ORGANIZAŢIILE MUNCITOREŞTI ŞI PATRONALE-in Oltenita interbelica !

20161031_171126ORGANIZAŢIILE MUNCITOREŞTI ŞI PATRONALE
M E S E R I I L E
Într-un oraş comercial cum era Olteniţa, banii jucau un rol principal, fie că se administrau prin bănci, fie
prin cooperative, sau prin băncile populare. Dar într-un oraş care are gară CFR, care are şi port, un factor la
fel de important era munca.
Bancherii de o parte şi muncitorii de alta, în Olteniţa acelor vremuri, constituiau două clase distincte.
Aşa după cum viaţa oraşului se lega de buna funcţionare a băncilor tot aşa se lega şi de buna organizare
a muncitorilor, fie aceştia chirigii sau muncitori cu braţele, fie lucrători meseriaşi, precum şi de organizaţia
patronilor.
Cu cât spiritul de solidaritate era mai dezvoltat în oraş cu atât mai bine se făcea dovada că munca se valorifică,
mai cu seamă când titlul unei bresle anume capătă o oarecare onoare.
Organizaţiile munctoreşti din Olteniţa acelor ani, erau la înălţime prin solidaritatea lor, vrednice de a fi
luate ca exemplu. Tocmai de aceea, pentru ca cititorul să aibă o imagine, tratarea acestora se impune separat.
1. SINDICATUL PROFESIONAL „UNIUNEA CHIRIGIILOR“ S.K.O.
Sindicatul profesional „Uniunea Chirigiilor“ Olteniţa prescurtată S.K.O., s-a înfiinţat la 30 noiembrie
1922, când s-a înscris în registrele pentru trecerea încheierilor referitoare la sindicatele profesionale conform
legii respective. S-a înfiinţat cu 63 de membrii în urma explicaţiilor date de autoritatea comunală şi pe baza
legii sindicatelor profesionale.
Ţelul sau scopul sindicatelor era:
I. De a apăra prin toate mijloacele interesele profesionale ale membrilor săi
II. a) A îngriji pentru plasarea chirigiilor la diferite transporturi aşa ca toţi să aibă de lucru în mod egal,
repartizându-i în ordine în aşa fel încât să le vină la toţi rândul
b)A afişa de comun acord preţurile transporturilor obligându-se toţi să lucreze cu acelaşi preţ
c)A reglementa felul de muncă al chirigiilor, etc.
d)A încheia contracte colective de muncă cu cerealiştii, armatorii, proprietarii, arendaşii, industriaşii,
comercianţii, etc. pentru diferite transporturi în condiţii avantajoase.
III. De a lucra pentru dezvoltarea simţului de unire a tuturor celor care au profesiunea de chirigiu.
IV. Ajutor mutual în caz de accidente, boală, bătrâneţe, incendii sau alte necazuri şi nenorociri, la înmormântarea
decedaţilor fără posibilităţi şi mijloace materiale.
V. A înfiinţa mai târziu cu votul adunării generale pe seama sindicatului un magazin cu diferite mărfuri
necesare chirigiilor şi cari se vor vinde cu preţuri reduse numai membrilor sindicatului.
Averea sindicatului se compune din:
1. Sumele adunate dintr-o taxă de înscriere de 5 lei
2. Sumele adunate dintr-o cotizaţiune lunară de 5 lei (în anul 1931 era de 20 de lei) de la fiecare membru
3. Sumele adunate dintr-o cotizaţie de 5 lei de la fiecare chilă de cereale (în anul 1931 această cotizaţie
nu se mai percepea). Mai pe înţelesul tuturor o kilă de cereale este egală cu 30-31 de duble.
Orice membru are datoria să :
Să se conformeze în totul hotărârilor luate de comitet şi de adunarea generală sub pedeapsa de a i se confisca
garanţia în folosul sindicatului, etc. etc.
Comitetul se compune din 7 membrii în frunte cu preşedintele. Primul preşedinte a fost Gheorghe M.
Claponea, iar în anul 1931 Gheorghe Cimpoaie. Comisia de control se compunea din 3 membrii. Mai funcţiona
şi un „vătaf”.
Numărul cel mai mare de membrii pe care i-a avut sindicatul a fost de 102. În luna septembrie 1931,
numărul membrilor era de 99. Acesta nu era fix întrucât pentru cei care pretindeau taxe mai mari de transport,
erau excluşi fără altă formalitate.
Bilanţul sindicatului încheiat la 31.XII.1930
438
– Încasări efective în cursul anului 1930: 28.493 lei, (exceptându-se soldul depus la banca „Înfrăţirea“ în
sumă de 60.000 de lei).
– Plăţi efectuate în cursul anului 1930: 28.486 lei
Sold numerar la 31.XII.1930: 7 lei
– La care se adaugă depunerea de la banca „Înfrăţirea“ 60.000 de lei
Sold real 31.XII.1930: 60.007 lei
În anul 1931 „s-a tras de la bancă“ 20.000 de lei, pentru a cumpăra saci, pentru cereale, sumă destul de
mare pentru acele vremuri.
2. SINDICATUL MUNCITORILOR MANUALI DIN PORTUL OLTENIŢA
A luat fiinţă la 16 mai 1928 şi a fost recunoscut ca persoană juridică prin sentinţa Tribunalului nr.44 din
12 iulie 1928. Pe toată durata existenţei lui, sindicatul a funcţionat în două camere în casa lui Mitică Vornicu,
situată pe strada mea, adică pe colţul format de intersecţia străzii C. Alimăneşteanu, acum str. Alexandru
Iliescu, cu strada gării, acum bulevardul Republicii, vizavi de restaurantul lui Stelian şi apoi Mituş Mirescu.
Sindicatul a început cu 25 de membrii. În 1931 numărul membrilor de sindicat la curent cu cotizaţia era
de 70. Afară de aceştia, mai erau 14 inşi calificaţi de muncitori, dar nu sunt înscrişi ca membrii în
sindicat.Muncitorii hamali erau muncitorii manuali din port. Oamenii care cărau cu spinarea saci de cereale
din căruţe sau din vagoane, de pe mal în şlep, mergând pe un dulap – o scândură groasă de până la 10 cm şi
lată de circa un metru, lungă de peste 8-10 metri. Pe atunci nu existau macarale şi nici benzi rulante. Copil
fiind, pe mulţi din ei i-am cunoscut şi i-am văzut la lucru, pe malul Dunării.
Sediul sindicatului lor era bine aşezat pentru că, fiind vizavi de restaurantul lui Stelian-Mituş Mirescu,
din când în când se mai cinsteau cu câte o cinzeacă de ţuică.
Preşedintele sindicatului era Gheorghe Mihăilescu, poreclit şi arhicunoscut în Olteniţa sub numele de
Burtică. Țin minte că purta mustăţi spre a-l imita pe Stalin, despre care lumea începuse să aibă cunoştinţă.
Avea înclinaţii şi vederi spre comunism pe care avea să şi le dezvăluiască odată cu venirea regimului comunist
la putere, Burtică numărându-se printre primii membrii de partid din Olteniţa.
Din statutul sindicatului:
Art. 2 Scopul sindicatului este:
a) De a apăra prin toate mijloacele interesele profesionale ale membrilor adică ale tuturor lucrătorilor
care profesează meseria de mai sus şi sunt membrii ai sindicatului.
b) A cerceta tot ce este în legătură cu profesiunea şi ar putea fi de folos acesteia, atât pentru sporirea
cunoştinţelor profesionale ale membrilor, cât şi pentru infăptuirea îmbunătăţirilor cerute de nevoile obşteşti
ale membrilor sindicatului.
c) De a lucra pentru dezvoltarea simţământului de unirea tuturor celor care ocupă aceeaşi profesiune sau
profesiuni asemănătoare sau sunt întrebuinţaţi în aceeaşi întreprindere.
Averea sindicatului: cotizaţiile
Art. 6 Averea sindicatului se compune din:
– sumele adunate din taxele de înscriere ( intrare) în sindicat de 20 de lei
– cartea de membru 10 lei
Cotizaţiile săptămânale care se plătesc în modul următor: cota la clasa I-a se plăteşte 15 lei săptămânal,
fiind o singură clasă, şi cota la clasa a II-a începătorii 5 lei.
Drepturile şi datoriile membrilor
Art . 8 Orice membru are datoria să plătească regulat cotizaţiile sale, să ia parte la toate lucrările sindicatului,
să sprijine în orice împrejurare cererile sindicatului, să aducă la cunoştinţa acestuia ştirile folositoare
profesiunii şi să lucreze pentru ajungerea scopului urmărit de sindicat, să se supună tuturor hotărârile adunării
generale şi ale congresului ….
Art.13 Orice membru al sindicatului rămas în urmă cu 12 cotizaţii săptămânale va fi considerat demisionat,
dacă nu-şi va plăti cotizaţia în urma unei înştiinţări etc.,etc.
În modificarea adusă statutului s-a adăugat art.13 bis, în care se prevăd ajutoarele membrilor în caz de
nenorocire. Ajutoare pentru deces: 7000 lei pentru muncitorul membru de sindicat,4000 lei pentru soţia sa şi
1500 lei pentru un copil. S-a mai adăugat un aliniat nou care spunea:
d) Dreptul de ajutor în caz de boală naşte după 4 săptămâni de cotizaţie neîntreruptă înainte de îmbolnăvire
439
– iar dreptul pentru caz de deces, naşte după 52 săptămâni de cotizaţie neîntreruptă înainte de deces.
Ajutoarele se acordă în caz de boală şi sunt aceleaşi prevăzute în „dispoziţii tranzitorii“ din Statutul Sindicatului
Muncitorilor Pietrari.
Cinstea membrilor din comitet, înţelegerea dreaptă a datoriilor de către fiecare dintre membrii, precum
şi simţămintele de sacrificiu şi abnegaţie de care sunt animaţi cei asociaţi se oglindeşte minunat în încheierea
situaţiei anuale ale casei.
Bilanţul încheiat la 31 XII 1930
Muncitorii manuali au avut contracte colective de muncă încă din 1923 când nu erau organizaţi în sindicat.
Din acel an au încheiat contracte cu „Casele de cereale“ şi alte contracte cu societăţile pentru exportul cărbunilor
(Lipa Theiler, inginer Vlasov, Alfred Lowenbach). Un al treilea contract de muncă a fost încheiat în 1924 cu
depozitarii de lemne din Turtucaia şi din Olteniţa şi cu negustorii de coloniale din Turtucaia. La 31 mai 1927
au încheiat contract colectiv de muncă cu NFR (Navigaţia Fluvială Română).
În 1926 a încheiat contract cu RMS prevăzându-se pentru încărcarea unui vagon de tutun (după greutate)
între 250 şi 670 lei.
În 1931-1932, au încheiat contract colectiv de muncă cu societăţile care transportau piatră pentru pavarea
străzilor oraşului.
Plata muncitorilor se făcea la sediu în fiecare seară după lucrul executat, când venea cu banii ipistasul
(cum se numea magazinerul casei respective).
Odată cu ipistas din acestea, i-a înşelat pe hamali cu 3.000 lei. Dar muncitorii i-au pus în vedere „să nui
mai frusteze căci (ei nu umblă cu judecată) dar mănâncă bătaie soră cu moartea”.
Muncitorii şi la Olteniţa, precum şi în alte oraşe, au avut de suferit de pe urma conflictelor de muncă survenite
din pricina încercărilor nereuşite de spoliere ale caselor mari.
Un astfel de conflict au avut cu NFR Agenţia Olteniţa – care a cerut scăderea salariului cu 30 %. Nu s-a
acceptat oferta muncitorilor cu o scădere de 10-15 %. Conflictul a ajuns la tribunal care a fixat preţurile de
încărcare şi descărcare pentru vagoane după cursul de atunci al pieşii, adică cu un scăzământ de 20-25 % deci
cu mult în defavoarea muncitorilor, după părerea acestora.
Un alt conflict care a luat proporţii s-a ivit între sindicat şi societăţile furnizoare de cărbuni (”Calea”,
”Granitul”, ”Turcoaia”). Conflictul a luat naştere în anul 1929 când muncitorii au deferit dosarele tribunalului
şi un memoriu în care cereau ca să se lucreze cu sindicatul în port şi să nu se aducă oameni din Cadrilater.
Judecata a durat 6 luni de zile în faţa Comisiei de Arbitraj.
Iată spicuiri din memoriul adresat de sindicat Primului Preşedinte al Tribunalului:
„Preţul de 170 lei cerut de noi pentru încărcarea unui vagon de 10.000 kg este preţul plătit din 1928 şi
1929 până acum de către patronii reclamaţi, şi nici situaţia pieţii, nici scăderea preţurilor, nici îmbunătăţirea
stării muncitorilor n-ar justifica o scădere”.
Ei acceptă preţul de 160 lei de vagon, cu condiţia ca să se încheie un contract colectiv de muncă, să se înlăture
exploatareaa lucrătorilor manuali calificaţi şi organizaţi, de elemente străine, flotante, fără legătură cu
munca din port, şi să se evite astfel consecinţele unei situaţiuni care a început să-şi arate roadele prin revolte
440
1928 1929
Încas`ri 35.440 lei încas`ri 73.980 lei
Pl`\i – pl`\i 44.466 lei
Sold 35.440 lei sold 29.514 lei
ÎNCAS~RI PL~|I
Din cotiza\iile pe anul 1930 49.600
Soldul din anul 1929 29.114 Ajutoare de boal` 7.120
Ajutoare de deces 14.500
Chelt. De administra\ie 3.954
div. chirii,salarii 23.425
TOTAL 79.114 TOTAL 48.999
recente ale muncitorilor nedreptăţiţi şi muritori de foame.
Decizia Comisiei de Arbitraj a fost în favoarea societăţilor şi marilor întreprinderi pentru procurarea
pietrei, acordându-le deplină libertate de a angaja muncitori de oriunde fără să fie legaţi de acest sindicat, întrucât
muncitorii din Olteniţa n-au fost până acum salariaţii societăţilor menţionate mai sus. După 6 luni sindicatul
a atacat această hotărâre a Comisiei de Arbitraj, dar tribunalul a dat o a doua hotărâre : „Autoritatea lucrului
judecat”.
După lămuririle date de preşedintele sindicatului muncitorilor, motivul principal al înlăturării lor de la
munca din port este următorul: Sindicatul înţelegea să muncească dar să se plătească muncitorilor până la ultimul
kilogram, pe câtă vreme cei din Cadrilater să-şi valorifice munca. Ca o dovadă că marile întreprinderi
vor să profite înşelând buna credinţă a muncitorilor, ni se relatează următoarele:
Sindicatul a rugat într-o bună zi pe căpitanul portului să facă tonajul pietrei din şlepul „Daniel“ descărcat
de alţi muncitori decât de cei din asociaţie. Rezultatul constatării a fost că s-au găsit 20 vagoane şi 2 tone nedeclarate.
După măsurătoarea muncitorilor înşişi erau nedeclarate 57 de vagoane. şlepul BL era declarat pe manifestul
venit de la carierele de piatră din Dobrogea de 60 de vagoane, după calaj erau 76 de vagoane, căpitanul
de port făcând constatarea, a declarat o cantitate medie între cea declarată şi cea reală, adică 70 de vagoane.
şi în acest din urmă caz a fost înşelat statul cu 10 vagoane. „Carierele sunt proprietăţile lor,şlepurile proprietăţile
lor, personalul de la vamă … al lor, atunci cine să controleze societăţile acestea mari?, se întreba semnificativ
şeful sindicatului?
Muncitorii deşi cu teamă că tot asupra lor vor cade belelele, au îndrăznit totuşi să ceară de la Ministerul
de Finanţe doi inspectori: unul la carierele de piatră, altul să controleze registrele de la Olteniţa pentru că se
frustrează în mod sistematic statul.
Pentru certificare, sindicatul a prezentat şi procesele verbale ale căpitanului portului cu cele două constatări
găsite, de mai sus. Cazul a fost adus şi la cunoştinţa Ministrului Muncii care a rămas uluit şi a exclamat: „Lasă
că-i aranjăm noi“. Întradevăr s-au trimis inspectori pentru efectuarea anchetei, dar nu pentru a constata şi da
la iveală neregulile, ci pentru a muşamaliza totul. Tot societăţile de granit au fost mai tari. Ceva mai mult, sau
pierdut dosarele. şeful sindicatului căutând mai mult interesele statului decât ale muncitorilor din portul
Olteniţa, a cerut să i se acorde îngăduinţa de a căuta el însuşi dosarul pierdut în arhivele ministerului. L-a găsit
dosit în anul 1919 în loc să fie pus în regulă la 1929,iată „o mică“ eroare de la 1929 la 1919. Aceasta înseamnă
şperţuism spunea şeful sindicatului, s au frustrat mult muncitorii, dar mai mult statul pentru că miliardarii care
conduceau aceste societăţi“ au captivat cu bani, organele statului. În alte ţări ca Germania sau Anglia nu s-ar
fi ajuns până la a face reclamaţii. Ba chiar Ministerul Muncii făcea atent Ministerul de Finanţe să trimită o anchetă
severă şi incoruptibilă ca să pună mâna pe ăştia, dar nu s-a făcut”!
Descurajaţi că vor putea să ajute statul de a-şi recâştiga pierderile pricinuite de aceste societăţi, sindicatul
şi-a întors din nou privile spre interesele sale personale.
Se gândea din nou să meargă la Ministerul Muncii cu un memoriu în care să ceară un inspector cu scopul
de a determina acele societăţi şi marile întreprinderi pentru procurarea pietrei, să încheie un contract colectiv
de muncă cu Sindicatul Muncitorilor Portuari.
Un al treilea conflict l-a avut în anul 1911 cu „Casele de cereale“ care cereau scăderea preţurilor la încărcarea
şlepurilor cu 30%. Muncitorii au redus numai cu 10%.
Atunci s-a încheiat un document specific vremii care se numea „proces verbal de neîmpăcare“ şi dosarul
s-a deferit tribunalului. Între timp s-a făcut împăcarea convenindu-se pentru a reduce cu 15% şi încheindu-se
un contract colectiv care a fost trimis la Ministerul Muncii pentru autentificare. Cu acest contract s-au înfăţișat
ambele părţi în ziua judecăţii la tribunal pentru a se restitui Ministerului Muncii dosarul, spre a se considera
închis litigiul şi implicit procesul.
Felul cum au înţeles muncitorii să-şi valorifice munca şi să-şi apere interesele lor în portul Olteniţa, era
rar în ţară şi de aceea merita să fie luat ca exemplu. Conflictele lor cu marile întreprinderi şi cu „aparatul administrativ“
reflecta ceva din starea generală de după primul război mondial.
Această stare se preconiza să dureze numai atâta vreme cât statul nu va socoti să-şi apere singur interesele.
Această stare de lucruri trebuie privită, analizată şi înţeleasă în contextul ei real.
Conflictele reflectau strict revendicări cu privire la sfera muncii, adică plata muncii să-şi aibă corespondent
în efortul depus, cu alte cuvinte, raporturi de muncă, fără a li se da o tentă politică sau altă interpretare similară,
aşa după cum au fost interpretate în anumite scrieri după 1944.
441
3. SINDICATUL MUNCITORILOR PIETRARI DIN PORTUL OLTENIŢA
Acest sindicat a fost înfiinţat la 14 martie 1931, alegându-se un comitet format din 7 membrii în frunte
cu acelaşi muncitor (cu gura) Gheorghe Mihăilescu zis „Burtică“ sufletul ambelor sindicate ale muncitorilor
din port.
S-a înfiinţat pe lângă societatea anterioară „ca specialitate“ pentru susţinerea intereselor muncitoreşti şi
de solidaritate în întreprinderea aceasta de descărcarea pietrei în port.
La 27 mai 1931 a fost recunoscut ca persoană juridică de către Tribunalul Ilfov, secţia I-a civilă prin
sentinţa nr.36 / 1931, în registrul special la nr.25 / 1931.
Statutul era acelaşi cu al sindicatului muncitorilor manuali, cu deosebirea că s-a mai adăugat:
Dispoziţii tranzitorii:
Art.40 Din fondul general al sindicatului se vor plăti ajutoare după cum urmează:
a) Unui membru activ în caz de boală suma de 300 lei săptămânal; în cazul când boala reclamă intervenţii
excepţionale, rămâne la aprecierea comitetului de a hotărâ cu majoritate de voturi suma ajutorului ce I se va
acorda;
b) Ajutorul de 300 lei se va acorda timp de 6 săptămâni, iar după expirarea acestui termen, comitetul, tot
cu majoritate de voturi, va hotărâ dacă ajutorul se va mai acorda sau nu;
c) Unui membru activ în caz de deces I se va acorda un ajutor de 400 lei familiei lui, iar pentru decesul
soţiei unui membru i se va da aceluia suma de 3000 lei, iar pentru un copil 1000 lei.
d) Aceste drepturi se pierd dacă membrul respectiv a întrerupt plata cotizaţiilor rămânând cu 6 săptămâni
în urmă. La vremea respectivă, faptele au dovedit că cele trei sindicate cu membrii conştienţi şi solidari au
ştiut totdeauna să-şi apere drepturile lor sociale.
4. UNIUNEA GENERALA A MICILOR INDUSTRIAŞI SI MESERIAŞI PATRONI, DE TOATE
BRESLELE, DIN ROMÂNIA MARE – FILIALA OLTENIŢA (U.G.M.I.M.P.R.)
Din anul 1924 până în 1926, un oarecare domn N.Zaharescu reprezenta filiala Olteniţa fără niciun membru.
De-abia la 8 august 1926 s-a luat hotărârea de a se desfăşura activitatea pe baze serioase alegându-se
primul comitet format din:
N. Zaharescu preşedinte, I.Studinsky Gusti şi I.Popovici vicepreședinţi, C. Dumitrescu Ceauşu secretar,
Alexandru Cătălui casier şi încă 10 membrii. (Pe primii 4 i-am cunoscut).
Această uniune, datorită puterii economice, seriozităţii şi experienţei în afaceri şi comerciale pe care o
dobândiseră în timpul relativ scurt, a funcţionat până în pragul declanşării celui de-al doilea război mondial.
Numărul membrilor ajunsese la 132.
Scopul înfiinţării este menţionat în statutul uniunii, din care am apreciat demn de reţinut cuprinsul articolului
2:
„De a ocroti interesele generale ale micilor industriaşi şi meseriaşi patroni, de a favoriza dezvoltarea lor,
de a sprijini justele lor doleanţe în faţa autorităţilor, potrivit intereselor generale economice ale ţării.
A -De a ridica prestigiul micilor industriaşi şi meseriaşi patroni,
B -De a face înlesniri tuturor membrilor ei, şi de a putea lua lucrări de la stat, judeţ şi comună,
C -De a înlesni procurarea materialelor acelora care au luat lucrări prin Uniune şi tuturor membrilor pentru
prosperitatea industriei şi meseriei din întreaga ţară.”
Cu alte cuvinte, filiala din Olteniţa este o solidarizare a micilor industriaşi şi meseriaşi patroni pentru
susţinerea intereselor, pentru a lua lucrări la stat, comună, etc.. ..pentru a căpăta credit şi pentru a se ajuta reciproc.
Fondurile rezultate din taxe de înscriere, din cotizaţii, donaţii şi cota de 1% din valoarea lucrărilor contractate
prin Uniune. Din toate aceste încasări se vărsa la centru o cotă de 10%.
În anul 1928 se contractează un împrumut de 700.000 lei prin banca „Olteniţa”. Din 1928 până în anul
1931, se rambursase – se plătise – mai mult de jumătate din sumă.
Banca devenind falită, restul din datorie trebuia să fie rambursată Societăţii Naţionale de Credit Industrial.
Toţi membrii împrumutați, garantau unul pentru altul cu garanții imobiliare.
Activitatea filialei era destul de diversificată şi dispersată.
442
FOTOGRAFIE FĂCUTĂ PE SCĂRI LA INTRAREA PRINCIPALĂ ÎN FAŢA CORPORAŢIEI DIN
OLTENIŢA, POLICLINICA DIN ZILELE NOASTRE
Cu ocazia constituirii comitetului Uniunii Generale a Micilor Industriaşi şi meseriaşi Patroni de Toate
Breslele din România Mare
FILIALA OLTENIȚA la 8 august 1926.
Rândul de jos de la stânga la dreapta:
1.Alexandru Cătălui croitor de lux. 2.Ion Studinschi Gusti, avea motor de tăiat lemne şi avea casa în
partea de nord a grădinii publice lângă casa învăţătorului Teodorescu Rică (Radu).3.Poliţaiul oraşului .4.—
5.Anton Apostolescu (brutarul),6.N.Zaharescu(care a reprezentat filiala Olteniţa din 1924 până în 1926 fără
niciun membru),7.—,8.Mihalache Buzilă cismar de profesie, comerciant, 9.—
Rândul doi, la mijloc (de la stânga la dreapta)
Marinescu (Talpălată)2.Gh.Beja cel cu ochelari, croitor comerciant, 3.N.Chirlomez curelar, comerciant,
4.Munteanu Ion, 5. Costică Țală croitor comerciant, 6. Ion Lovin cismar comerciant,7.Ion Dubazu, 8.—-
Rândul 3 de sus (de la stânga la dreapta).
Gheorghe Mică era om de serviciu din rurală, 2. I.Porojan frânghier comerciant,3.—4.Manole Iordoc
comerciant,5.—6.—7.Marin Neamţu croitor comerciant, 8.—9.—-10. Victor Bărbieru frizer.
Iată principalii beneficiari:
– fabrica de pâine (manutanţa) Olteniţa,
– construirea clădirii – sediul primăriei Spanţov,
– reparaţii la multe clădiri de primării din împrejurimi,
– un grajd montă vite în comuna Chiselet,
– un ghişeu la aviaţia civilă în valoare de 700.000 lei ce a fost executat în colaborare cu centrala (cota de
1% s-a împărţit în două).
În timpul din urmă s-a încheiat provizoriu un contract cu Corpul II Armată pentru exploatarea unei păduri
din judeţul Odorhei, tăiatul, transportul cu vagonetul şi cu carele până la gara Augustin. Contractul acesta s-a
ridicat la 22.000.000 lei.
Până în 1931 filiala nu a avut clădirea proprie. În anul 1928 primăria a cedat un teren cu condiţia ca să
construiască o clădire chiar în acel an. Dar din lipsă de fonduri nu s-a putut realiza, deşi era într- o perioadă
plină de prosperitate.
Declanşarea celui de-al doilea război mondial avea să marcheze începutul declinului acestei uniuni.
443
5. „SFATUL NEGUSTORESC“ SOCIETATEA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR
COMERCIALE ŞI INDUSTRIALE, SECŢIA OLTENIŢA.
La 5 martie 1931 a avut loc convocarea negustorilor din localitate la care au răspuns circa 100 de inşi. În
prima zi de constituire s-au înscris 30 de membrii. La sfârşitul anului 1931 numărul trecea de
iar încasările din cotizaţii ajungeau la 2.000 lei.
La 18 martie 1931 s-a făcut confirmarea secţiei de către „Sfatul negustorilor din Bucureşti“ cu expresia:
“Nădăjduim că negustorimea va fi strâns unită în jurul organizaţiei „Sfatului Negustoresc“ care de 20 de
ani luptă neîncetat pentru apărarea revendicărilor comerţului din ţara Rmânească”.
Rolul acestei secţiuni pentru negustori era de a formula toate doleanţele şi de a se lua măsuri de îndreptare.
Preşedinte (ss)I.Stoenescu.
6. ASOCIAȚIA BRUTARILOR PATRONI.
S-a constituit în mai 1930 în vederea fabricării pâinii la manutanţa oraşului. În ziua de 19 mai a aceluiaşi
an, s-a aprobat încheierea contractului cu primăria. Din asociaţie făceau parte 6 brutari: Anton Apostolescu,
Ion Dragne, Vasile Uleu, Ion Deacu, Niculae Stoica şi Petre Buzatu.
În 1930 făceau toţi la un loc ceea ce făceau fiecare în parte. În schimb au scăpat de concurenţa pe care leo
făcea manutanţa ca întreprindere deosebită. Acum brutăriile serveau numai pentru vânzarea pâinii. Din cei
de mai sus, numai Vasile Uleu se profilase pe simigerie. Avea prăvălia pe strada mare între magazinul lui Voicu
Mantu şi restaurantul lui Mihai Popa.
Odată cu trecerea anilor crescând populaţia oraşului, iar oamenii preferând pâine de cumpărat în locul
celei făcute în casă, fiind şi mai comod, brutarii iar au trecut la fabricarea pâinii, fiecare în brutăria lui. Unii
dintre ei făceau şi covrigi, care erau vânduţi pe stradă, fiind puşi pe un fel de crăcan din lemn, cu mai multe
crengi. Băieţi tineri, mergeau pe stradă ţinând în mână crăcanul cu covrigi şi strigând cât îi ţinea gura:”calzi
covrigii…!”. Mai târziu, în peisajul olteniţean, ca simigiu recunoscut a fost Marin Gingaşu, care a locuit între
debitul de tutun al lui Eremia Drumulescu şi magazinul de coloniale al lui Ilie Miroiu, în casele lui Vornicu.
vis-a-vis de hotelul lui Ioniță Vornicu.
7.CORPORAŢIUNEA MESERIAŞILOR DIN OLTENIŢA
Spre deosebire de munca brută cu braţele, munca propriu zisă manuală este o altă formă a activităţii sociale.
Din datele statistice rezultă raportul dintre profesiuni şi sunt suficient de elocvente asupra caracterului
de oraş-port-Olteniţa.
Într-o listă de 818 cetăţeni cu drept de vot, câţi erau în anul 1901, am găsit:
351 de muncitori cu brațele 22 de chirigii
20 de birjari 15 cerealiști
15 samsari 11 comercianți
9 profesiune privată ? 3 bogasieri (manufacturiști)
3 arendași 15 cârciumari
10 cismari 26 de lăutari
288 de diferite profesiuni 30 n-au profesie menționată
Numărul capilor de familie, muncitori cu braţele reprezintă aproape jumătate din total şi de 13 ori mai
mare decât al cerealiştilor.
Potrivit recensământului din anul 1927, locuitorii oraşului nostru se împărţeau pe profesii astfel:
– 1822, muncitori cu braţele,
– 803 meseriaşi (patroni, lucrători, ucenici),
– 266 comercianţi stăpâni,
444
– 241 funcţionari de stat, judeţ, comună, instituţii publice,
– 235 servitori,
– 171 agricultori, grădinari, crescători de vite,
– 132 salariaţi particulari, comerciali,
– 14 pensionari,
– 4 industriaşi stăpâni,
– 164 alte profesiuni,
– 3.963 fără profesie (întreţinuţi de alţii).
Muncitorii cu braţele sunt a cincea parte din totalul populaţiei, întrec de două ori pe cei manuali şi de 7
ori pe comercianţii stăpâni.
Meseriaşii au fost organizaţi în corporaţie înainte de primul război mondial. „Corporaţia meseriaşilor din
Olteniţa“.
Îm anul 1903 era condusă de un comitet format din 11 membrii care aveau un preşedinte pe St.P.Gheorghiu,
o comisie de 2 arbitrii şi încă 4 supleanţi.
Comisarul guvernului era Petrache N.Mihăilescu.
SITUAŢIA PRIVIND STRUCTURA MESERIAŞILOR ÎMPĂRŢITĂ PE PROFESIUNI ŞI PE
NAŢIONALITĂŢI ÎN ANUL 1903, DUPA DATELE CORPORAŢIEI DIN OLTENIŢA.
După război, la 1 mai 1927 s-au pus bazele reînfiinţării Corporaţiei din Olteniţa.
Până atunci meseriaşii erau înscrişi la Corporaţia din Turtucaia unde trebuiau să se ducă să-şi achite cotizaţiile.
Cel care a luptat cel mai mult făcând mari sacrificii, numai ca să apere interesele meseriaşilor,
punându-i la adăpostul unor legi ocrotitoare, a fost Iancu Popovici de profesie cofetar.
El a donat chiar steagul corporaţiei care poartă data de 1 mai 1927 şi care l-a costat câteva zeci de mii de lei.
Numele Corporaţiei trebuie să fie „Gr.Trancu-Iaşi“ adică numele fostului ministru care a aprobat reînfiinţarea
ei.
Peste un an însă, venind la Departamentul Muncii şi Ocrotirilor sociale Niculae Lupu, acesta a aprobat
numele corporaţiei „Alexandru Ioan Cuza“ aşa cum de altfel îl ceruse întâiul comitet de organizare. Corporaţia
445
Felul
meseriilor
Nr.
brevetelor
Nr.
carnetelor români israeliți austroung. bulgari greci turci germani Alte naț.
cismari 36 11 47 – – – – – – –
croitori 18 6 24 – – – – – – –
mecanici 9 6 9 – 3 – 1 – 2 –
pietrari 57 12 62 – 6 1 – – – –
dulgheri 13 4 16 – 1 – – – – –
rotari 11 5 14 – 2 – – – – –
tinichigii 2 2 3 1 – – – – – –
brutari 5 1 2 – – 2 2 – – –
cusătorese 13 – 11 – 1 – – – 1 –
modiste 1 – – – 1 – – – – –
frânghieri 2 – – – – – – – 2 –
bărbieri 5 1 2 – – – 2 2 – –
ceasornicari 2 1 1 2 – – – – – –
tâmplari 3 4 6 – 1 – – – – –
plăpumari 2 – 2 – – – – – – –
curelari 2 1 1 2 – – – – – –
TOTAL 181 54 200 5 15 3 5 2 5 –
n-a început să funcţioneze la Olteniţa decât de la 28 martie 1928 când s-a ales un comitet format din 12 membrii.
La 22 iunie 1928 a avut loc o solemnitate deosebită prilejuită de sfinţirea drapelului.
CORPORAŢIUNEA* MESERIAŞILOR DIN OLTENIŢA
Fotografie făcută la 1 mai 1927 cu ocazia reînfiinţării Corporaţiunii meseriaşilor din Olteniţa.
Comitetul Corporaţiunii meseriaşilor din Olteniţa format dintr-un număr de 20 de inşi reprezentând toate
breslele. Ca însemn de recunoaştere a acestei calităţi, toţi au prins la piept în partea stângă o rozetă dintr-un
material încreţit, având la mijloc un mugure care simbolizează tendinţa de înflorire, de care are prinse două
panglici colorate reprezentând tricolorul românesc. Cu trei excepţii care sunt îmbrăcaţi în costume de culoare
mai deschisă, în rest toţi sunt îmbrăcaţi în haine de culoare neagră şi cu încălţămintea lustruită impecabil.
Pe feţele tuturor se poate citi sentimentul de seriozitate şi răspundere, dată de solemnitatea evenimentului,
faţă de toţi meseriaşii şi breslele pe care le reprezenta.
Rândul unu de jos pe scaune, de la stânga la dreapta.
1. Niţă Ciocan negustor, comerciant, avea magazin de feroase.
2. Anton Apostolescu, poreclit brutaru, avea brutărie pe strada mare între magazinul lui Mihalache Buzilă
şi Cristea Cuţitaru, magazin de veselă, tacâmuri, obiecte din sticlă, etc.
____________________________________
*) în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția 1975, ultimul valabil în perioada regimului comunist,
la corporație scrie, (în orânduirea feudală), Forma specifică de organizare a activității economice a meseriașilor,
breaslă. Organizație pseudomuncitorească creată de burghezia imperialistă cu scopul de a opune sindicatelor
de clasă ale proletariatului uniuni profesionale în care rolul conducător îl au patronii.
Adaug eu aici, inexact, pentru că în anul 1927, România, Mare – deci și Oltenița, nu se aflau în orânduirea
feudală, nu era o organizație muncitorească, și nici nu a fost creată de burghezia imperialistă pentru simplul
motiv că România nu a fost niciodată imperialistă.
Corporațiunea a fost creată de meseriași spre a-și apăra singuri interesele sociale și economice. Nu a
fost creată cu scop și interes politic. Nici unul din membrii acestui comitet nu a făcut politică.
446
3.——————-
4. Iancu Popovici, cofetar, pe strada mare, unde după el a avut cofetărie madam Pricop,-cel cu mănuşi
albe şi cu diagonala cu tricolorul românesc pe piept, pe care scrie „Preşedinte”.
5. Mihalache Buzilă – cismar, patron de atelier şi negustor-comerciant de încălţăminte, avea toată gama
de încălţăminte (de la opinci la cisme), magazin pe strada mare, între manufactura lui Țilică Turcu (pe colţ) şi
brutăria lui Anton Apostolescu (brutaru). Pe tricolorul în diagonală pe piept scrie: „vicepreşedinte”.
6. Dumitru Oprea negustor, locuia pe penultima stradă spre gară.
7. Marinescu cismar poreclit talpălată.
Rândul doi, (de la mijloc) în picioare.
1. Vasile Fundeneanu, negustor, cerealist.
2. Nae Creţu cismar, asociat cu Mihaela Buzilă. Nae Creţu a murit în anul 1938, rămânând soţia lui cu trei
băieţi şi o fată.
3. Tudorică Antilică, tâmplar, cu atelierul pe colţ, penultima stradă spre gara C.F.R.
4.——————-
5. Victor (cunoscut de olteniţeni sub porecla de Victor bărbieru, pentru că era frizer, cu prăvălia pe strada
mare, exact vizavi de clădirea policlinicii).
6. Chirlomez N (asociat cu Dumitru Stoian Stoienescu,avea atelier de curelărie şi magazin pe Piaţa Mercur,
în spatele băii comunale, lângă restaurantul lui Buciumeneanu, care a avut un băiat doctor),
7. Dumitru Stoian Stoienescu-curelar- asociat cu N.Chirlomez,
Rândul trei (ultimul de sus)
1.——————-
2.——————-
3.——————-
4. Gheorghe Măglaşu (denumirea vine de la măglele de sare) îmbrăcat în haine de culoare deschisă, cel
care ţine drapelul, pe care se află lucrat în fir, chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza în ţinută de gală şi pe
care scrie – despre corporaţiune- „Fondată la 27 mai 1927”.
5. Viţa Ilie brutar, avea brutăria spre piaţă, în spatele restaurantului lui Nicu Mănescu.
6.——————–
(Ca persoane i-am cunoscut pe toţi, dar nu le mai ţin minte numele la toţi. Locurile goale pot fi completate
de cei care i-au cunoscut. Locurile goale pot fi completate de cititor pe măsura identificării).
Foto stânga:
Ministerul Muncii, Sănătăţii şi ocrotirilor sociale
Casa generală a asigurărilor sociale
Casa asigurărilor sociale Bucureşti
Casa asigurărilor sociale din Olteniţa
(aceasta scrie pe firma de la balcon)
De menţionat că făceau parte din corporaţie şi meseriaşii
din Olteniţa-Rurală, care erau însă în număr redus.
447
S I T U A Ţ I A
De membrii „Corporaţiei“ pe anii 1928-1931 din Olteniţa Urbană și Rurală
S I T U A Ț I A
Meseriașilor de profesii în anul 1931
S I T U A Ţ I A
ÎNCASĂRILOR CORPORAŢIEI PE ANII 1928-1931
AJUTOARE
Cotizaţiile se situau între 3 şi 18 lei săptămânal. Ajutorul de înmormântare varia între 2 şi 5.000 lei. În
caz de boală se acorda între 35 şi 280 lei săptămânal. Mărimea pensiei era direct proporţională cu anii de cotizaţie.
La 24 ani de plată primea o pensie de 3.000 lei.
*) pentru anul 1931, sumele sunt mai mici față de anii precedenți întrucât datele pe care le-am găsit se
referă de la începutul anului până la 1 august 1931.


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136