BULETIN DE PRESĂ – Condamnați la închisoare depuși în penitenciar de polițiști
La data de 22 martie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depus în penitenciar trei persoane condamnate la închisoare.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Călărași, au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, pe raza orașului Fundulea, județul Călărași, fiind identificați doi bărbați, de 26 de ani, din localitate, condamnați la 3 ani, 4 luni și 10 zile închisoare, respectiv 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Precum și un tânăr, de 20 de ani, condamnat de instanță la 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis.
Cei în cauză au fost depuși în penitenciar de polițiști pentru executarea pedepsei.
La volan, fără permis de conducere
Polițiștii au întocmit dosar penal unui tânăr care ar fi condus un autoturism, deși nu avea permis.
În ziua de 22 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au depistat un tânăr, de 19 de ani, din comuna Gălbinași, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Polițiștii au întocmit dosar penal.