Au fost puse în executare 6 mandate de aducere privind pe S. Doiniţa, de 31 ani, pe C. Mitică, de 43 ani, pe L. Radu, de 45 ani, pe V. Vasilica, de 26 ani, pe P. Ionuţ, de 23 ani, şi pe P. Petruţa, de 57 ani, toţi din oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi.
Aceştia sunt suspectaţi de poliţişti de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce au provocat un scandal, pe stradă, pe raza oraşului Budeşti, la sfârşitul lunii septembrie a.c., în timpul căruia s-au agresat reciproc şi au spart geamurile unui autoturism şi unor imobile.
Faţă de cei şase suspecţi a fost dispusă ieri măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Olteniţa, cu propunerea de arestare preventivă.
Persoanele au fost depuse în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.
·
Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni
Continuam! Administrație pentru oameni!
În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…
Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…
This website uses cookies.