BALTA GREACA si FAUNA PISCICOLA in zona OLTENITA-fragment din cartea MONOGRAFIA ORASULUI OLTENITA de PAUL AMU !

Balta Greaca cu o suprafaţă de peste 14.000 ha a fost desecată în timpul regimului comunist
.
Lucrările de desecare s-au terminat în anul 1968 şi s-au ridicat la valoarea de atunci
1.000.000.000 lei
. Dar
fiind faptul că exponenţii regimului comunist de la eşaloanele superioare ale partidului, din necunoaştere, din
răutate sau pur şi simplu din prostie, nu au ţinut seama de unele principii, aşa după cum este cazul cu „principiul
vaselor comunicante“, sau mai concret, fiind diferenţă mare de nivel, Dunărea mai sus, iar fundul Bălţii Greaca
mai jos, au rămas o serie întreagă de probleme nerezolvate, motiv pentru care balta a rămas nerecepţionată
nici până în ziua de azi. Sigur că, la vremea respectivă, exista practica de a se întârzia unu sau doi ani, spre a
nu se înregistra, spre a se sustrage astfel de la plata amortizmentului care greva costurile, sau pur şi simplu că
existau nereguli neremediate de constructor. Dar aceasta de acum este altă problemă. Fosta Baltă Greaca după
1968, terenul s-a împărţit în două, find atribuite Gospodăriilor Agricole de Stat Chirnogi şi Prundu, devenite
mai târziu I.A.S.-uri (de altfel un fel de altă Mărie cu aceeaşi pălărie) pentru că profilul era acelaşi, iar mai
târziu acestea s au privatizat.
Am făcut această digresiune spre a se înţelege că pe timpul când exista balta, peştele se împărţea în două
categorii şi anume:
– în prima categorie intră peştele de baltă
:
somnul
(Silurus glanis),
şalăul
(Sander luioperea),
roşioara
(Scardinius erythrophtalmus),
bibanul
(Perca fluviatilis),
babuşca
(Rutilus rutilus)
plătica
(Abramis brama),
ştiuca
(Esox lucius),
linul
(Tinca tinca),
carasul
sau
caracuda
(Carassius carassius),
obletele
(Alburnus al-
burnus),
avatul
(Aspius aspius)
sabiţa
(Pelecus cultratus),
cârjeanca
,
foaia plopului, cosacul, ghiborţul,
văduviţa
.
13
– în a doua categorie intrau peştii care migrau de la o baltă la alta
, adică
crapul
(Cyprinus carpios)
de toate dimensiunile,
crap, ciortocrap, ciortănică
.
Dunărea, Argeşul, pe lângă speciile menţionate mai sus, ofereau condiţii de viaţă următoarelor specii: re-
numita
scrumbie de Dunăre
(Alosa pontica),
nisetru
(Acipenser guldenstaedti),
cegă
(Acipenser ruthenus),
morun
(Huso huso),
lipan
(Thymallus thymallus),
scrumbie albastră
(Scomber scombrus) şi
plătică
(sarca
sarda).
Un peşte mai rar întâlnit în Dunăre este anghila (Anguilla anguilla) care migrează pentru repro
ducere în Oceanul Atlantic, în preajma insulelor Bermude şi Bauamas.
Cine eventual nu cunoaşte şi doreşte să vadă cum arată un peşte, se poate documente din planşele aflate
în
Dicţionarul explicativ al limbii române, pentru mamiferele din fauna României
, cele existente în zona
noastră,
la pagina 577, pentru categoriile de peşte la pagina 741, iar pentru păsări la pagina 741
. Se mai
poate documenta şi din „Mic dicţionar enciclopedic român“.
În vremurile mai îndepărtate, producţia de peşte era foarte mare. Chiar se stabilise un fel de reguli, cutume,
cu caracter de legi nescrise şi anume: oamenii credeau că „cu cât suprafeţele inundate erau mai mari şi cu cât
apele crescute aveau o durată mai îndelungată de staţionare, cu atât producţia de peşte era mai mare“.
Mulţi oameni vedeau în bălţile de pe malul stâng al Dunării, pe unde existau pescării, că acestea constituiau
şi aduceau însemnate şi mari venituri sigure – excluzând bineînţeles perioada de prohibiţie – fără ca omul să
intervină cu ceva, fără riscuri şi fără să investească sume mari de bani.
Bazându-se pe raţiuni economice
, chiar în viziunea oamenilor de ştiinţă şi specialitate din trecut, bălţilor,
avându-se asigurată existenţa, le era rezervat un viitor promiţător,
întrucât prezentau o rentabilitate super-
ioară oricărei ramuri a agriculturii
. Nu-mi permit să exagerez
dar Balta Greaca şi lacurile din împreju-
rimile sale, cum şi cele din partea de est de la baza terasei Gumelniţa, prin zonele sale de virginitate
prin caracterul lor mirific, prezentau similitidini la o scară minoră şi macro peisaje cu Delta Dunării.
Populaţia oraşului nostru în marea ei majoritate era obişnuită cu un regim alimentar de carne de peşte. A
trebuit să treacă multe decenii pentru ca cercetătorii şi doctorii să ajungă la concluzia şi să recunoască pro
prietăţile benefice ale peştelui – cu precădere a celui alb – în regimul alimentar.
În plus, existenţa Bălţii Greca asigura în bună parte hrana oamenilor din comunele limitrofe cum erau:
Chirnogi, Căşcioarele, Greaca, Prundu, Hotarele, Crivăţ, satele Puţu Grecii, Zboiu etc.
Olteniţenii noştri, ca de altfel locuitorii din comunele limitrofe fostei Bălţi Greaca, ştiau cu mult înainte,
zilele în care, în mod deosebit ca o autoobligaţie, trebuie să mănânce peşte.
Aceste zile erau – şi de fapt au rămas – zile de tradiţie care se păstrează din tată în fiu, când se mănâncă
peşte, după obiceiul populaţiei şi după calendarul creştin şi anume: de „Buna Vestire“, „Floriile“, „Schimbarea
la faţă“, sau Preobejenie ori Preobeaja: „Blagoveştania“ etc.
Credinţa populară moştenită spune că „e păcat ca să nu ia fiecare cel puţin un os de peşte în gură“ dacă
nu are mai multă posibilitate.
În aceste zile menţionate mai sus, despre care preoţii pomenesc în biserică, atunci când ţin predici, fiind
consemnate anual, în calendarele bisericeşti, şi săracul şi bogatul, se ducea la piaţă să-ţi cumpere peşte, pentru
ca cel puţin să-şi facă pofta, dacă nu putea să prindă direct din Argeş sau din Dunăre.
Toate aceste percepte sunt consemnate în biblie cu motivarea lor religioasă şi confirmate acum de ştiinţă
în special de medicină.
Îmbucurător este faptul că aceste obiceiuri se menţin.
O ţară fără tradiţie îşi pierde în timp identitatea.
Şi România a trecut prin acest purgatoriu şi iată că, cu timpul, îşi va reveni la normal.
Error