Social

2.700 kg de struguri fără documente de proveniență-in BUDESTI-descoperite de IPJ CALARASI pe DN 4 ! !

ACȚIUNE PENTRU REDUCEREA RISCULUI RUTIER

În urma unei acțiuni de o zi care a vizat prevenirea evenimentelor rutiere produse pe DN4, polițiștii au aplicat aproape 100 de sancțiuni contravenționale, au reținut șapte permise de conducere, au retras șase certificate de îmnatriculare și au descoperit aproximativ 2.700 kg de struguri fără documente de proveniență.
La data de 28 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au organizat o acțiune pe DN4 – Oltenița- Budești- Frumușani pentru prevenirea și reducerea numărului accidentelor de circulație soldate cu victime și pagube materiale, ce au avut loc pe acest segment de drum.
La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și rutieră.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 47.000 lei.
Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 7 permise de conducere, iar pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat de 31 de ani, din Budești, care transporta într-un autoturism canitatea de 2.700 kg de struguri, fără să dețină documente de proveniență.

Conducătorul auto sancționat contravențional conform prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și complementar s-a dispus confiscarea contravalorii bunurilor transportate.