BULETIN DE PRESA—evenimente intamplate in ultimele zile !
Călăraşi – doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti, pentru furt din locuinţă
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Călăraşi au identificat şi reţinut pe doi tineri din localitate, bănuiţi de spargerea unei locuinţe, de unde au sustras mai multe obiecte de uz casnic, în valoare de 1000 lei. Instanţa de judecată a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă.
La data de 10 octombrie 2014, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele lui F. Gabriel, de 18 ani, şi lui S. Amar, de 26 ani, ambii din Călăraşi, unde au găsit bunuri sustrase în urmă cu câteva zile dintr-un imobil nelocuit, de pe strada Rahova, din municipiul Călăraşi.
Faţă de cei doi tineri a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, timp în care au şi fost prezentaţi Judecătoriei Călăraşi, care a dispus arestarea preventivă a acestora.
F. Gabriel şi S. Amar au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, urmând să fie cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
•
Fundulea – acţiune, desfăşurată de poliţişti, pentru consolidarea gradului de siguranţă a cetăţenilor
La data de 10 octombrie 2014, în intervalul orar 16,00 – 22,00, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea, Secţiei 8 Poliţie Rurală Tămădău-Mare şi Postului de Poliţie Belciugatele au desfăşurat o acţiune pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin prevenirea şi combaterea actelor antisociale.
Activităţile au fost efectuate în oraşul Fundulea şi în zonele rurale limitrofe, în timpul cărora poliţiştii au verificat 75 de autovehicule şi au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru încălcarea normelor privind circulaţia rutieră.
Valoarea amenzilor a fost de peste 8.000 lei.
Exemple:
– Pe DJ 402, în localitatea Măriuţa, a fost depistat N. Mădălin, de 24 ani, din comuna Belciugatele, care conducea un moped, fără a poseda permis de conducere.
Tânărul va fi cercetat în cadrul dosarului penal întocmit în cauză.
– Poliţiştii au depistat alte două persoane care conduceau autovehicule pe drumurile publice, cu inspecţia tehnică periodică expirată. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional.
•
Accidente rutiere grave
La data de 10 octombrie 2014, T. Constantin, de 38 de ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, a condus un autoturism pe DN 3A, în afara localităţii Perişoru, judeţul Călăraşi, şi, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei. Maşina a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac.
În urma accidentului, conducătorul auto a decedat.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului rutier.
•