BAIA COMUNALĂ OLTENIȚA-capitol din MONOGRAFIA ORASULUI OLTENITA de PAUL AMU !

paul-amuBAIA COMUNALĂ OLTENIȚA
Dintr-un început, localitatea Olteniţa fondată la 23 aprilie 1853, a fost făcută direct oraş, fără a trece prin
etapele premergătoare de sat sau comună, etape care se parcurg de regulă, în mod normal până se ajunge la o
asemenea formă administrativă.
Nici înainte, dar nici imediat după primul război mondial, în urbea noastră nu se putea vorbi de o baie comunală
ca despre o clădire anume cu o asemenea destinaţie, decât numai despre sumele care se prevedeau
anual în bugetul primăriei pentru acest scop.
Primăria aprecia că într-adevăr, din punct de vedere social, era necesar o baie comunală, însă, edilii aveau
în vedere alte priorităţi.
De exemplu pe anul 1928, s-au prevăzut fonduri de 400.000 lei, atât pentru repararea, extinderea şi mărirea
dispensarului cât şi pentru „construirea unei băi comunale“.
În timpul primului război mondial a funcţionat o baie cu caracter comunal, de dimensiuni reduse bine
înţeles, în incinta spitalului local, mai mult pentru nevoile proprii, adică pentru bolnavi şi mai puţin pentru
restul cetăţenilor.
După primul război mondial, edilii noştri, au discutat problema în consiliul comunal şi au luat măsuri
pentru punerea în funcţiune a unei băi – considerate comunale – într-un local propriu şi chiar au executat reparaţiile
necesare şi amenajarea unor camere cu aburi.
Această baie a fost pusă în funcţiune la 20 iulie 1919 pe strada Călăraşi însă nu a durat decât foarte puţin
timp.
În anul 1920, când a fost un an agricol bun când s-a făcut mult grâu, în locul băii s-a amenajat magazie
81
pentru cereale, autorităţile apreciind că mai importantă este asigurarea pâinii populaţiei decât baia comunală.
Însă populaţia, parcă aştepta să apară – vreo boală în oraş spre a-i determina pe edilii noştri să ia măsuri
pentru înfiinţarea unei băi comunale, a cărei funcţionare se impunea, cel puţin iarna.
Vara din cauza căldurilor, o bună parte din populaţia oraşului făcea baie în fluviul Dunărea sau în râul
Argeş, dacă ştia să înoate şi mai ales dacă avea curaj.
Locul rezervat pentru construcţia băii comunale în planul de sistematizare al oraşului s-a stabilit şi parcelat
odată cu stabilirea şi rezervarea locului pentru dispensar.
În anii 1939-1940 autorităţile locale au luat din nou în discuţie problema construirii unei băi populare comunale.
Atunci conjunctura a fost favorabilă pentru că primar era doctorul C. Sava, care în dubla sa calitate, nu
numai că era conştient de necesitatea unei băi comunale, dar având mai multă autoritate, a reuşit să convingă
consiliul că este imperios necesar ca baia comunală să aibă un local propriu corespunzător.
Doctorul C. Sava a fost primar spre sfârşitul anului 1938, apoi în 1939, o perioadă la începutul anului
1940, apoi şi câteva luni în 1942. Doctorul C. Sava a fost folosit ca o soluţie de siguranţă care să administreze
treburile oraşului. Ori de câte ori, din varii motive, primarul îşi înceta activitatea pe funcţie, se apela la serviciile
doctorului C. Sava.
În sfârşit în 1942, primăria a oferit locul pe care se află localul băii comunale, sunt înceopute lucrările la
această construcţie specială, având ca destinaţie exclusivă, baie comunală cu clădire proprie, compartimentată
în mod corespunzător.
Această construcţie socială atât de necesară populaţiei în continuă creştere, deşi nu a ridicat probleme de
dificultate tehnică, totuşi a durat nepermis de mult.
Proiectul i-a aparţinut arhitectului Ion Cernescu, un specialilst al timpului în domeniu arhicunoscut la
vremea sa de olteniţeni. În treacăt menţionăm că cele mai frumoase şi mai rezistente clădiri din Olteniţa, îi
aparţin acestui valoros specialist. Mă limitez aici la a arăta numai câteva care au supravieţuit prigoanei dezlănţuite
a regimului comunist de demolare a clădirilor. Printre acestea enumăr:
– actualul liceu Neagoe Basarab, impunătoare clădire care adăposteşte Muzeul de Arheologie Olteniţa,
emblematicul monument al eroilor din primul război mondial ridicat în anul 1929 în mijlocul parcului, situat
aproape în centru oraşului, cazinoul devenit teatru-cinematograf comunal şi altele.
Lucrările au demarat în anul 1942, iar baia comunală a fost dat în folosinţă în anul 1944, datorită următoarelor
cauze şi mai ales conjuncturi;
– mai întâi că cel de al doilea război mondial era în plină desfăşurare şi chiar dacă, în acei ani, iniţiativa
era de partea armatelor germane şi române, nu puteau să nu aibă prioritate şi să nu fie simţite, cerinţele războiului;
Prin urmare, chiar de la început nu au fost asigurate suficiente resurse financiare pentru că existau cu
totul alte priorităţi, prima fiind asigurării celor necesare purtării războiului;
– în plus, după un început fulminant, impus atunci mai mult şi din partea primarului care era de carieră
militară – ofiţer superior deprins cu ordine şi disciplină – este vorba de locotenentul-colonel Dumitru Băiculescu,
dintr-odată ritmul lucrărilor este suspendat, pe o durată nedeterminată ca urmare faptului că joi 19 martie 1942,
în jurul prânzului, Olteniţa a fost aproape integral inundată de apele revărsate ale râului Argeş şi fluviului
Dunărea.
Aşa cum era şi firesc, noua situaţie, în mai puţin de o oră avea să bulverseze complet viaţa socială, să nu
mai funcţioneze nici o instituţie normal, iar toată lumea se afla într-o situaţie disperată, neştiind până unde vor
ajunge apele şi nici cât se vor menţine în oraş.
Cu titlu informativ arăt că pe fosta şosea Olteniţa-port, circulau bărcile în locul trăsurilor, iar poşta transporta
corespondenţa la gară tot cu bărcile.
În acea perioadă Olteniţa a avut primar ofiţer superior, întrucât mareşalul Ion Antonescu, pe atunci şeful
statului, luase măsura ca într-o serie întreagă de oraşe, primari să fie ofiţeri pentru a asigura ordinea în funcţionarea
vieţii sociale a localităţilor.
Datorită celor de mai sus, construcţia băii comunale abandonată brusc la 19 martie 1942, a fost reluată
mai târziu, iar despre ritm nici nu mai putea fi vorba.
Până la urmă a fost realizată totuşi în antrepriza inginerului Darie Vasilescu din Bucureşti, sub conducerea
arhitectului Ion Cernescu, cel care întocmise şi proiectul. Din convenţia încheiată între proiectant şi primărie,
rezultă că arhitectul Ion Cernescu locuia în Bucureşti, strada Ţepeş Vodă nr. 40.
Primarul militar, locotenent-colonelul Dumitru Băiculescu – căreia olteniţenii îi ziceau ţiganu, pentru că
era brunet – însă un bărbat ordonat, autoritar şi prezentabil, a fost schimbat şi înlocuit cu avocatul Ionel Marinescu
un om de ispravă, care a fost primarul oraşului în perioada 1943-1946. Cei mai în vârstă ştiu şi îşi mai
82
amintesc ce a urmat şi cât de frământată şi zbuciumată a fost viaţa socială în Olteniţa, ţinând seama de faptul
că pe de o parte, nemţii, aflaţi în degringoladă, se retrăgeau în grabă, în dezordine, spre portul Olteniţa, cu intenţia
de a trece Dunăîrea, întrucât bulgarii nu întorseseră încă armele împotriva lor şi concomitent, în urma
aşa zisului „armistiţiu de la 23 august 1944“, în oraş şi-au făcut apariţia trupele Armatei roşii invadatoare, care
se numeau eliberatoare, şi ştim cu toţii cum s-au comportat, pentru că, în primul rând, cei din prima linie, preponderent,
erau infractori de drept comun, eliberaţi din puşcării, mai toţi erau în permanenţă în stare de ebrietate
avansată şi toţi pretindeau cele trei lucruri, devenite de acum arhicunoscute; cu precădere cereau „hazaică“
adică femei, „davai ceas“ adică dă-mi ceasul şi „pian“ băutură. Din această cauză, femeile, chiar fete de la 14-
15 ani în sus până la femei bătrâne, stăteau ascunse prin podurile caselor, prin grajduri, prin pivniţe, pe unde
apucau, numai să fie – cât de cât – în siguranţă.
Luau cai, căruţe, trăsuri, ce găseau, se suiau în ele şi plecau, lăsându-l pe proprietar plângând.
Înainte de darea în funcţiune a băii comunale, preotul Gheorghe Sachelarie de la biserica „Sfântul Nicolae“
din centrul oraşului, în prezenţa autorităţilor locale a făcut o frumoasă slujbă care s-a încheiat cu următoarea urare:
„Aşa după cum oamenii vor veni aicea să se spele tot aşa, să dea Dumnezeu, să se cureţe de păcate fiecare.“
La început baia comunală avea program ca bărbaţii să facă baie în zilele cu soţ, iar femeile în celelalte.
Cu timpul însă s-au făcut unele compartimentări încât puteau face baie şi femeile şi bărbaţii în aceeaşi zi, fără
niciun inconvenient.
Militarii – grănicerii şi pompierii – aveau rezervată pentru el ziua de joi în fiecare săptămână.
La înfiinţarea Întreprinderii de Gospodărie Orăşenească – arhicunoscutul I.G.O.- primăria a trecut în patrimoniul
şi administrarea acesteia baia comunală, iar fiecare persoană plătea 1,50 lei pentru serviciul prestat
(pentru o baie).
Baia comunală este clădirea care se află şi în momentul de faţă, pe strada mare, vizavi de şcoala nr. 2, în
care, de câţiva ani funcţionează o farmacie în cabinete medicale private. Aspectul exterior este acelaş de 6-7
decenii.


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136