat și reținut un tânăr de 18 ani, din comuna Ulmu, județul Călărași, care ar fi sustras o bicicletă în valoare de 7.000 lei, din curtea unui bărbat din municipiul Călărași.

Prejudiciul a fost recuperat.

La data de 23 iulie 2017, tânărul bănuit de comiterea furtului a fost prezentat Judecătoriei Călărași, fiind emis pe numele său mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași.

 

 

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

 

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Dragalina au fost sesizați, la data de 23 iulie 2017, cu privire la faptul că, în cursul nopții, a fost sustrasă o autoutilitară care se afla parcată la o stână de animale, pe câmp, în afara localității Perișoru.

Investigațiile demarate de îndată de polițiști au condus la identificarea unui bărbat de 46 ani, îngrijitor de animale, care ar fi sustras și abandonat autoutilitara pe raza municipiului Fetești, județul Ialomița, după ce ar fi fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

S-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere.

Cercetările sunt efectuate în continuare în cadrul dosarului penal întocmit în cauză.

 

 

În noaptea de 22/23 iulie 2017, polițiștii din Budeşti au depistat un tânăr de 16 ani din comuna Frumușani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.

 

 

În noaptea de 22/23 iulie 2017, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Călărași au identificat în trafic, pe DN 3B, pe zona comunei Modelu, un autoturism condus de un bărbat de 27 ani, din comuna Roseți, care prezenta o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat și care nu poseda permis de conducere.

 

 

În dimineața de 23 iulie 2017, în timpul activităților desfășurate pentru reducerea riscului rutier, polițiști din cadrul Biroul Rutier Oltenița au depistat pe raza comunei Șoldanu un autoturism condus de un bărbat de 35 ani, care nu poseda permis de conducere.

 

 

În seara de 23 iulie 2017, polițiști din cadrul Biroul Rutier Călărași au depistat în trafic, pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Călărași, pe un bărbat de 62 ani, din localitate, care conducea un moped fără a poseda permis de conducere și care prezenta o concentrație alcoolică de 0,23 mg/l alcool pur in aerul expirat.

 

          În toate aceste situații au fost demarate cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite sub aspectul infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice.

          Polițiștii rutieri vor continua acțiunile în scopul salvării de vieți omenești, prin combaterea principalelor cauze de producere a evenimentelor rutiere și a nerespectării obligațiilor instituite de legislația în vigoare pentru toți participanții la trafic.

 

 

Călărași – acțiuni pentru prevenirea furturilor din societăți comerciale / agenți de pază, sancționați

 

În noaptea de 22/23 iulie 2017, polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Călărași au desfășurat o acțiune pentru prevenirea furturilor din societăți comerciale asigurate cu pază, în timpul căreia au verificat 31 de societăți comerciale și 38 de agenți de pază.

Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale conform Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor.

Patru agenți de pază, depistați dormind în timpul serviciului, au fost sancționați cu amenzi în valoare de 100 lei fiecare.

 

 

Mandat de arestare preventivă, pus în executare de polițiști / bărbatul, care se sustrăgea măsurii, a fost depus în arest

 

La data de 21 iulie 2017, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului pentru Acțiuni Speciale Călărași au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Călărași pe numele unui bărbat de 31 ani, din municipiul Călărași.

Acesta a fost depistat la punctul de trecere a frontierei.

Bărbatul, care se sustrăgea măsurii arestului preventiv, fiind cercetat pentru infracțiuni de contrabandă, a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași.