Categories: Stiri

UPDATE – PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN SOCIETĂȚI COMERCIALE ȘI DEȚINERE ILEGALĂ DE ARME NELETALE

Polițiștii din Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 11 percheziții în județele Neamț, Vrancea și Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de furturi din societăți comerciale și deținere ilegală de arme neletale. 3 persoane au fost reținute de polițiști.

La data de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Călărași, Oltenița și Lehliu-Gară, au efectuat 11 percheziții domiciliare, în județele Neamț, Vrancea și Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de furturi din societăți comerciale și deținere ilegală de arme neletale.

Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie – octombrie a.c., persoanele în cauză ar fi încercat să sustragă bani din sediile societăților comerciale.

De asemenea, 4 persoane cu vârste cuprinse între 19 și 49 de ani ar fi achiziționat și deținut la domiciliu, fără respectarea prevederilor legale, arme neletale.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 3 arme neletale, 406 proiectile de 6 mm, precum și 6 tuburi de cartușe, fără capse de inițiere.

3 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 36 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

La activități au participat polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, arme, explozivi si substanțe periculoase, investigarea criminalității economice, ordine publică, criminalistică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Fariseismul politic în forma lui cea mai pură.

. USR spune că PSD este răul absolut și că nu poate guverna cu PSD.…

o lună ago

PSD CALARASI – USR a predicat ani de zile „Fără penali”, dar când dosarele au ajuns în propria curte, discursul s-a schimbat brusc

USR a predicat ani de zile „Fără penali”, dar când dosarele au ajuns în propria…

o lună ago

CJ CALARASI – DUNĂREA NE UNEȘTE

Consiliul Județean Călărași vă invită duminică, 28 iunie 2026, începând cu ora 16:00, la Portul…

o lună ago

This website uses cookies.