La data de 17 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași, au efectuat opt percheziţii, în Călărași și București, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de trafic de minori și proxenetism.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate de polițiști înscrisuri referitoare la transferul de bani, telefoane mobile și sume de bani.
Reamintim, faptul că membrii grupării, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani, ar fi constituit, începând cu luna noiembrie 2015, un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și trafic de minori.
Astfel, cei în cauză ar fi recrutat, adăpostit, transportat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin, pe raza judeţului Călăraşi, obţinând foloase patrimoniale.
Opt persoane sunt cercetate sub sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, proxenetism, mărturie mincinoasă şi instigare la mărturie mincinoasă.
Șase persoane au fost reținute pentru 24 de ore și depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând ca astăzi să fie prezentate Tribunalului Călăraşi, cu propunerea de arestare preventivă.
Față de două persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Cercetările continuă, pentru probarea întregii activități infracționale a membrilor grupării.
Târgul Producătorilor Locali își așteaptă vizitatorii cu produse locale, preparate tradiționale și oameni care duc…
. USR spune că PSD este răul absolut și că nu poate guverna cu PSD.…
USR a predicat ani de zile „Fără penali”, dar când dosarele au ajuns în propria…
USR a intrat în politică promițând că va schimba sistemul. După ani de zile în…
Consiliul Județean Călărași vă invită duminică, 28 iunie 2026, începând cu ora 16:00, la Portul…
Pe 24 iunie, ne dăm întâlnire pe platoul Consiliului Județean Călărași pentru a sărbători împreună…
This website uses cookies.