MONOGRAFIA COMUNEI CHIRNOGI de CONSTANTIN CEAUSU-un nou capitol !
Capitol din lucrarea MONOGRAFIA COMUNEI CHIRNOGI de CONSTANTIN CEAUSU ! CAP.B SATUL ACTUAL
I. CADRUL GEOGRAFIC
Comuna Chirnogi este aşezată în sudul României, în sud-vestul judeţului
Călăraşi, în extremitatea sud-estică a Câmpiei Burnasului.
O parte a localităţii se află pe terasa Dunării, care „tiveşte marginea
sudică între Prundu şi Chirnogi” (1), iar cealaltă parte în luncile unite ale
Dunării şi Argeşului. La Chirnogi, Câmpia Burnasului are o altitudine de peste
50 m, iar lunca are o altitudine de 14-16 m.
1.Matematic, comuna Chirnogi este aşezată la intersecţia meridianului
de 26 (grade)32‘ 50” longitudine estică, cu paralela de 44 GRADE 06’ 40”
latitudine nordică (Km 6 al şoselei Olteniţa – Chirnogi, la vest de podul
Şovăita), deci la jumătatea emisferei nordice, cu o foarte mică aproximaţie la
jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord, poziţie cu consecinţe majore
asupra climei locale şi nu numai.
2.Vecinătăţi. Comuna Chirnogi se învecinează la nord cu satul Valea
Popii, comuna Radovanu, la sud cu fluviul Dunărea – graniţa României cu
Bulgaria, la vest cu comuna Căscioarele, la est municipiul Olteniţa şi râul
Argeş, la câţiva kilometri de confluenţa sa cu Dunărea, iar la nord-est cu satul
Clăteşti, comuna Mitreni. Între localităţile vecine satul Clăteşti a fost câteva
secole în aceeaşi moşie cu Chirnogiul, ambele fiind proprietatea mânăstirii
Pantelimon, apoi a Eforiei Spitalelor Civile, în devălmăşie succesivă cu alţi
proprietari.
Vecinătatea Olteniţei aflată la 4 kilometri a devenit interesantă pentru
chirnogeni abia după intensificarea activităţii portuare în Olteniţa şi fondarea
oraşului Olteniţa la jumătatea sec. al XIX-lea, dar mai ales după anul 1900,
când s-au construit şoseaua judeţeană şi calea ferată Bucureşti-Olteniţa,
precum şi spitalul orăşenesc, dar mai ales că Olteniţa a fost reşedinţa plăşii şi
raionului Olteniţa din punct de vedere administrativ-teritorial.
Chirnogiul a avut o foarte bună vecinătate cu Turtucaia, relaţii întrecute
de cele cu Olteniţa de după 1853.
3.Din punct de vedere geologic, asemenea celei mai mari părţi a
Câmpiei Române, pe raza comunei Chirnogi există o structură compusă
dintr-un fundament dur, respectiv Platforma Valahă, partea cea mai joasă a
47
Platformei Moesice, peste care s-au depus sedimente de vârstă cuaternară,
având la bază pietrişuri ce au peste ele nisipuri, argile şi depozite de loess, singurele
bogăţii ale subsolului chirnogean, la care se adaugă apele freatice.
4. Contactul câmpie-luncă se reflectă şi în diversitatea solurilor,
cernoziomuri de „curmatura” pe de o parte, iar pe de altă parte aluviunile fertile.
5. Clima este influenţată de aşezarea pe glob şi pe continent, de
curbura Carpaţilor şi de contactul câmpie-luncă. Este o clima temperat-continentală,
de multe ori excesivă, din cauza Bărăganului din apropiere, ca urmare
a uniformităţii reliefului de câmpie, ceea ce înseamnă veri caniculare şi ierni
geroase însoţite frecvent de viscole. În extremitatea sudică a judeţului Ilfov
se individualizează topoclimatul specific Luncii Dunării, cu ierni mai blânde
decât în restul câmpiei.
6. Regimul eolian (curenţii de aer) este diferit de la un anotimp
la altul şi este dominat de vântul Crivăţ, ce bate năprasnic iarna de la N-E spre
S-V, provocând de multe ori viscole violente însoţite deseori de geruri
cumplite. Austrul este cel de-al doilea curent de aer, dar bate în sens invers
Crivăţului. Este un vânt uscat pentru că până la noi îşi pierde umiditatea
mediteraneană şi aduce secetă, motiv pentru care românii l-au mai numit Sărăcilă
sau Traistă Goală.
Odinioară, înaite de controversata asanare a bălţii Greaca şi în general
a luncii inundabile a Dunării, bătea şi Băltăreţul, un vânt zonal cald şi umed,
ce acţiona pe direcţia S-N, dinspre baltă spre câmpie şi topea zăpezile mai
devreme, ceea ce provoca uneori inundaţii.
7. Media precipitaţiilor anuale este de peste 565 l/m.p. (uneori
peste 1000l/m.p., alteori cu 250 l/m.p.), ceea ce n-ar fi prea puţin, dar din
păcate distribuţia lor este inegală, verile fiind de multe ori secetoase, iar iernile
cu zăpezi din ce în ce mai inconsistente, primăverile cu ploi torenţiale,
întârziind uneori semănatul în perioada optimă, iar toamnele cu burniţă.
8. Relieful localităţii este alcătuit din două forme fundamentale:
la V şi N-V localităţii Câmpia Burnasului, iar la S şi E luncile unite ale Dunării
şi Argeşului, limita dintre ele fiind pârâul (privalul) Şovăita ce străbate localitatea
pe la mijlocul ei de la N la S, atestată documentar ca baltă de peşte la
7 iulie 1577, într-un hrisov al domnitorului Ţării Româneşti, Alexandru al
doilea Mircea (1574 – 1577). Altitudinea minimă a localităţii este de 16 – 18
m în partea estică, iar cea maximă este de 62 – 68 m în câmpie.
9. Reţeaua hidrografică este foarte bogată, localitatea putând fi
numită cu uşurinţă un spaţiu bogat în ape. Astfel, la sudul localităţii se află
fluviul Dunărea, elementul major al reţelei hidrografice româneşti, cu
48
numeroasele ei bălţi, gârle, păduri, ostroave etc, care au constituit pentru
localnici condiţiile favorabile pentru un trai decent. Dunărea este şi cel mai
important drum fuvial european. Ea poartă acest nume de peste două milenii.
Astfel, romanii îi ziceau Danubius, nume folosit ulterior de italieni (Danubio),
de francezi şi englezi (Danube), de germani (Donau), de maghiari (Dona), de
slavi (Dunai, Dunav) şi de români (Dunărea). Numai grecii antici (elenii) i-au
zis Istros.
Dunărea este unul din acele fluvii care au jucat un rol foarte important
în istoria civilizaţie umane, este un curs de apă ce făcea şi face legătura între
statele central-europene şi cele est-europene separând şi unind popoare şi culturi.
Popoarele danubiene, indiferent de cadrul internaţional au realizat schimburi
comerciale şi culturale, contacte interetnice, formând marea arie
geografică danubiana, cu diversitate statală, etnică şi culturală, dar păstrând
în acelaşi timp caracteristici regionale comune. Ca urmare a importanţei ei deosebite,
în anul 1856 s-a constituit Comisia Europeană a Dunării.
La estul localităţii, hotar cu Olteniţa se află râul Argeş, pe ultimii săi
kilometri până la confluenţa cu Dunărea. Odinioară inundaţiile sale erau imprevizibile,
surprinzătoare şi devastatoare, ceea ce nu se mai întâmplă în zilele
noastre, ca urmare a unor ample amenajări hidrografice.
Ca şi Dunărea, Argeşul poartă acelaşi nume de două milenii, Ordessos.
Păstrarea numelui antic al celor două mari repere hidrografice din preajma localităţii
Chirnogi constituie o dovadă incontestabilă a vechimii şi continuităţii
neîntrerupte a românilor pe aceste meleaguri.
În N-E localităţii sunt mai multe privale, paleovai ale Argeşului, cel
mai important fiind Şovăita, care îşi trage numele de la cursul ei meandros,
lent, şovăielnic, despre care am mai vorbit şi vom mai vorbi. Mai la răsărit se
află Privalul, astăzi sec.
Până în anii ‘60 exista în partea de S-V a localităţii lacul Suharna
(Soharna), cu deosebită rezonanţă în istoria localităţii Chirnogi. Acest lac era
extremitatea răsăriteană a lacului Greaca, cel mai mare lac din Muntenia, dispărut
şi el că urmare a asanării bălţilor Dunării. Balta Greaca s-a numit un
timp Balta Doamnei, deoarece a aparţinut şi soţiei domnitorului Ţării
Româneşti, Matei Basarab (1632-1654), doamna Elina, sora marelui cărturar
Udrişte Năsturel de la Herăşti şi din veniturile acestei bălţi erau întreţinuţi
copiii săraci din Bucureşti la studii. În continuarea Suharnei, spre răsărit, până
sub satul Chirnogi era un lac mocirlos care din cauza mirosului urât emanat
se numea Puturosul.
Legătura spre răsărit a lacului Greaca cu Dunărea era făcută de o gârlă
ce există şi azi şi care de-a lungul timpului a purtat mai multe denumiri: Gârlă,
49
Gârla Doamnei, Muierea, Dunariţa, Dunărica (o Dunăre mai mică), sau
Argeşelul, Argeşul mic deoarece confluenţa sa cu Dunărea este foarte aproape
de confluenţa Argeşului cu Dunărea. Odinioară, pe Dunărica ierna flota de pe
Dunăre a Ţării Româneşti.
În lunca inundabila a Dunării mai existau numeroase privale ca Iarovul,
Cuţuiul, Leuşteanul, Bătrâna, Vulpea, Coada Vulpuliţii, Topilele Mari şi Mici,
Privalul Cazacilor (pentru că aici a fost un pichet al militarilor ruşi – cazaci –
în timpul războiului Crimeei din 1853-1856), nume încă vii în memoria
chirnogenilor mai în vârstă.
Pe fundul bălţii Greaca, devenit spaţiu agricol după ce a fost asanată,
există astăzi o reţea de canale artificiale, pentru irigaţii sau pentru a regla
nivelul apelor freatice, unele din ele pe albiile naturale.
În estul localităţii mai există un canal artificial, canalul Clăteşti-
Chirnogi, construit în anii 1949-1950 pentru irigarea orezăriilor şi grădinilor
de zarzavat din zonă. El astăzi este dezafectat, nu a mai fost folosit după
îndiguirea Dunării, când orezăriile mult extinse aveau altă proiecţie, cu
aprovizionarea din Dunăre direct.
Dunărea şi Argeşul au provocat de-a lungul timpului numeroase inundaţii
în localitate, unele cu pagube considerabile, motiv pentru care după
anul 1900, în mai multe etape s-au construit diguri culminând cu marele dig
al Dunării.
Adâncirea apei freatice este de 6-7 m în estul localităţii şi de peste 30
m. în vestul localităţii.
10. Flora localităţii este una foarte diversificată, specifică apei,
luncii şi câmpiei, deci o vegetaţie etajată.
Odinioară, flora acvatică şi de luncă era una abundentă, astăzi mai slab
reprezentată cantitativ în urmă asanării băltii şi constă în papură, trestie, rogoz,
pipirig, lintiţă, iarbă broaştei, nuferi, stânjenei.
Flora de luncă este de asemeni slab reprezentată astăzi şi este alcătuită
din vegetaţie lemnoasă (salcie, plop, sânger, lemn câinesc, răchită, mlăjet, mai
puţin frasin, ulm şi arin), dar şi o vegetaţie ierboasa ca izma broaştei, cornaci,
piciorul cocoşului etc.
Flora cea mai reprezentativă este cea de câmpie ruderală (margine de
drum, locuri virane şi din semănături): păiuş, pir, costrei, mohor, troscot, ştir,
volbură, iarbă grasă, torţel, talpa-găştii, neghină, maci, pelin, păpădie, cicoare,
mărul lupului (curcubeţică), rostopască, sunătoare, planta busolă (ceasornicul),
nalbă, brusture, muşeţel, susai, pălămidă, urzici, scaieţi, colţii babei, ciulini,
cucută, boz (bozii), traista-ciobanului, măzăriche, floarea- cucului etc., precum
şi arbuşti ca socul, măceşul, porumbarul, colilia etc. Foarte multe specii sunt
50
şi plante melifere şi medicinale.
11. Fauna este de asemeni foarte bogată şi diversificată, alcătuită
din animale vertebrate şi nevertebrate, carnivore şi ierbivore, răpitoare şi
nerăpitoare, rozătoare, reptile, păsări de zi şi de noapte, de uscat sau de apă,
autohtone şi migratoare etc., multe specii cu valoare cinegetică, peşti, broaşte,
insecte, viermi etc.
Dintre animale menţionăm cârtiţa, ariciul, vulpea, viezurele (bursucul),
dihorul, vidra, nevăstuica, şobolanul, şoareci de casă şi de câmp, popândăul,
hârciogul, iepurele, mistreţul, căprioara. Dintre reptile menţionăm şerpii
neveninoşi de casă şi de câmp, şopârle, guşteri; broaşte de diferite specii, inclusiv
broaşte ţestoase; păsări: corcodelul (bodârlăul sau cufundacul), raţa,
gâsca, pescăruşul, sitarul, cocostârcul, barza, cocorul, lişiţa, prepeliţa (pitpalacul),
potârnichea, fazanul, turturica (guguştiucul), cucul, pupăza, ciocănitoarea,
rândunica, lăstunul, cioara, coţofana, vrabia, graurele, sticletele,
piţigoiul, uliul, eretele, cucuveaua etc.; peşti, de asemeni foarte mulţi odinioară:
somn, şalău, ştiucă, biban, avat, văduvită, roşioară, scrumbie, sabiţă,
ghigorţ (moş), oblete, caras, lin, caracudă, crap, ţipar (varlar), din ce în ce mai
rar sturion (morun, nisetru, păstrugă, cegă); raci, scoici, melci; insecte: greiere
de câmp şi de casă, libelulă, lăcustă, coropişniţă, urechelniţă, cărăbuş, viespe,
albina solitară, furnică, muscă, ţânţar, fluture, păianjen, purice, păduche,
căpuşă, ploşniţă, carii de lemn etc.
12. Pitorescul satului aflat la contactul câmpie-luncă este unul
monoton. Înainte de asanarea bălţii exista un pitoresc deosebit, un spaţiu
mirific ce se apropia de frumuseţea celui din Delta Dunării. Totuşi noul amenajament
al fostei bălţi compensează într-o oarecare măsură cu frumoasa
geometrie a solelor agricole, mai ales în perioada de vegetaţie.
Şovăita, care dintr-un prival a devenit o baltă mocirloasa, de multe ori
focar de infecţie prin aruncarea gunoaielor în ea, motiv pentru care a fost
drenată mai întâi în timpul mandatului primarului Mircea Dumitru în anii ‘60
şi mai recent în timpul primarului Stănilă Constantin. În 1968 elevii şcolii
Stupinele au plantat plopi la sud de podul Şovăita. În acest moment, pe un
anumit segment al ei, la nord de podul Şovăita şi DN 41 a fost amenajat, pe
timpul mandatului de primar al lui Vasile Checiu, un frumos parc ce va da întradevăr
pitoresc comunei în câţiva ani, pe măsură ce arborii şi arbuştii plantaţi
în 2011 se vor dezvolta.
De asemeni, un anumit pitoresc al comunei este oferit de numeroşii
pomi fructiferi şi ornamentali plantaţi pe marginea DN dar şi pe majoritatea
drumurilor comunale în timpul mandatelor primarilor Mircea Dumitru şi
Gheorghe Vlăsceanu, acţiune reluată în anul 2011 de primarul Vasile Checiu.
51
Remarcabil este Monumentul Eroilor comunei din Războiul de
Independenţă (1877-1878) din centrul civic, un monument în adevăratul sens
al cuvântului.
Nu în ultimul rând, pitorescul localităţii este accentuat de numeroase
case şi gospodarii amenajate remarcabil şi în care se îmbină armonios utilul
cu frumosul, unele având şi un sporit gust artistic, însă biserici şi mai ales
clopotniţe ca la Chirnogi nu găseşti multe în România, mai ales în mediul rural,
adevărate monumente de artă.
Înainte de anul 1989, terasa de la vestul localităţii era o veritabilă
încântare prin livezile de pomi fructiferi şi plantaţiile de viţă-de-vie altoită.
Din păcate astăzi acolo şi alături (fosta Rudărie) privite din turnul TV de la
Turtucaia arată dezolant.
Note:
1) DONAT Ion, Domeniul domnesc in Ţara Românească, sec. XIVXVI,
Ed. Enciclopedica Bucureşti, 1996, pag. 174