La data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au depistat un bărbat, de 20 de ani, din municipiul Călăraşi, care era urmărit internaţional.
Pe numele acestuia, autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare, pentru o condamnare de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru jaf organizat sau armat, faptă săvârşită pe teritoriul Italiei, în anul 2012.
Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, urmând a fi dispuse măsurile legale pentru predarea către autoritățile din Italia.
Continuam! Administrație pentru oameni!
În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…
Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…
În ultimii doi ani, echipa Consiliului Județean Călărași, condusă de președintele Vasile Iliuță, a susținut…
La mijlocul lunii august au fost reluate cercetările în situl eneolitic de la Măriuța, pe…
Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026, ora…
This website uses cookies.