BARBU IONESCU-PRIMUL ARHEOLOG DE EXCEPŢIE AL ORAŞULUI NOSTRU ŞI -PROBABIL UNUL DINTRE PUŢINELE CAZURI DIN ROMÂNIA- INIŢIATORUL ÎNFIINŢĂRII MUZEULUI DE ARHEOLOGIE DIN OLTENIŢA

Barbu Ionescu face parte din marea galerie a oamenilor de seamă ai oraşului
nostru, întrucât efortul preocupărilor sale persistente şi-au găsit consacrarea şi
concretizarea în înfiinţarea unei instituţii unice de prestigiu şi cultură istorică, respectiv
Muzeul de Arheologie Olteniţa, cu care, noi contemporanii lui, pe bună
dreptate, ne putem mândri, întrucât o asemenea instituţie la noi nu a existat.
Barbu Ionescu s-a născut la 4 septembrie 1904 în Olteniţa, în familia lui
Alexandru I.Ionescu, un comerciant de vază al acelor timpuri, fiind al cincilea
copil dintre cei şapte fraţi şi două surori, astfel:1) Panait Ionescu a fost ofiţer de
administraţie la Marele Stat Major General al Armatei Române, 2) Ion Ionescu funcţionar în mai multe instituţii,
3) Sofia Ionescu casnică, 4) Gheorghe Ionescu arhitect la Banca Naţională a României, 5) Barbu Ionescu a
fost administrator, contabil şi şef de depozit la Societatea Româno-Americană de Produse Petroliere, mai apoi
Societatea Anonimă Română “Distribuţia” pentru distribuirea produselor petroliere din Olteniţa, situată în
partea de est a oraşului nostru, peste calea ferată, pe locul unde în zilele noastre se află competrolul.
Societatea Anonimă Română “Distribuţia” îşi avea sediul central în Bucureşti pe strada general Budişteanu
nr.11. Aceste date rezultă din cartea sa de identitate nr. 657/26 aprilie 1941 pe care o posedă fiica sa cea mai
mare, Olimpia-Maria Darvas. 6) Al Şaselea copil a fost Nicolae Ionescu funcţionar la Tuşnad, 7) Ştefania
Ionescu casnică, 8) Mircea Ionescu economist, ieşit la pensie de la Intreprinderea “Electroputere” Craiova şi
ultimul 9) frate vitreg, Jean Ionescu funcţionar, cel mai longeviv, a fost şi un pasionat sportiv, ahtiat chiar, după
fotbal, jucând ani de zile, atât cât i-a permis vârsta, numai pe postul de portar în cadrul echipei olteniţene de
fotbal “Venus-Paza-Dunării”, fiind apreciat şi îndrăgit de olteniţeni, iar temporar funcţionând la Compania
“Vagon-Lits”, a jucat fotbal şi la echipe din Bucureşti.
Jean Ionescu a fost îndrăgit de olteniţeni întrucât a fost un sportiv cu un comportament şi o moralitate exemplară,
în perioada interbelică de glorie a echipei olteniţene, iar când a înaintat în vârstă şi practicarea fotbalului
nu a mai fost posibilă, a fost unul dintre cei mai apreciaţi şi obiectivi cavaleri ai fluierului, prin arbitrajul
său corect fiind un om al dreptăţii, atrăgându-şi elogii ce au fost confirmate şi reţinute pentru totdeauna şi de
presa vremii. Din această cauză, în lucrare- împreună cu viaţa şi activitatea sportivă a echipei de fotbal – i-am
consacrat un amplu şi binemeritat capitol separat.
Datorită lui Jean Ionescu care mi-a pus la dispoziţie un valoros, bogat şi interesant material documentar,
constând din articole publicate în presa vremii – păstrate cu grijă de el – unele apărând sub semnătura avocatului
Ştefan Gheorghe, olteniţean – şi a fotografiilor făcute cu prilejul fiecărei partide, am putut să recuperez în
mare măsură, memoria activităţii echipei de fotbal şi a celor care au format-o şi care ofereau pu-blicului
olteniţean, în fiecare duminică, momente plăcute de satisfacţie şi de neuitat.
Era o perioadă în care – la Olteniţa – fotbalul se practica în exclusivitate numai din pasiune, fără interese
pecuniare, fiecare jucător păstrându-şi o conduită corespunzătoare şi în viaţa particulară, iar jocul constituia
un veritabil şi adevărat spectacol de la care, cei care asistau, plecau relaxaţi şi mulţumiţi de echipa lor.
Revenind la Barbu Ionescu şi familia sa, după cum se poate observa, în acele vremuri, în cadrul unei
familii, băieţii aveau o anumită importanţă pentru că purtau pe mai departe numele capului de familie, care
astfel se perpetua în timp, în timp ce fetele – unele provenind chiar din familii mai bune – şi chiar dacă absolveau
şcoala de menaj – deveneau şi rămâneau casnice.
Mentalitatea acelor vremuri era ca femeia să se ocupe în exclusivitate de familie de creşterea şi educaţia
copiilor, iar majoritatea familiilor, în general, aveau mulţi copii. Erau destul de rare cazuile când – dintr-o casă
, dintr-o familie – aveau servici atât soţul cât şi soţia.
În privinţa lui Barbu Ionescu, arăt că după absolvirea şcolii primare din Olteniţa, a urmat cursul liceului
“Mihai Viteazu” din Bucureşti, întrucât la Olteniţa, în acea vreme, nu exista liceu, acesta avea să se înfiinţeze
în anul 1919.
Încă din perioada sfârşirii primului război mondial – 1918 – înainte de împlinirea vârstei de 15 ani, Barbu
10
Ionescu, o fire precoce, nativă şi curioasă, începe să umble şi să cerceteze – la început împrejurimile oraşului
natal – pentru a găsi urme de viaţă şi de locuire omenească din secolele şi mileniile trecute. În liceu îi plăcuse
istoria, iar în mintea sa rămăsese cu anumite reminiscenţe şi mai ales curiozităţi, aflate sub imperiul unor
veşnice întrebări la care nu reuşise să-şi dea răspuns, dar în care persista.
Pentru că din preajma lui, asemenea preocupări – la o vârstă atât de fragedă, erau – pentru alţii – de neînţeles,
acestea nu puteau să pară atunci decât bizare.
El a intuit, stăpânit de o curioasă şi persistentă convingere interioară, că resturile modeste de cioburi de
oale arse, aşchii de cremene, bucăţi de vetre şi multe altele, care apăreau şi se găseau în urma plugului care ara
pământul, în margini de terase, în malurile abrupte ale râurilor şi în alte locuri au o importanţă istorică. El a
bănuit şi a văzut – ceea ce alţii nu vedeau – că în zona oraşului nostru, existau în multe locuri asemenea resturi,
cu precădere cioburi din vase de lut, ba chiar că acestea diferă de la un loc la altul unde s-au găsit, sau că altele
semănau între ele.
Barbu Ionescu, o fire dinamică, prematură, a înţeles de timpuriu că asemenea resturi descoperite trebuiau
să aparţină altcuiva, eventual să reprezinte dovezile unei lumi de mult dispărută şi mai mult, că asemenea descoperiri
trebuie să corespundă sau eventual să caracterizeze anumite epoci.
Aceste frământări împreună cu numele emblematic etimologic de istorie de “Gumelniţa”, vehiculat şi
pomenit de bătrânii autohtoni din tată în fiu, transmis prin viu grai, atribuit locurilor numite de olteniţeni “La
bataluri”, unde chiar ieşeau hoţii la drumul mare – este vorba de curba în pantă pe care o face şoseaua naţională
Olteniţa-Călăraşi, pe atunci un drum, în devenire judeţean, deabia început să fie făcut din piatră spartă, aşternută
pe pământ şi nisip, un fel de macadam empiric, la kilometru 4, cam în dreptul conacului boieresc al lui Calomfirescu,
situat pe un proeminent bot de deal, cu faţa spre sud, spre Dunăre, unde mult mai târziu a fost sediul
administrativ al G.A.S., apoi I.A.S. iar de dată recentă “Olriz” Olteniţa S.A. – l-au determinat pe Barbu Ionescu,
să scotocească, practic să caute, să sape, pe măsura posibilităţilor lui reduse atunci, în această zonă, urme de
viaţă.
Eforturile, strădaniile şi căutările lui aveau să-i fie recompensate şi chiar încununate de succes.
Aşa se face că pentru el a constituit un puternic îndemn şi stimulent, descoperirea unui bogat şi interesant
material arheologic pe dealul Gumelniţa. Erau speranţe pline de satisfacţii care îi dădeau un mai mare imbold
spre năzuinţele lui.
Acest important eveniment pentru el se întâmpla în anul 1922 – deci cu circa nouă decenii în urmă faţă
de zilele noastre – când Barbu Ionescu avea doar 18 ani, constituind o cotitură hotărâtoare, plină de speranţă
în viaţa lui, făcându-l să privească cu încredere viitorul. Din acel fericit an 1922, bănuielile lui aveau să capete
caracter de certitudine, prilej cu care va trăi o mare satisfacţie care i-a adus recunoaşterea valorii activităţii
sale arheologice.
Doi ani mai târziu, în 1924 – oferă Muzeului Naţional de Antichităţi, descoperirile sale de pe dealul
Gumelniţa şi primeşte de la directorul acestuia, savantul necontestat de mai târziu Vasile Pârvan, o scrisoare
de mulţumire, aceasta constituind prima confirmare oficială a recunoaşterii meritelor lui Barbu Ionescu când
acesta avea doar 20 de ani.
Din acel an crucial 1924 Barbu Ionescu plin de optimism şi încredere intră şi face parte din tagma arheologilor
români, reprezentând un veritabil exemplu de autodidact consacrat, putând să-şi atribuie în mod meritat,
denumirea de arheolog.
Importanţa descoperirilor lui Barbu Ionescu – intrate cu caracter de informaţie în circuitul arheologic
naţional – a determinat imediat după aceea, cercetările altui viitor savant în materie – easte vorba de Vladimir
Dumitrescu – care avea să definească cultura specifică perioadei eneolitice din spaţiul balcano-dunărean, cultură
denumită “de tip Gumelniţa”. Aceste lucruri rezultă în mod indubitabil din publicaţia periodică intitulată “Studii
şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie” (S.C.I.V.A) I, Tomul 32 ianuarie – martie 1981, publicaţie apărută
sub egida Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S.România, Editura Academiei, pag. 157-159.
O altă dovadă de confirmare, rezultă din Prefaţa la “Catalogul Sculpturilor Eneolitice din Muzeul Raional
Olteniţa”, autori Silvia Marinescu – Bâlcu cercetător ştiinţific la Institutul de Arheologia al Academiei R.S.R.
şi Barbu Ionescu directorul Muzeului Raional Olteniţa care aparţine doctorului docent academician Vladimir
Dumitrescu, şef de secţie la Institutul de Arheologie, laureat al premiului de stat şi care scrie :
“Deşi potrivit actului oficial de înfiinţare, Muzeul Raional din Olteniţa datează numai
din 1957, se poate spune pe bună dreptate că el în fapt are mai bine de patru decenii de
11
experienţă.
Într-adevăr, au trecut mai mult de patruzeci de ani de când actualul director Barbu
Ionescu, pe atunci elev de liceu, aflând despre descoperirea unor obiecte vechi pe
movila Gumelniţa, din apropierea Olteniţei, a arătat interes faţă de astfel de descoperiri,
strângând cu grijă piesele găsite de locuitorii ce-şi lucrau pământul pe movilă
şi adunând altele prin unele sondaje.
O primă serie de astfel de descoperiri ne-a fost predată la Muzeul Naţional de
Antichităţi, încă din anul 1924 şi a făcut chiar atunci obiectul unui articol prin care
movila Gumelniţa a devenit cunoscută în literatura de specialitate ca aşezare neolitică.”
Deci din anul 1924, prin acel material publicat, Barbu Ionescu, cu descoperirile sale, se face cunoscut ca
arheolog la nivel naţional, în ţara noastră, aceasta la vârsta de 20 de ani.Barbu Ionescu a fost un om onorabil, ordonat, hotărât, de caracter şi cinstit şi a persistat cu convingere
în pasiunea lui de arheologie. A avut o casă dobândită prin muncă cinstită, iar ca mijloc de transport, a parcurs
sute de kilometri cu cunoscuta-i bicicletă “Diamant”, pe portbagajul căreia, câteodată, o ducea şi pe fiica lui
mai mare Olimpia, pe atunci în vârstă de 5-6 ani. Proceda la fel, atât pentru a nu fi singur în deplasările lui în
teren cât mai ales cu scopul de a-i trezi pasiunea spre acest domeniu care – până la urmă – nu i-a semănat.
Odată cu trecerea timpului, avansând în cercetările sale şi obţinând rezultate, a intrat în contact şi a cunoscut
oameni de ştiinţă şi cultură consacraţi ai vremii în domeniul arheologiei, menţionând pe savantul Vasile
Pârvan şi apoi pe discipolul acestuia Vladimir Dumitrescu – fără a mai vorbi de o seamă de alte personali-tăţi
didactice şi universitare, autodidactul împătimit Barbu Ionescu şi-a diversificat şi lărgit cunoaşterea, pătrunzând
şi aprofundând activitatea şi modul de înţelegere a problemelor arheologice, punându-şi mai bine în valoare
descoperirile făcute.
Barbu Ionescu de timpuriu a înţeles că tot ce întreprinde el, trebuie notat undeva, menţionând minimul
de detalii : data, locul, descoperirile făcute, caracteristicile obiectivului, etc.
Aşa se face că, la faţa locului, după ce nota într-un carneţel, constatările cu privire la locul, punctul şi ce
a găsit, întors acasă făcea înscrierile de rigoare într-un registru într-o anumită cronologitate.
În anul 2008 – deci după 90 de ani – în 1918 – de când a începutsă noteze în acest caiet-registru – care este
păstrat ca o adevărată relicvă de fiica sa, – acum şi ea în vârstă de 73 de ani – şi la 28 de ani de la decesul tatălui
său, am avut fericita ocazie să văd acest unic REGISTRU, intitulat “Contribuţii la repertoriul arheologic al
judeţului Ilfov”.
* * *
Practic am rămas uluit de ce am văzut. Aveam senzaţia că am în faţă un film documentar. L-am răsfoit
aproape o oră şi efectiv nu ştiam ce să fac cu el. L-am răsfoit de la cap la coadă – cum se spune – şi invers şi
într-adevăr nu ştiam ce să fac mai întâi. Eram tentat să-l citesc integral dar timpul nu-mi permitea. Prin faţa
ochilor îmi treceau denumiri de localităţi, toate cunoscute, dar fără a crede că e posibil ca un om să fi parcurs
o asemenea întindere.
Înainte de anul 1940, cercetările lui Barbu Ionescu trecuseră Dunărea, ajungând prin Cadrilater. Ba mai
mult, curiozitatea l-a împins să sape, să scotocească şi pe unele insule din mijlocul Dunării, aşa cum este cazul
cu Insula Cusui. Cum şi cu ce o fi ajuns acolo numai Dumnezeu ştie ! Răsfoind filele acestui registru te blochezi.
Unde nu îţi dă prin gând acolo Barbu Ionescu a fost, a căutat, a săpat, atât cât a putut, şi a găsit măcar un
obiect vechi pe care să-l privească, să-l compare cu altul, să vadă dacă seamănă sau nu, din ce e făcut, ce formă
are, cum şi cât e de ars, dacă e vopsit şi cu ce fel de culoare, dacă scrie ceva pe el, dacă din 2-3 cioburi poate
deduce sau reconstitui un fost obiect şi urmând o suită de “dacă”!, “dacă”!, etc.
În cele din urmă, după o sumară şi atentă privire, îl introduce în nelipsita lui raniţă şi-şi ia drumul spre
casă şi – cu toată osteneala, arşiţa soarelui, tăişul vântului, praful, picăturile de ploaie – pleacă satisfăcut că
efortul nu i-a fost în zadar.
Aşa a strâns în decursul a 60 de ani, un bogat material arheologic – care i-a permis şi a fost posibil – să se
constituie într-un muzeu apreciat chiar de la începuturile lui de oameni de specialitate. Şi acest început de patrimoniu
a fost apoi permanent complinit şi diversificat în timp.
Ultima notare în acest registru de evidenţă menţionat mai sus, este făcută în anul 1979 şi se referă la un
punct de la comuna Chirnogi. Fiind născut în anul 1904, înseamnă că în anul 1979, Barbu Ionescu, la vârsta
de 75 de ani continua să lucreze.
Centralizarea datelor din registrul de evidenţa descoperirilor, este prezentată în sinteza alăturată din care
rezultă că Barbu Ionescu a întreprins cercetări la un număr impresionant de 834 de puncte arheologice. Sinteza
are la bază însăşi situaţia olografă întocmită de Barbu Ionescu.
Când Barbu Ionescu mergea în concediu la fiica sa Olimpia-Maria-Darvas la Tuşnad, după ce se odihnea
o zi – două, obosit după călătoria cu trenul, îşi relua pasiunea sa de periplu şi cercetare a localităţilor de pe
Valea Oltului, de la oraşul Bălan până la Băile Tuşnad, la fel procedând şi cu cele de pe Valea Trotuşului.
Spre convingere prezint alăturat harta acestor două localităţi şi cu însemnările făcute în urma cercetării
acestora.
Foarte important : La sfârşitul registrului de evidenţa rezultatului cercetărilor şi descoperirilor arheologice
regretatul Barbu Ionescu scria :
26
Î N C H E E R E
Nu avem pretenţia de a fi depistat de-a lungul câtorva zeci de ani, toate urmele de
aşezări străvechi din jurul oraşului Olteniţa, din care multe aparţin unor specialişti înaintaşi
ai noştri.
Sigur că au rămas destule nedescoperite încă, pe terasele apelor : Zboiul, Călnăul,
Mostiştea (cu afluenţii săi : Vânăta, Milotina, Ciorarii, Argova, parte din Coriţa), apoi,
firele de apă care se scurg în Argeş şi Dâmboviţa, din zona de est a judeţului Ilfov. Hotărât
că toate aceste cursuri de ape adăpostesc încă – pe malurile lor, mai mult sau mai puţin ridi
cate pe boturi de teren, ce a mai rămas nedistrus din resturile de locuiri, prin acţiunea
plugului şi discului, a construirii canalelor şi digurilor de irigaţii, etc.
Datorită acestor neajunsuri, este şi rămâne o îndatorire de bază pentru tinerii cercetători
ai muzeului Judeţului Ilfov, de a continua aceste investigaţii de teren, pline încă de surprize.
Cu cât se va acţiona mai repede şi temeinic în această direcţie, cu atât va fi mai bine.
Semnează , Barbu Ionescu
5.VI.1976
Când făcea această recomandare pentru posteritate Barbu Ionescu avea 72 de ani.
27


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136