Categories: PublicitateSocial

ULMENI-Conducător auto, implicat într-un accident grav, căutat de poliţişti

Conducător auto, implicat într-un accident grav, căutat de poliţişti

Poliţiştii desfăşoară activităţi pentru prinderea unui conducător auto, care ar fi produs un accident soldat cu decesul unei persoane şi rănirea uşoară a altor două, şi a părăsit locul accidentului.
Evenimentul rutier s-a produs în seara de 04 august 2015, pe DN 31, pe raza comunei Ulmeni, judeţul Călăraşi.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a constatat că trei pietoni, care se deplasau la marginea părții carosabile, pe un tronson de drum în curbă, au fost loviți din spate de un autovehicul, al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.
În urma impactului, pietonul I. Florin, de 20 ani, a decedat, iar ceilalţi doi, B. Mihai şi I. Ionuţ, ambii de 19 ani, toţi din comuna Ulmeni, au fost răniţi uşor, fără a necesita internarea.
Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru identificarea şi prinderea conducătorului auto şi determinarea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului.

•

Călăraşi – prinşi la furat

Poliţiştii efectuează cercetări, sub aspectul infracţiunii de furt calificat, după ce două persoane au fost surprinse în timp ce sustrăgeau porumb de pe terenul unei ferme agricole.
În noaptea de 03/04 august 2015, T. Valentin, de 34 ani, şi Ţ. Neculai, de 72 ani, ambii din Călăraşi, au fost prinşi de paznicii unei culturi, pe un teren agricol

situat în afara municipiului Călăraşi, după ce ar fi sustras 1300 kg porumb ştiuleţi, pe care l-au încărcat într-un atelaj hipo.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1500 lei, a fost recuperat.
Cercetările sunt efectuate în continuare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

•

Budeşti – accident rutier uşor

În dimineaţa de 04 august 2015, A. Irina, de 37 ani, din oraşul Budeşti, a condus un autovehicul cu care a pătruns pe DN 4, fără să se asigure şi să acorde prioritate unei autoutilitare, care se deplasa pe drumul prioritar, fiind condusă de T. Costel, de 27 ani.
În urma impactului între cele două vehicule a rezultat rănirea uşoară a unui pasager, care nu a necesitat internarea în spital.
Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că A. Irina nu posedă permis de conducere. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Cercetările au fost demarate pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi vătămare corporală din culpă.

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

3 zile ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

o săptămână ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

o săptămână ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

2 săptămâni ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

2 săptămâni ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

2 săptămâni ago

This website uses cookies.