Categories: PublicitateSocial

Vineri, 27 iunie, Alexandra Ușurelu vine la Oltenița în primul său turneu- Ceva se intampla-Tour.

Vineri, 27 iunie, Alexandra Ușurelu vine la Oltenița în primul său turneu, #cevaseintamplaTour.
Artista, apreciată pentru vocea caldă și prestațiile scenice de excepție, îi invită pe oltenițeni vineri seară, de la ora 21:30, la un concert de poveste, în grădina restaurantului libanez Geo.

„Nu puteam să nu includ în primul meu turneu și locul cel mai drag sufletului meu, orașul copilăriei mele, în care am trăit cele mai frumoase povești și am legat cele mai strânse prietenii”, declară Alexandra.

După succesul celui mai recent single „Ceva se întâmplă cu noi, înregistrat alături de vocea inconfundabilă a lui Mircea Vintilă, un cântec ce ne îndeamnă să ne întoarcem la noi și la sufletul nostru, la ce contează și ne face cu adevărat fericiți, Alexandra Ușurelu duce povestea mai departe prin turneul #cevaseintamplaTour, ce se desfășoară în 12 orașe ale țării, printre ele numărându-se și Oltenița.
Însoțit de un clip cald, de excepție, filmat în Brazilia, în statul Bahia, ce s-a bucurat de o largă apreciere, cântecul se poate auzi pe mai multe rețele de radio cu acoperire națională.
Clipul se poate viziona aici: http://youtu.be/7vBRiFfXIiA

Concertul de la Oltenița va avea parte de o producție consistentă: „Am o imensă bucurie să pot veni în orașul copilăriei mele cu muzica mea și întregul spectacol, „grădina mea” cu flori, verdeață, videoproiecții ce se realizează pe elementele de decor în forma unor tablouri imense, toate din dorința de a-i purta pe oameni măcar pentru 70 de minute, cât va dura concertul, într-o altă lume, paralelă, o lume a sufletului meu.”

Intrarea la eveniment se face pe bază de rezervare la numărul 0724 810 000, iar prețul biletului este de 15 lei.

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Fariseismul politic în forma lui cea mai pură.

. USR spune că PSD este răul absolut și că nu poate guverna cu PSD.…

o săptămână ago

PSD CALARASI – USR a predicat ani de zile „Fără penali”, dar când dosarele au ajuns în propria curte, discursul s-a schimbat brusc

USR a predicat ani de zile „Fără penali”, dar când dosarele au ajuns în propria…

2 săptămâni ago

CJ CALARASI – DUNĂREA NE UNEȘTE

Consiliul Județean Călărași vă invită duminică, 28 iunie 2026, începând cu ora 16:00, la Portul…

2 săptămâni ago

This website uses cookies.