𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐭̦𝐚, 𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐢𝐧𝐜𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢: 𝟑.𝟐𝟏🔺 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐭𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̧𝐞𝐚𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐒𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̧𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̧𝐚̆ 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̧𝐢 𝐇𝐎𝐓𝐀̆𝐑𝐀̆𝐒̦𝐓𝐄:
Începând cu data de 19.03.2021 în localitățile: Șoldanu (incidența de 3,27%o) și Oltenița (incidența de 3,21%o), din județul Călărași, se vor impune următoarele măsuri:
1. Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
3. Măsurile prevăzute la punctele 1 și 2 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
4. Operatorii economici a căror activitate a fost închisă/restricționată, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice
și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
5. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară prevăzute de legislația
în vigoare.
6. Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise/sau deschise, publice și/sau private sunt obligați să își organizeze și să desfășoare activitatea în intervalul orar 0500 – 2100. Prin excepție în intervalul orar
2100 – 0500, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
7. Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
8. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele de peste 5 ani în spațiile publice deschise;
9. Activitățile instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber, este interzisă.
10.Se interzice participarea la procesiunile și/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități;
11.Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.);
12.Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
____________________________________________________________