Social

Atelier de brutarie la muzeul din Chirnogi. 

Pentru ca la începutul acestei săptămâni luni 10 februarie a fost cinstit sfantul Mare Mucenic Haralambie cunoscut in popor ca ocrotitorul brutarilor muzeul de etnografie si istorie locala din Chirnogi a dorit să marcheze momentul. In cadrul muzeului in parteneriat cu cele doua scoli gimnaziale din Chirnogi elevii insotiti de catre cadrele didactice (scoala nr 1 d-na Margareta Ștefan si d-na Vasilica Stanemir si scoala nr 3 d-na Doina Roman) au participat la un atelier practic de brutarie. Avand concursul d-nei Adina Vișan administratorul firmei oltenitene de produse de panificație Forni doua grupe de elevi au fost agrenati într-o prezentare practica si teoretică   asupra modului de preparare al painii. Preacucernicul parinte paroh Adrian Postolea a prezent din perspectiva crestina rolul si importanta painii ca materie euharistica  si anumite norme si condiții de morala crestina referitoare la paine.Cei prezenti au rostit rugăciunea Tatăl nostru si rugaciunea la începutul lucrului

. Au fost prezentate vasele tradiționale din lemn folosite la prepararea painii in gospodaria tradiționala româneasca (copai din lemn pentru frământat aluatul si calapoade pentru dospitul acestuia). Totodata custodele muzeului Relu Cotoban a prezentat o serie de  obiecte legate de paine aflate in muzeul de etnografie si istorie locala din Chirnogi, vase din lemn, pistolnic din piatra etc. Celor prezenti le-au fost exemplificate diverse moduri de realizare  a preparatelor mai noi sau tradiționale ( paine franzela, paine împletită, japoneza, prescura, covrig tip brezel, puisori, trandafiri si frunze pentru ornat diverse turte pentru ocazii fesive). Scopul acestei acțiuni frumoase a fost ca elevii sa descopere din tainele prepararii painii noastre cea de toate zilele, sa aprecieze efortul de pregătire dar sa existe si o punte peste timp între tradiție si panificație moderna intre actualitate si păstrarea tradițiilor strămoșilor noștri.

 Copiii au lucrat efectiv diverse produse de panificație apoi acestea au fost coapte in muzeu in cuptoare aduse special si servite calde de catre participanți. Chiar daca nu vor imbratisa cariera de brutari, elevii participanti vor avea un alt respect pentru paine si pentru cei ce trudesc la prepararea ei. D-na Adina Vișan a fost insotita de un lucrator brutar  ce a prezentat pas cu pas etapele si modul de realizare al produselor din brutaria de astăzi, iar d-na Lucia C a prezentat modul de realizare a unor produse tradiționale. Ziua a fost pe placul copiilor ce au imbinat teoria cu practica, utilul cu placutul, au vazut si au învățat direct lucruri noi delectandu – se totodata cu paine aburinda din cuptor- paine realizata de ei înșiși.       Copiii de la scoala nr 3 au prezentat si doua poezii dedicate painii si brutarilor ca mulțumire pentru invitație.                Muzeul de etnografie si istorie locala din Chirnogi deschide astfel seria unor ateliere de pastrare a traditiilor urmand ateliere de olarit, de tesut, de impletituri de nuiele, de pictura etc. A consemnat ptr  OLTENITA NEWS TV  corespondentul din teritoriu ing Aurelian Cotoban.