La data de 7 martie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au efectuat 30 percheziții domiciliare în județele Călărași, Ilfov, Constanța, Tulcea, Ialomița și în municipiul București.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 1.920 de kilograme de tutun, două instalații artizanale și a fost indisponibilizată o autoutilitară cu care se transporta tutun.
De asemenea, au fost ridicați și 17.845 de lei, reprezentând contravaloarea coletelor poștale livrate.
Au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere, iar în urma administrării probatoriului, un bărbat a fost reținut, urmând a fi prezentat magistraților în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
La mijlocul lunii august au fost reluate cercetările în situl eneolitic de la Măriuța, pe…
Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026, ora…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Parlament
Am fost acolo, am discutat cu specialiștii, am analizat situația din teren și am căutat…
Un loc care a făcut parte din copilăria și tinerețea multor generații este redat călărășenilor.…
This website uses cookies.